Copilul divin-Pascal Bruckner
Titlu original: Le Divin Enfant
Traducerea: Lucia-Cecilia Călinescu
Editura: Nemira
Colecția: Babel
An apariție: 1997
Nr pagini: 176
Goodreads: 3,70
Rating personal: 4/5
Deşi nu-şi dorea acest lucru, Madeleine rămâne însărcinată; banală, mediocră şi bolnavă de o frică omniprezentă care o împiedică să trăiască, femeia are totuşi două idei care, odată puse în practică, vor declanşa un adevărat cataclism cu repercusiuni inimaginabile asupra ei, asupra lumii şi chiar a Universului.
1.”Nici vorbă să dai drumul în secol unui pui de om fără a-l îmbrăca în atuuri şi diplome, ca tot atâtea armuri împotriva hazardului. Însă cum să-i acorzi un privilegiu irecuzabil de care nu se bucură nici regii, nici bogătaşii, cum să faci din el o fiinţă deasupra tuturor fiinţelor, să-l faci superior tuturor viitorilor lui colegi?”
2.”Doar n-o să tolereze ca un mic puturos să se lăfăie în ea timp de nouă luni fără să facă nimic. Va fi mamă şi învăţătoare în acelaşi timp, îşi va transforma burta în sală de clasă.
Cu complicitatea medicului ginecolog, porneşte o campanie de şcolarizare/culturalizare/educare in utero care, în curând, va scăpa de sub control. Gemenii Louis şi Céline ajung rapid doi fetuşi geniali, cu cunoştinţe în absolut toate domeniile şi în toate limbile pământului, ştiind deja să scrie şi să citească. Sunt nerăbdători să se nască şi să revolu-ţioneze ştiinţele, artele, lumea întreagă. Până în ziua în care, citind nişte ziare, trag concluzia că lumea e o cloacă, via-ţa – un calvar iar corpul uman – un rezervor nesecat de dejecţii.
Céline acceptă resemnată să se nască dar experienţa traumatizantă a sosirii pe lume o transformă într-o retardată, Louis însă, copleşit de revelaţia că naşterea e primul pas pe calea spre moarte, refuză să iasă, înjură, ameninţă, şan-tajează şi în cele din urmă este lăsat în pace, asemenea unui înţelept din vechime retras într-o peşteră, departe de lu-mea dezlănţuită. Nici chiar Dumnezeu în persoană nu-i poate schimba hotărârea.
În câţiva ani, copilul, numit pe rând Mare Pontif sugar, Einstein în miniatură, Pepita Foetală, Bebeluşul Patriarh, Mă-reaţa Glandă Pineală, devine o celebritate. Iubit şi criticat, adulat şi denigrat, e acceptat la Sorbona şi în Academia Franceză, e considerat noul Mesia, deţinătorul tuturor răspunsurilor, are discipoli şi adepţi fanatici, creează o nouă religie, primeşte premiul Nobel la toate categoriile, e decorat de toate guvernele şi numit doctor honoris causa de cele mai importante universităţi din lume
Asistăm la mărirea şi decăderea acestui creier hipertrofiat cu apetituri şi instincte de adult, care va încerca să-i ia lo-cul lui Dumnezeu, aneantizând lumea cu un singur cuvânt, într-un act de increaţie comparabil cu cel al rivalului său.
”În dulăpiorul lui din carne roz, Bebeluşul va dispune curând de o putere suverană: aceea de a concedia acestă lume învechită, aşa cum închizi televizorul. Din moment ce totul e scris, e de-ajuns să citim tot. Şi totul se va mistui.”
Dacă povestea din Copilul divin vă pare cunoscută, e din cauză că e o repovestire a păcatului originar: Eva, Pomul Cunoaşterii, consecinţele încercării de a fi asemenea Creatorului…sau cel puţin aşa am perceput-o eu.
O disecţie ce demontează mecanismele care ne fac să funcţionăm ca indivizi, ca familie, ca societate, un discurs delirant despre viscerele umanităţii, la propriu şi la figurat, un festin pantagruelic de imagini şi cuvinte în care se a-mestecă absurdul şi grotescul, comicul şi tragicul, sarcasmul şi ludicul, ca-ntr-o pictură de Hieronymus Bosch, Salvador Dalí ori Francisco de Goya.
Tuşele comice sunt atât de groase încât există riscul ca cititorul să rateze profunzimea şi înţelesurile ascunse prin-tre ciorchinii de metafore şi hăţişurile de comparaţii pe care Bruckner le revarsă asupra noastră cu o prolificitate fero-ce, părând să se distreze enorm în timp ce o face.
O altă carte care clar nu va fi pe gustul tuturor, eu totuși am apreciat provocarea pe care o reprezintă, pot accepta absurdul și grotescul, atâta timp cât există umor. Iar Copilul divin îl are. Din plin.
Dacă ar fi un film, ar fi o comedie horror în cheie filozofică, acompaniată de muzică clasică în crescen-do, ce devine treptat o cacofonie ucigătoare – „Beethozart, TeleSchuBachMann, MonteValdi”…