În viața omului contemporan, puține lucruri par mai necesare decât banii. Ei sunt legați de hrană, locuință, sănătate, educație și siguranța familiei.
Când câștigul devine patimă
Din această perspectivă, dorința de a munci și de a câștiga nu este condamnabilă; dimpotrivă, Sfânta Scriptură laudă hărnicia și responsabilitatea. Totuși, Biserica Ortodoxă atrage atenția asupra unui pericol subtil: transformarea nevoii legitime de resurse într-o patimă a iubirii de arginți.
Între buna chivernisire și robia față de bani se desfășoară o adevărată luptă duhovnicească, care decide direcția sufletului nostru.
Bogăția nu este păcatul, ci idolatrizarea ei
Învățătura creștină afirmă limpede că nu bogăția în sine este păcat. În Sfânta Scriptură întâlnim oameni bogați și drepți, precum Avraam, Iov sau Iosif din Arimateea.
Ceea ce devine periculos este reaua utilizare a bogăției și transformarea ei într-un scop suprem. Apostolul Pavel nu spune că banii sunt rădăcina tuturor relelor, ci „iubirea de bani”. Așadar, problema nu stă în ceea ce avem, ci în ceea ce ne stăpânește inima.
Când banii devin măsura tuturor lucrurilor, omul începe să-și piardă echilibrul. Energia, timpul, talentul și posibilitățile sale sunt consumate pentru acumulare, în defavoarea bunurilor cerești. Rugăciunea se împuținează, milostenia devine rară, iar grija pentru suflet se transformă într-o preocupare secundară.
În loc să fie un mijloc, bogăția devine un idol.
Patima iubirii de arginți, o boală a sufletului
Sfinții Părinți consideră iubirea de arginți o patimă profund spirituală. Dacă patimile trupești denaturează nevoi firești ale organismului, această patimă nu are rădăcină fiziologică. Omul nu se naște cu nevoia de a strânge averi fără măsură. Ea apare din reaua voință, din necredință și din lipsa încrederii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
În același plan se află și invidia: dorința de a avea ceea ce are celălalt. Această dorință nu vine din necesitate naturală, ci din comparație, orgoliu și neliniște interioară. Astfel, iubirea de bani nu este doar o problemă economică, ci una duhovnicească: ea arată unde își caută omul siguranța.
Când sufletul se sprijină pe bani, nu se mai sprijină pe Dumnezeu. În locul credinței apare calculul obsesiv, în locul nădejdii apare frica, iar în locul păcii apare neliniștea permanentă.
Roadele amare ale patimii
Din iubirea de arginți se nasc numeroase alte păcate. Lăcomia îl face pe om să nu se mai mulțumească niciodată cu ceea ce are. Zgârcenia îi închide inima față de nevoile altora.
Hoția, înșelăciunea sau compromisurile morale devin, pentru unii, justificabile dacă aduc câștig material. Chiar și colecționarea patologică sau obsesia pentru investiții pot deveni semne ale acestei robii interioare.
Mai grav însă este efectul asupra credinței. Omul care își pune toată încrederea în avere ajunge, treptat, să nu mai simtă nevoia de Dumnezeu. Rugăciunea i se pare inutilă, iar smerenia, o slăbiciune.
Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, iubirea de bani răstoarnă toate și lipsește sufletul de frica de Dumnezeu, asemenea unui tiran care pune stăpânire pe o cetate.
Această imagine este profund sugestivă: cetatea sufletului, creată pentru Dumnezeu, ajunge ocupată de un stăpân străin.
Moștenirea materială și uitarea mântuirii
Un semn clar al acestei patimi este preocuparea exclusivă pentru acumulare și moștenire. Oamenii își consumă viața pentru a strânge averi pe care le vor lăsa altora, care la rândul lor le vor transmite mai departe. În această goană nesfârșită, se pierde esențialul: mântuirea sufletului.
Sfântul Ioan Gură de Aur observă cu realism că, adesea, părinții se îngrijesc mai mult să lase copiilor bani decât să le lase credință. Ei cred că averea le va asigura fericirea, însă rezultatul poate fi opusul. Copiii care se bazează exclusiv pe bogăție pot ajunge indiferenți față de virtute, considerând că banii pot acoperi orice defect de caracter.
