Darul (Cele șapte regate #1)-Kristin Cashore
Titlu original: Graceling (Graceling Realm #1)
Traducerea: Shauki Al-Gareeb
Editura: RAO
An apariție: 2011
Nr pagini: 416
Goodreads: 4,06
Rating personal: 5/5
În lumea creată de Kristin Cashore există 7 regate. Cinci dintre ele au fost conduse cândva de cinci fraţi; de atunci însă au trecut secole, între timp legăturile de rudenie s-au diluat iar cârmuitorii lor de-acum nu se mai înţeleg la fel de bine precum înaintaşii lor. Intrigi, ofense, raiduri prin satele de la graniţe, războaie, mereu se petrece câte ceva care afectează viaţa oamenilor aflaţi sub stăpânirea acestor regi lacomi, egoişti, mânaţi de tot felul de ambiţii, iuţi la mânie şi imprevizibili. Departe de toată agitaţia sunt doar Lienid, regatul-insulă si Monsea, aflat pe malul mării, separat de celelalte regate de un lanţ abrupt de munţi.
Cele șapte regate. Sursa foto: nolongerbitterblue.blogspot.com
”Oamenii din regatul Lienid nu aveau duşmani. Îşi trimiteau aurul oricui avea marfa pentru a face negoţ, îşi cultivau propriile roade şi îşi creşteau propriul vânat, stăteau pe insula lor, un loc îndepărtat de celelalte şase regate. Ei erau diferiţi. Aveau o înfăţişare diferită, cu părul închis la culoare, şi obiceiuri diferite, iar izolarea le făcea plăcere. Regele Ror din Lienid pricinuia cele mai puţine probleme dintre cei şapte regi. Nu încheia tratate cu ceilalţi, dar nici nu se războia, şi îşi conducea oamenii ca la carte.”
Nu e o lume plină de magie, cum întâlneşti în alte cărţi, are însă particularităţile ei. Unii copii se nasc având anumite puteri. La câteva săptămâni, luni sau – mai rar – la câţiva ani de la naştere, ochii lor capătă culori diferite, unul albastru, altul verde, un ochi cenuşiu, altul căprui etc, heterocromia acesta fiind semnul „darului” care, adeseori, se dovedeşte a fi mai degrabă o povară. Talentele nu ţin de magie, sunt mai mult nişte abilităţi ori exacerbări ale unor simţuri, Darul fiind de fapt, din punctul meu de vedere, o poveste cu X-men în registru fantasy…
Ochii de culori diferite te desemnează ca fiind un „înzestrat”. Ori ciudăţenie, cum vrei s-o iei. Oamenii se vor folosi de talentele tale atunci când au nevoie de ele dar vei fi mereu undeva la periferia societăţii, se vor teme şi se vor feri de tine ca de ciumă, mai ales când talentul tău e mai periculos decât cel de a găti foarte bine…
Dacă harul său se dovedea a-i fi folositor regelui, copilul urma să rămână în serviciul lui. Dacă nu, urma să fie trimis acasă. […] Copilul s-ar fi putut descurca bine în familia unui fermier, muncind la câmp, fără să-l vadă sau să-l ştie cineva. Dar, dacă regele trimitea un înzestrat înapoi în familia unui hangiu sau a unui negustor dintr-o cetate având mai mult de un han sau o prăvălie dintre care să alegi, afacerea urma să aibă de suferit. Nu conta care era darul copilului. Oamenii evitau locul dacă puteau, dacă presupuneau că riscă să întâlnească o persoană ai cărei ochi aveau două culori diferite.
A descoperit-o pe pielea ei Katsa, o prinţesă din Middluns, regatul condus de unchiul ei, regele Randa. Poate ucide cu viteza unei cobre şi forţa unui tigru, în zeci de moduri diferite, încă de la 8 ani iar acum, la 17, Domniţa ucigaşă, cum i se spune, e cel mai cunoscut asasin regal din toate cele şapte regate.
”Era în regulă să mănânci preparatele făcute de bucătarul regelui, al cărui dar era gătitul, sau să trimiţi caii la rândaşul cailor, care era înzestrat pentru asta. Dar o fată al cărei dar era omorâtul? Acesta era un pericol.”
