Buruiana care împletește ștreangul (Flavia de Luce #2)—Alan Bradley
Titlu original: The Weed That Strings The Hangman’s Bag (Flavia de Luce #2)
Traducerea: Monica Vlad
Editura: Trei
Colecție: Fiction Connection
An apariție: 2011
Nr pagini: 384
Goodreads: 3,99
Rating personal: 5/5*
Nici nu s-au stins bine ecourile primului caz că Flavia a şi dat peste un nou mister! Şi-aşa se plictisea îngrozitor stând în cimitir, imaginându-şi cu lux de amănunte cum ar fi decurs propria-i înmormântare, cu Feely şi Daffy plângând şi regretând amarnic momentele în care o hărţuiseră cu răutăţile lor…
Acolo, în cimitir, face cunoştinţă cu Rupert Porson, un celebru păpuşar, vedetă a BBC-ului, şi asistenta lui, Nialla, nu că Flavia ar fi auzit de ei, colonelul de Luce e împotriva noii invenţii “împuţite”—televizorul. Furgoneta celor doi s-a stricat chiar în Bishop’s Lacey iar vicarul i-a convins să dea două spectacole până ce vehicolul va fi reparat.
Pe drumul spre Ferma Hulubăriei, unde cei doi vor campa, Flavia îşi aminteşte de spânzurătoarea de la o răspântie de drumuri unde, în urmă cu şase ani, fusese găsit trupul lui Robin Ingleby, unicul fiu al familiei de fermieri. Faptul că puştiul ar fi avut acum aceeaşi vârstă o face pe Flavia curioasă în legătură cu această poveste, mai ales că la un moment dat se întâlnesc cu Meg Nebuna care îl acuză pe Rupert că este “diavolul din pădurea Gibbet”, cel care “l-a luat pe bietul Robin”.
Deşi păpuşarul susţine că nu cunoaşte zona, Flavia îl surprinde într-un tête-à-tête cu Gordon Ingleby, în mijlocul pădurii, lângă o parcelă bine camuflată, plantată cu nişte “buruieni” suspecte. Ca o chimistă experimentată ce este, fata determină rapid printr-un test Duquenois-Levine că este vorba de canabis sativa, cânepă indiană.
Prima reprezentaţie cu Jack şi vrejul de fasole este un succes răsunător, până şi sufleţelul cinic al Flaviei e încântat de magia ţesută de măiestria lui Porson, a doua însă sfârşeşte tragic în faţa tuturor locuitorilor din Bishop’s Lacey.
Flavia e dornică să colaboreze cu poliţia, pe poziţii de egalitate, doar şi-a dovedit deja talentul de investigator, însă modul oficial în care o abordează inspectorul Hewitt o enervează atât de tare încât preferă—din nou!—să păstreze pentru ea detaliile şi să-şi bage nasul peste tot de una singură, chiar dacă acum mişcările ei sunt limitate şi supravegheate de un câine de pază tiranic, feroce, acru şi lipsit de umor: mătuşa Felicity, sora colonelului, sosită în vizita ei anuală.
Sursa foto: Smithsonian https://www.si.edu/object/nmah_662192
În timpul anchetei trecute a învăţat ceva de la inspectorul Hewitt aşa că acum are o armă nouă:
”Am încuviinţat, atentă ca nu cumva să o întrerup. Învăţasem, studiindu-l pe inspectorul Hewitt, că tăcerea era cel mai bun piston al unei pompe conversaţionale.”
În rest, toate sunt aşa cum le ştim din primul volum, colonelul de Luce pare neafectat de cele întâmplate atunci, îşi ignoră în continuare odraslele, chiar dacă Feely flirtează neruşinat cu un personaj oarecum indezirabil—un fost prizonier de război, pilot german, cu o pasiune pentru surorile Brontë.
”Tata nu ne dădu niciun fel de atenţie. Se retrăsese deja în propria sa lume: o lume de cerneluri colorate şi perforaţii-per-centimetru; o lume de clasoare şi gumă arabică; o lume unde Binevoitoarea Sa Maiestate, regele George al Şaselea, era bine instalată atât pe tron cât şi pe mărcile poştale ale Marii Britanii; o lume în care tristeţea—şi realitatea—nu aveau loc”.
Feely şi Daffy sunt la fel de răutăcioase, planurile de răzbunare ale Flaviei sunt pline de fantezie, delicios de amuzante şi implică, bineînţeles, experimente chimice, dar, la fel ca data trecută, se cam întorc împotriva ei, doamna Mullet este acelaşi izvor nesecat de bârfe şi zvonuri, sursă importantă de informaţii pentru Flavia, chiar dacă atentează mereu cu entuziasm la integritatea sistemului lor digestiv.
Relaţia ei deosebită cu Dogger capătă amploare, Flavia e singura care îl poate scoate din stările lui de fugă pricinuite de experienţele traumatizante din timpul detenţiei într-un lagăr japonez iar el îi ghiceşte mereu intenţiile, acţionând asemenea unui înger protector.
Surpriza o constituie mătuşa Felicity care se dovedeşte a nu fi chiar atât de rea, e singura care îi înţelege Flaviei caracterul, având în vedere faptul că a cunoscut-o pe Harriet, discuţia cu aceasta fiind revelatorie, cea mai profundă şi mai plină de învăţăminte conversaţie pe care Flavia a avut-o vreodată cu un adult…
Spre deosebire de primul volum, suspecţii sunt mai mulţi şi par a avea motive evidente, e complicat să ghiceşti cine e vinovatul dar ştiţi ce? n-are nicio importanţă, m-am bucurat pur şi simplu de experienţă, fără să încerc acest lucru; Bishop’s Lacey, atât de tihnit şi idilic la suprafaţă, locuitorii satului—figuri pitoreşti, excentrice, amuzante, familia de Luce, dinamica dintre personaje mi s-au părut mai importante decât descoperirea criminalului. Şi să n-o uităm pe Flavia, copilul care ne-ar fi plăcut să fim, fiica ori sora pe care ne-ar fi plăcut s-o avem, chiar dacă s-ar fi dovedit probabil a real real pain in the ăăăă, o pacoste de proporţii biblice…