Duminica este ziua pe care trebuie să o închinăm lui Dumnezeu, iar această zi trebuie să o petrecem în mod diferit faţă de celelalte zile ale săptămânii.
Este ziua în care ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu cu profundă recunoştinţă şi ziua pe care o petrecem în rugăciune. Dacă celelalte zile sunt dedicate muncii, grijilor şi responsabilităţilor cotidiene, duminica este ziua în care sufletul primează, iar omul îşi aduce aminte de chemarea sa veşnică.
În Vechiul Testament, ziua sfântă era Sabatul, iar în Noul Testament Duminica devine Ziua Domnului, pentru că în această zi a înviat Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Pentru creştini, duminica nu este doar o zi de odihnă trupească, ci o zi de înnoire sufletească, o zi a luminii şi a bucuriei pascale.
Porunca lui Dumnezeu privind ziua odihnei
Bunul Dumnezeu i-a spus lui Moise în Vechiul Testament:
„Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: Să nu faci în acea zi niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,” (Ieşirea 20, 8-10).
În acele vremuri, nerespectarea acestei porunci era pedepsită aspru, pentru că era considerată o rupere a legăturii cu Dumnezeu. De ce este atât de importantă această poruncă?
În memoria creaţiei
Primul motiv pentru care ziua odihnei este sfântă se află în Cartea Facerii:
„Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 2-3).
Dumnezeu nu S-a odihnit din oboseală, ci pentru a sfinţi timpul. Ziua a şaptea a fost binecuvântată şi pusă deoparte. Prin respectarea duminicii, ne aducem aminte că lumea nu este rodul întâmplării, ci al iubirii şi înţelepciunii divine. Reflectăm asupra întregii creaţii, asupra ordinii şi armoniei ei, asupra puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu.
În amintirea eliberării
Al doilea motiv este amintirea eliberării poporului lui Israel din robia Egiptului:
„Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău. Şase zile lucrează şi-ţi fă toate treburile tale; Ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în ziua aceea niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici asinul tău, sau alt dobitoc al tău, nici străinul tău care se află la tine, ca să se odihnească robul tău şi roaba ta cum te odihneşti şi tu. Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.” (Deuteronomul 5, 12-15).
Pentru noi, creştinii, această eliberare are un înţeles şi mai adânc. Noi am fost eliberaţi din robia păcatului prin Jertfa şi Învierea Domnului. Duminica este ziua Învierii, ziua biruinţei vieţii asupra morţii, ziua în care moartea a fost călcată prin moarte.
În Faptele Sfinţilor Apostoli citim:
„În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.” (Fapte 20, 7).
Aceasta arată că încă din primele veacuri, creştinii se adunau duminica pentru Sfânta Liturghie, pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Împărtăşanie.
Cum ar trebui să petrecem duminica?
Ziua de duminică nu este doar o tradiţie, ci o responsabilitate duhovnicească. Ea presupune o schimbare de ritm, de dispoziţie şi de preocupări.
- Să ne abatem de la faptele necuviincioase
Duminica trebuie să fie o zi curată. Să ne ferim de fapte, cuvinte şi gânduri care tulbură sufletul. Să evităm lecturile şi distracţiile necuviincioase, conversaţiile care nasc ceartă sau bârfă, preocupările care ne îndepărtează de linişte.
Nu este potrivit ca ziua Domnului să fie irosită în excese, în petreceri zgomotoase sau în superficialitate. Ea este o zi a păcii şi a curăţiei lăuntrice.
- Să ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu
Duminica trebuie să fie ziua recunoştinţei. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru viaţă, pentru familie, pentru sănătate, pentru încercări şi binecuvântări. Smerenia şi rugăciunea trebuie să ne însoţească întreaga zi.
Chiar şi simpla rostire a unei rugăciuni scurte, spusă cu inimă curată, poate transforma duminica într-o adevărată sărbătoare lăuntrică.
- Participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie
Centrul duminicii este Sfânta Liturghie. A lipsi fără motiv întemeiat de la Liturghie înseamnă a pierde inima acestei zile. În biserică ne adunăm ca Trup al lui Hristos, Îi dăm slavă şi ascultăm Evanghelia.
Culmea participării noastre este Sfânta Împărtăşanie, primirea Trupului şi Sângelui Domnului. Prin aceasta ne unim cu Hristos şi primim putere pentru întreaga săptămână.
Duminica fără Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie este ca o zi fără lumină.
- Reflecţia asupra creaţiei şi a iubirii lui Dumnezeu
Ziua Domnului este potrivită pentru reflecţie duhovnicească. Să reflectăm asupra naturii lui Dumnezeu: Atotputernicia Sa, Înţelepciunea Sa, Bunătatea Sa şi Iubirea Sa necondiţionată.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31).
Această întrebare trebuie să ne dea curaj şi nădejde. Duminica este ziua în care ne întărim credinţa şi ne reamintim că nu suntem singuri.
- Reflecţia asupra Patimii şi Jertfei Domnului
Să ne gândim la cât a suferit Mântuitorul pentru noi. Patimile, Crucea, moartea, toate au fost asumate din iubire.
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16).
Această iubire ne cheamă la răspuns. Duminica este ziua în care ne cercetăm conştiinţa şi ne întrebăm: răspundem noi iubirii lui Dumnezeu prin viaţa noastră?
- Citirea Sfintei Scripturi
Lectura din Sfânta Scriptură este o hrană pentru suflet. Nu este suficient să citim mecanic; trebuie să reflectăm la cuvintele citite şi să le aplicăm în viaţa noastră.
„Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui,” (Efeseni 1, 4).
Chemarea noastră este sfinţenia. Duminica ne reaminteşte această chemare.
Duminica, zi de familie şi de milostenie
Pe lângă rugăciune şi participarea la Liturghie, duminica este şi zi de comuniune familială. Masa luată împreună, discuţiile liniştite, iertarea şi împăcarea sunt moduri concrete de a sfinţi această zi.
Este şi zi potrivită pentru fapte de milostenie: o vizită la un bolnav, un cuvânt bun pentru un om întristat, un ajutor oferit discret. Duminica nu este doar pentru noi, ci şi pentru aproapele.
Duminica nu este o simplă pauză între două săptămâni de muncă
Este ziua Domnului, ziua creaţiei, ziua eliberării, ziua Învierii. Este ziua în care sufletul respiră, în care omul se întoarce la sensul său profund.
Să ne abatem de la cele necuviincioase.
Să ne rugăm cu recunoştinţă.
Să participăm la Sfânta Liturghie.
Să reflectăm la creaţie, la Patimile şi la iubirea lui Hristos.
Să citim Scriptura şi să căutăm sfinţenia.
Dacă vom trăi astfel duminica, întreaga noastră săptămână va fi luminată. Căci omul care Îi oferă lui Dumnezeu o zi întreagă din săptămână descoperă, în timp, că toate zilele devin binecuvântate.