Armata Moliilor (Taravik #1)—Liviu Radu
Editura: Nemira
An apariție: 2012
Nr pagini: 344
Goodreads: 4,10
Rating personal: 4/5*
Terimeea, un oraș la marginea deșertului, „o cetate care produce multe lucruri valoroase și care aduce dinspre mare lucruri și mai valoroase”, un loc foarte colorat, unde mereu se întâmplă câte ceva. Dacă ai o urgență, vrei să trimiți un pachet ori o scrisoare și nu doreşti să aștepți caravana, poți angaja un curier, unul dintre temerarii care își câștigă existența traversând deșertul în goana calului/cămilei/pegasului, fără să țină cont de pericole.
Taravik e unul dintre ei, cel mai bun de fapt, datorită guralivului Kostik, pegasul ciung (putem să-i spunem așa dacă îi lipsește o aripă?), cu aspirații de inorog. Kostik e mai mult decât un mijloc de transport foarte rapid, e tovarăş de drum, prieten, partener de conversaţii (câteodată e vorba de monologuri care îl adorm pe Taravik, incapabil să-i urmărească divagaţiile) şi de băute, pegasul fiind mare amator de bere. Modul în care cei doi se completează reciproc te duce cu gândul la Don Quijote și Sancho Panza, Kostik fiind în acelaşi timp şi Rosinanta.
Sursa foto: Free Stock photos by Vecteezy
Vin însă vremuri grele, un vrăjitor latgan le strică rău ploile, șalupa lui fermecată e mult mai eficientă, parcurge distanța într-un timp mai scurt, la tarife mult mai mici și-n plus, pe lângă faptul că poate duce mai multe pachete, are loc și pentru pasageri… Pentru a face rost de bani, Taravik se vede nevoit să recurgă la cea de-a doua calificare, aceea de „caftangiu contractual”. Printre picături pune şi de-o apocalipsă, absolut întâmplător şi fără să aibă habar ce forţe străvechi a trezit şi ce grozăvii a declanşat.
Un erou atipic genului fantasy—trecut de prima tinerețe, mătăhălos, aproape chel și cam sărac cu duhul—deşi unele comentarii îl fac pe Kostik să suspecteze că Taravik ori face pe prostul ori are dublă personalitate. E naiv și cam uituc dar e cinstit și inimos iar de când Marieța, iubita lui, i-a amintit de bunele maniere, are numai de câștigat, până și zeii cei temuţi şi imprevizibili îl plac.
O suită de întâmplări ciudate, neobișnuite, absurde, amuzante, nebunești, unele aparent fără legătură cu celelalte, care se îmbină perfect la final ca piesele unui puzzle genial. Un univers fabulos dar cu ceva repere terestre oarecum recognoscibile (ţara piramidelor, în valea fluviului Hatti, triburile nomade de barobari hărțuind caravanele), acțiune susținută, personaje interesante, imaginație fără limite, umor, după o vreme uiți că la început te-ai gândit cu dor la Terry Pratchett și te lași cucerit de această parodie fantasy de nota 10. Dacă n-ai mai citit niciodată așa ceva, pune-ți centura, o să ai nevoie, pe trompa lui Kefir, e un roller coaster al naibii de amuzant, care dă dependenţă!