La drum cu mătușă–mea—Graham Greene
Titlu original: Travels with My Aunt
Traducerea: Petre Solomon
Editura: Polirom
Colecția: TOP10+
An apariție: 2013
Nr pagini: 368
Cotație Goodreads: 3,81
Rating personal: 2/5
Henry Pulling, un tip trecut de 50 de ani, fost director al unei sucursale bancare, timid, reținut, funcționarul tipic—convențional, lipsit de imaginație ori umor, ușor scorțos, responsabil dar cam mărginit, având toate acele caracteristici considerate definitorii pentru englezi încât uneori te întrebi cum de au reușit să clădească un imperiu. Singura lui pasiune, la fel de nesărată, cea pentru gherghine (dalii)…
Funeraliile mamei îi prilejuiesc întâlnirea cu excentrica mătușă Augusta, oaia neagră a familiei, care îi răstoarnă viața cu susu-n jos, îi zdruncină nu numai existența ci și ceea ce credea despre familia sa și despre propriile origini.
Ea e opusul lui, în toate privințele, nimeni n-ar putea s-o acuze c-ar fi plictisitoare! Spirit liber, nonconformistă, temperamentală, expansivă, exuberantă, vivace, hotărâtă să stoarcă și ultimul strop de plăcere de la viață și decisă să nu-și irosească anii cei de pe urmă cu activități banale.
Încă de la începutul relației lor putem anticipa noianul de necazuri în care îl va târî, dacă e să ne luăm după episodul cu cenușa răposatei, parțial înlocuită cu marijuana, isprava lui Wordsworth, iubitul/servitorul Augustei, incident ce le va aduce poliția la ușă.
”— Sper că aveţi o scuză temeinică pentru nerestituirea urnei, i-am spus pe un ton ferm.
— Fireşte că am, domnule. Urna dumneavoastră conţine mai mult canabis decît cenuşă.
— Nu vă cred. Cum ar fi putut maică-mea...?
— Pe mama dumneavoastră ar fi greu s-o bănuim, nu-i aşa, domnule? După cum v-am mai spus, cred că numitul Wordsworth a profitat de vizita dumneavoastră. Din fericire pentru povestea pe care ne-aţi spus-o, urna conţine şi ceva cenuşă umană, deşi e probabil că Wordsworth a aruncat cea mai mare parte în chiuvetă, pentru a face loc...”
Din sinopsisul cărții, mă așteptam, nu știu, la o Miss Marple cu ceva mai multă personalitate, când colo, mătușa e mai degrabă o variantă mai puțin stilată a Melaniei din cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu, din cauza apetitului pentru infracțiuni și a ingeniozității cu care îi fentează pe oamenii legii. Spre deosebire de Melania însă, Augusta e dură chiar și la cei 75 de ani ai ei, cinică și vulgară, o aventurieră care a dus o viață sordidă și promiscuă, la marginea societății.
Ce-i drept, femeia e o povestitoare înnăscută, din amintirile ei reînvie o întreagă galerie de ticăloși—escroci, hoți, șarlatani, trișori—, personaje extrem de colorate, lipsite total de simț moral ori conștiință. La fel de interesanți sunt și cei întâlniți pe drum, în voiajul spre Paris, Milano, Istanbul și, mai târziu, Paraguay: hippies, agenți CIA, colonei turci, contrabandiști. Scos din zona lui de confort, un englez intră mereu în bucluc iar Henry nu face excepție.
La început, Augusta a avut parte de toată simpatia mea dar m-a impresionat neplăcut faptul că, în ciuda experienței, se lasă în continuare atrasă, păcălită, exploatată de aceiași tipi răi, alunecoși, egoiști, lipsiți de sentimente din tinerețile ei, justificându-se printr-o așa zisă filozofie de viață absolut deplorabilă:
"-Tocmai de aceea am nevoie de un bărbat insensibil. Gândește-te ce viață îngrozitoare ajung să ducă două ființe sensibile: amândouă suferă, se tem să vorbească și să acționeze, se tem să nu-și facă vreun rău. Viața poate fi suportabilă doar când suferă unul singur. E ușor să te acomodezi cu propria-ți suferință, dar nu și cu suferința altuia."
Nici Henry nu mi-a plăcut, prea slab, lăsându-se mereu influențat, condus când de mama care i-a trasat fiecare pas în viață, când de mătușa de care devine dependent, cu toate experiențele, unele umilitoare, la care îl supune, un om incapabil să-și regăsească afurisita de coloană vertebrală și să se decidă ce vrea de la viață.
La drum cu mătușă-mea, o altă carte bine scrisă, interesantă dar care n-a reușit să mă captiveze îndeajuns, ar putea fi din cauza personajelor, cu care n-am reușit să rezonez. Există umor, ironie, aventură, toate ingredientele sunt acolo, ar fi trebuit să-mi placă şi totuşi…na, probabil e vina mea, un exces de moralitate, mai ştii?
Ecranizată în 1972, în regia lui George Cukor, cu Maggie Smith în rolul principal, deși ”ecranizare” nu e chiar cuvântul potrivit; există diferențe mari între carte și film, personajele sunt aceleași, însă întâmplările prin care trec acestea sunt cu totul altele. Amănunt amuzant, Maggie Smith avea 38 de ani la vremea respectivă, fiind cu 9 ani mai tânără decât cel care îl joacă pe Henry Pulling…