Recenzia de Vineri: Secretul doamnei Frankweiler – E.L. Konigsburg

Secretul doamnei Frankweiler-E.L. Konigsburg
Titlu original: From the Mixed-Up Files of Mrs. Basil E. Frankweiler
Premiul Newbery Medal
Traducerea: Irina Ornea
Editura: Arthur
An apariție: 2014
Nr. pagini: 208
Goodreads: 4,20
Rating personal: 3/5

   Claudia are 12 ani și e nemulțumită de viața pe care o duce, monotonă și plictisitoare, i se pare că e nedreptățită și neglijată de părinții care, ajunși la al patrulea copil, nu mai au timp să-i acorde suficientă atenție. Ori Claudiei îi place să fie în centrul atenției și are un simț dramatic înnăscut, așa că hotărăște să fugă de acasă. Nu de tot, ”știa că n-ar fi fost niciodată în stare să-și ia cu adevărat lumea-n cap” fiindcă îi place prea mult confortul și e genul care consideră picni-curile ”murdare și incomode”, doar cât să-și pună pe jar părinții, ca un fel de pedeapsă pentru ei și un soi de aventură pentru ea.

   Iar o aventură nu e aventură dacă n-ai și un însoțitor pe măsură; Claudia îl alege pe unul dintre frații ei, Jamie, care are 9 ani, din considerente mai degrabă mercantile:

”Se completau de minune. ea era precaută (în toate privințele, în afară de bani) și săracă; el era îndrăzneț (în toate privințele, în afară de bani) și bogat. Avea mai bine de douăzeci și patru de dolari.”

   În plus, ”putea conta pe discreția lui și uneori era chiar amuzant.”

   Reticent la început, Jamie acceptă într-un final, pentru că îi plac ”lucrurile complicate” dar e de-a dreptul uluit când sora sa îi spune unde are de gând să fugă, nu în pădure, cum spera el, ci la New York, în Muzeul Metropolitan de Artă. Sosirea lor acolo coincide cu expunerea în premieră a unei statui misterioase și controversate, Îngerul; se presupune că ar fi opera lui Michelangelo dar, ca de obicei, experții nu se pot pune de acord în această privință.

   Fata e impresionată de frumusețea statuii și își dorește să elucideze miste-rul, atât pentru propria-i satisfacție cât și pentru faptul că ar deveni celebri, niște eroi ce s-ar întoarce acasă în triumf. Doar că nu-i chiar atât de simplu să descoperi adevărul după mai mult de 400 de ani de când statuia a fost sculp-tată iar ei rămân rapid fără opțiuni și fără bani.

   Într-un final, după o săptămână petrecută în muzeu, se întorc acasă (gândul mi s-a dus la Tom Sawyer și la Holden Caulfield) dar Claudia e mai bogată cu un secret, ceea ce-i satisface nevoia de a se simți specială, deosebită de cei-lalți; în plus, s-au ales și cu o bunică onorifică bogată, care-i seamănă surprinzător de mult Claudiei în anumite privin-țe deși nu sunt rude de sânge.

   Secretul doamnei Frankweiler nu-și arată vârsta deși a văzut lumina tiparului pentru prima dată în 1967; lipsindu-ți reperele culturale (filme, cărți, emisiuni TV) nu realizezi că acțiunea nu se petrece în vremurile noastre, asta și din ca-uză că multe lucruri au rămas neschimbate în America iar cele ce se vor fi schimbat sunt greu de sesizat de către ci-neva care nu trăiește acolo (prețurile ori faptul că intrarea la Metropolitan Art Museum e gratuită). Te prinzi de-abia la final, când are loc următorul dialog:

”- Unde ați găsit-o? a întrebat Jamie.
– Păi, după război…
– Care război? m-a întrerupt Jamie.
– Al Doilea Război Mondial, tu la ce război credeai că mă refer? La Revoluția americană?”

   Sunt mai mult de 70 de ani de la conflagrația mondială în cauză, între timp au avut loc alte războaie deci întrebarea lui Jamie ar fi fost firească în zilele noastre; după aceea realizezi că în prezent nimeni nu și-ar mai putea petrece nici măcar o oră într-o instituție publică fără să fie văzut pe camerele de supraveghere, n-ar mai putea intra fără să i se controleze bagajele etc. Bine, asta din punctul de vedere al unui adult, sunt convinsă că un copil n-ar sesiza indiciile.