Poveştile cu asasini regali ori spioni imperiali nu-s chiar rare, totuşi Darul are ceva care m-a atras şi încântat încă de la început. Ce mi-a plăcut: Katsa e una dintre puţinele eroine fantasy care nu m-au enervat. E o maşină de ucis, stângace în relaţiile cu ceilalţi oameni, din cauza izolării impuse care a îndepărtat-o de semenii ei şi se comportă ca atare. N-are ieşiri ori impulsuri necontrolate, nici schimbări bruşte de dispoziţie, nu face nimic „fără să vrea”, intrând apoi în tot soiul de belele, acţiunile ei au logică, e constantă, ceea ce o face poate previzibilă câteodată dar e de-a dreptul reconfortant un personaj feminin cu capul pe umeri care nu se comportă ca un yo-yo emoţional, spre deosebire de MacKayla Lane, ca să dau un singur exemplu de eroină care m-a enervat la culme.
Totuși nu e un personaj static, evoluează pe măsură ce se desfășoară acțiunea, se deschide către lume și descoperă adevărata natură a darului ei.
Povestea de dragoste dintre Katsa şi Po – prinţul Greening Grandemalion, (”Chiar aşa, Greening Grandemalion – un nume cu adevărat pompos.”) – evoluează natural, de la neîncredere şi rivalitate la prietenie şi iubire, e simplă, amuzantă, plăcută. Există câteva mici complicaţii însă n-avem parte de suişuri şi coborâşuri dramatice, trădări şi ocheade aruncate altui tip, de preferinţă eroul negativ al seriei…
”— Dă lampa aia mai aproape, băiete, zise Tealiff. În numele regatului Lienid, ce ai păţit la faţă, băiete?
— Nu e nimic, bunicule. Doar m-am luptat.
— Cu ce, cu o haită de lupi?
— Cu domniţa Katsa, spuse Po. Îşi înălţă cu mândrie capul spre Katsa, care stătea dreaptă la picioarele patului. Nu te îngrijora, bunicule! A fost doar o încăierare prietenească.
Tealiff pufni.
— O încăierare prietenească. Tu arăţi mai rău decât ea, Po.
Po izbucni în hohote de râs. Râdea cam mult acest prinţ lienid.
— Mi-am găsit perechea, bunicule.
— Mai mult decât perechea, zise Tealiff. Aşa mi se pare. Vino aici, copilă! i se adresă el Katsei. Vino la lumină.”
Modul în care cei doi se înțeleg, se motivează, se susțin și se completează unul pe altul mi s-a părut unul dintre punctele forte ale cărții.
Ce neajunsuri are cartea, din punctul meu de vedere: lumea creată de Cashore mi s-a părut uşor artificială, ca un decor de teatru ce dă impresia că e tridimensional, în realitate fiind plat, lipsit de adâncime. Relaţiile dintre regate par schematice, e clar că nu se ridică la nivelul unui George R.R. Martin, probabil că nici nu-şi doreşte acest lucru şi oricum, cei doi n-au acelaşi public-ţintă.
Cei mai mulţi cititori probabil că nici nu vor remarca acest aspect, cuceriţi de povestea celor doi şi de aventurile lor spectaculoase prin Monsea şi Lienid, de personajele pitorești, de inamicii vicleni și periculoși, de ritmul rapid al acțiunii, de stilul limpede și amuzant al autoarei, care face lectura extrem de antrenantă. Și e posibil ca acest aspect să fie remediat în volumele următoare ale seriei care începuse ca o trilogie dar între timp a ajuns la volumul cinci. Singurul meu regret: fiecare carte are o altă eroină, aș fi vrut mai mult din Katsa și Po! Din păcate, la noi n-a mai apărut decât volumul doi. Dezamăgitor dar nu surprinzător…
Dacă vă tentează o poveste fantasy interesantă, plină de mister, eroism, prietenie şi dragoste, puneţi Darul pe listă, nu veţi fi dezamăgiţi!
Interesant, conform imdb, drepturile pentru adaptarea cinematografică a seriei au fost cumpărate de către Reliance Entertainement dar din 2013 și până acum nu s-a mai auzit nimic despre asta, ceea ce niciodată nu e un semn bun…