Dincolo de liman (Mistere medievale #1)—Bernard Knight
Titlu original: The Sanctuary Seeker (Crowner John Mystery #1)
Traducerea: Mădălina Monica Badea
Editura: RAO
An apariție: 2005
Nr pagini: 320
Goodreads: 3,91
Rating personal: 4/5
Sir John de Wolfe, un om al legii numit de puțină vreme în funcție, încearcă să-și facă treaba cum poate mai bine, în ciuda problemelor create de o căsnicie nefericită și de neînțelegerile permanente dintre el și cumnatul său. Și reușește să-și îndeplinească îndatoririle chiar dacă are doar doi colaboratori, dintre care unul, un preot răspopit, e cam slab de înger și nu pare să facă față provocărilor. Însă de Wolfe are nevoie de el, din păcate, fiindcă nu știe nici să scrie, nici să citească.
Suntem în Anglia secolului al XII-lea iar funcția de Coroner abia a fost creată din ordinul lui Richard Inimă de Leu. La vremea aceea, Coronerul era echivalentul unei întregi echipe CSI, investigator și medic legist deopotrivă, consemna orice încălcare a legii, asista la execuții, fiind al doilea ca putere, după Sheriff. Destul de neplăcut pentru John fiindcă Sherifful e nimeni altul decât îngâmfatul și coruptul Richard de Ravelle, cumnatul său.
Conform legii, satul în care era ucis un om primea o amendă împovărătoare, cu excepția cazului în care puteau dovedi că decedatul era saxon și nu normand, nu-i de mirare că leșul pentru care l-au chemat pe John a fost pasat de la un cătun la altul deși tânărul murise de cel puțin o săptămână.
Cadavrul se dovedește a fi al unui gentilom întors din Cruciadă, membru al unei familii influente, astfel încât apar inerente presiuni pentru o rezolvare cât mai rapidă a cazului. Lucrurile se complică și mai mult în momentul în care este descoperit un alt cadavru, al unui alt cruciat, ucis în același mod. Sherifful, care disprețuiește la John atât funcția cât și persoana, decide să se implice deși inițial fusese mai mult decât indiferent și reușește să-i pună bețe în roate, repezindu-se să încarcereze un martor și fiind pe punctul de a pedepsi un nevinovat.
Pentru John, care a luptat în Cruciadă, cazul devine personal, i se pare nedrept ca cineva care a supraviețuit luptelor din Outremer să fie ucis mișelește la întoarcerea acasă, vrea să se facă dreptate și adevărații vinovați să plătească, indiferent cine sau ce ar încerca să se opună cercetărilor sale.
”Toţi cei care călătoriseră până pe Pământurile Sfinte şi participaseră la lupta împotriva pângăritorilor Ierusalimului se simţeau puternic legaţi unii de alţii, şi John nu putea decât să se întristeze la gândul că doi dintre aceştia, după ce trecuseră cu bine de greutăţile şi de primejdiile, mortale pentru mulţi, ale călătoriei şi ale războiului, îşi găsiseră sfârşitul aici, acasă, înjunghiaţi ca nişte animale.”
Un personaj complex, de adăugat în colecția mea de investigatori ieșiți din comun (după cum spuneam și aici); un roman deosebit, având atât misterul și acțiunea tipice genului mystery cât și informații despre viața dură de zi cu zi a celor ce au trăit în acele vremuri, amănunte interesante care nu apar în cărțile de istorie, detalii cu ajutorul cărora Bernard Knight recreează atmosfera de coșmar a Evului Mediu.
Deși interesantă, nu e o carte pe care s-o recomand celor sensibili sau celor care adoră genul historical romance. Nu de alta dar, spre deosebire de Dincolo de liman, în cărțile respective nu se vorbește niciodată despre ulițele veșnic înnoroite, pline de gunoaie și dejecții, de duhoarea omniprezentă, de casele friguroase, insalubre, fie ele conace ori bordeie, de igiena precară, de bolile care lăsau urme hidoase pe trup sau pe față ori de lipsa dinților. Ca să nu mai pomenesc de faptul că–în cazul celor săraci–orice delict, cât de mic, se pedepsea cu spânzurătoarea (fiindcă orășenii nu erau dispuși să plătească hrana celor încarcerați), nu conta dacă vinovații aveau 60 ori 13 ani, după cum aflăm dintr-o scenă tulburătoare de la începutul cărții.
”—Ucigaşii sunt aici, dacă vrei să-i vezi – asta dacă nu cumva oamenii lui de Revelle le-au dat drumul. Era o glumă obişnuită prin partea locului – de fapt, cam peste tot în Anglia – căci cheltuielile cu hrana şi paza prizonierilor aflaţi în închisoare cădeau în seama comunităţii locale. Majoritatea oamenilor ar fi preferat ca răufăcătorii să fugă în pădure şi să se facă bandiţi decât să tot plătească la taxe pentru întreţinerea acestora până când erau spânzuraţi sau până ajungeau în faţa Curţii de Judecată Generale Itinerante. Se întâmpla adesea ca paznicii, temnicerii şi soldaţii să primească mită pentru a închide ochii şi a-i lăsa pe prizonieri să scape.”