   Are o aură de atemporalitate, însă aceasta e limitată și nu la fel de spectaculoasă ca a Micului Prinț, Alice în Țara Minunilor, Pinocchio, Castelul mișcător al lui Howl, ori a Cronicilor din Narnia, deși comparația nu e echitabilă, roma-nele fantasy, nefiind ancorate în timpul real, au întotdeauna un ”termen de valabilitate” mult mai îndelungat.

   Totuși nu mi s-a părut genul de poveste nemuritoare de care generații întregi de copii să-și aducă aminte cu nostal-gie și plăcere și pe care un adult ar reciti-o la zeci de ani de la prima lectură, posibil din cauza background-ului diferit: dacă aș fi crescut citind-o, aș fi simțit probabil ceea ce simt pentru Cireșarii, Corabia timpului-Monica Pillat ori Închi-de ochii și vei vedea orașul-Iordan Chimet. Fiindcă pe goodreads am văzut și adulți nostalgici – mai ales americani -, care își aminteau cu plăcere de vremea când visau să trăiască într-un muzeu, asemenea eroilor cărții, lucru evidențiat, de altfel, și de nota/cotația ridicată.

   Am luat Secretul doamnei Frankweiler pentru un copil de 12 ani, fiindcă așa era etichetată, din păcate nu a impre-sionat-o prea tare; e de înțeles, din 1967 și până acum au apărut cărți mai interesante, cu aventuri mai incitante, ideea unei săptămâni petrecute într-un muzeu de artă nu mai este atât de atractivă în prezent, mai ales că așa-zisul secret din carte nu e cine știe ce revelație…O carte prea cuminte, să spunem, simpatică totuși dacă ai 10 ani și nu l-ai desco-perit încă pe Harry Potter.

   P.S.: Secretul doamnei Frankweiler a fost reeditată în 2017 și 2022 sub titlul Fuga la muzeu

   P.S.2: Medalia Newbery este un premiu literar acordat anual de către subdivizia dedicată literaturii pentru copii a Asociației Americane a Librarilor. Distincția se acordă unei cărți care aduce ceva nou și deosebit în peisajul literaturii pentru copii. În general, este vorba de romane, și nu de cărți ilustrate, pentru care s-a înființat un premiu separat, intitulat Medalia Caldecott.

   John Newbery sau ”tatăl literaturii pentru copii” a fost primul librar din lume care s-a gândit că literatura dedicată copiilor este demnă de a fi publicată și poate aduce profit și faimă industriei de carte în general. El a trăit în Anglia în secolul 18, iar prima carte publicată de el, considerată universal prima carte pentru copii publicată vreodată, se numea Cărticică de buzunar și conținea câte o poezie cu tâlc pentru fiecare literă a alfabetului. Ba mai mult, cartea putea fi cumpărată împreună cu o minge sau cu o pernuță de ace, ceea ce-l face pe John Newbery primul om care s-a gândit să dea un cadou la o publicație.

   Premiul Newbery Medal a fost înființat în 1921, iar prima carte care a câștigat medalia a fost anunțată în 1922 și se numea The Story of Mankind (Istoria omenirii) de Hendrik Willem van Loon.

   Medalia a fost creată din bronz de sculptorul Rene Paul Chambellan și înfățișează, pe o parte, un autor care dăruiește cărți copiilor, iar, pe cealaltă parte, scrie: ”pentru o contribuție deosebită adusă literaturii pentru copii”, anul și numele câștigătorului.

   Medalia este câștigată de cel care întrunește cel mai mare număr de voturi, dar, dintre cărțile finaliste, se mai selectează titluri care primesc Newbery Honor, o recunoaștere a faptului că s-au calificat în competiția pentru premiul cel mare. Cărțile care câștigă Newbery Medal sau Honor pot arbora pe copertă sigiliul specific, auriu pentru medalie și argintiu pentru onoare. (Sursa: editura Arthur)