În schimb, cei care învață că adevărata mângâiere vine din virtute, din credință și din viață curată, vor avea o temelie solidă chiar și în lipsuri materiale.
Banii ca binecuvântare, nu ca stăpân
Ortodoxia nu cere fuga de responsabilități materiale și nici disprețul față de muncă. Dimpotrivă, munca cinstită este considerată virtute, iar chivernisirea înțeleaptă, o datorie. Problema apare când banii nu mai sunt administrați cu discernământ, ci devin scopul vieții.
Banii pot fi o binecuvântare atunci când sunt folosiți pentru:
- întreținerea familiei,
- ajutorarea celor săraci,
- sprijinirea Bisericii,
- educația copiilor,
- fapte de milostenie.
În acest caz, bogăția nu mai este o povară spirituală, ci un instrument al iubirii. Omul devine administrator al darurilor lui Dumnezeu, nu proprietar absolut.
Sfinții Părinți spun că nu este bogat cel care are mult, ci cel care dăruiește mult și se mulțumește cu ceea ce are.
Semnele că lupta pentru bani devine patimă
Fiecare creștin trebuie să-și cerceteze inima. Există câteva semne care arată că dorința legitimă de stabilitate materială a trecut în zona patimii:
- când grija pentru bani ne răpește pacea sufletească,
- când nu mai avem timp pentru rugăciune,
- când milostenia devine imposibilă,
- când evaluăm oamenii după avere,
- când frica de sărăcie este mai mare decât frica de păcat.
În aceste momente, lupta pentru bani nu mai este una sănătoasă, ci una care amenință viața duhovnicească.
Cum scăpăm de iubirea de arginți
Biserica oferă și leacul acestei patimi. El nu constă în aruncarea tuturor bunurilor, ci în schimbarea inimii.
– Încrederea în Dumnezeu
Primul pas este redescoperirea credinței că Dumnezeu poartă grijă de noi. Hristos spune limpede: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33).
– Milostenia regulată
Dăruirea constantă, chiar și din puțin, rupe lanțul iubirii de bani. Milostenia nu sărăcește, ci vindecă sufletul.
– Mulțumirea
Recunoștința pentru ceea ce avem este antidotul nemulțumirii permanente.
– Educația copiilor în spirit creștin
Adevărata moștenire nu este averea, ci credința, caracterul și dragostea de Dumnezeu.
Echilibrul creștin
Creștinul autentic nu fuge de muncă, nu disprețuiește responsabilitatea financiară și nu confundă sărăcia cu sfințenia automată. El caută însă echilibrul: muncește ca și cum totul ar depinde de el, dar se roagă știind că totul depinde de Dumnezeu.
Această atitudine îl păzește atât de nepăsare, cât și de obsesie. El știe că banii sunt necesari pentru viață, dar nu sunt viața însăși.
Lupta pentru bani este una dintre cele mai mari încercări ale omului modern
Ea poate fi o luptă binecuvântată, atunci când izvorăște din responsabilitate, grijă pentru familie și dorința de a face bine. Dar poate deveni și o patimă distrugătoare, când transformă bogăția în idol și sufletul în rob.
Adevărata libertate nu constă în lipsa banilor, nici în acumularea lor, ci în stăpânirea lor. Omul credincios nu este cel care nu posedă nimic, ci cel pe care nimic nu îl posedă.
Folosirea celor trecătoare pentru dobândirea celor veșnice
Când banii rămân în mâinile noastre, iar inima rămâne la Dumnezeu, atunci lupta pentru existență devine cale de mântuire. Dar când banii ajung în inimă, iar Dumnezeu este împins la margine, atunci începe adevărata pierdere.
De aceea, fiecare creștin este chemat să transforme câștigul material în câștig duhovnicesc, folosind cele trecătoare pentru a dobândi cele veșnice. Numai astfel bogăția nu ne va despărți de Dumnezeu, ci ne va ajuta să ne apropiem de El.