În viața multor credincioși apare uneori o întrebare delicată, dar reală: cât trebuie să stăm la Sfânta Liturghie? Este suficient să participăm doar câteva minute sau suntem chemați să rămânem până la sfârșit?
Întrebarea se naște mai ales atunci când slujba ni se pare lungă, repetitivă sau obositoare, când mintea ne fuge la problemele zilnice, iar inima nu simte bucuria pe care ar trebui să o simtă în casa lui Dumnezeu.
Problema însă nu ține nici de limba slujbei, nici de durata ei, nici de repetarea aceleiași rânduieli. Cauza adevărată este, de cele mai multe ori, necunoașterea profundă a ceea ce este Dumnezeiasca Liturghie și a lucrării ei în viața noastră.
Liturghia nu este o simplă slujbă
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie nu este doar o adunare religioasă, nici un program spiritual, nici o tradiție frumoasă de duminică. Ea este însăși inima vieții Bisericii, locul unde cerul și pământul se întâlnesc, unde omul aduce lui Dumnezeu întreaga creație și primește înapoi harul mântuitor.
În timpul Liturghiei, Biserica rostește cuvintele:
„Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.”
Aceste cuvinte arată esența cultului ortodox: toate sunt ale lui Dumnezeu, dar omul este chemat să le ofere înapoi liber, cu recunoștință. Nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie, ci pentru ca omul să-și regăsească adevărata viață.
Când omul nu Îi aduce lui Dumnezeu viața sa cu recunoștință, nu Îl sărăcește pe Dumnezeu, ci se sărăcește pe sine de sensul și de lumina vieții.
De ce ni se pare uneori Liturghia monotonă?
După căderea primilor oameni, mintea omului s-a întunecat și lumea creată, care trebuia să fie mijloc de slavoslovire, a devenit scop în sine. În loc să-L căutăm pe Dumnezeu prin lucruri, ne lipim de lucruri și devenim robi ai lor.
Aceasta este, în fond, idolatria modernă. Nu mai înseamnă doar închinarea la statui, ci alipirea de patimi: iubirea de bani, de plăceri, de confort, de imagine, de sine. Când inima este plină de acestea, Liturghia pare lungă, pentru că omul nu mai are gust pentru cele duhovnicești.
Plictiseala la slujbă nu vine din slujbă, ci din interiorul nostru.
Dacă cineva ar înțelege că la fiecare Liturghie participă la Jertfa lui Hristos, la prefacerea reală a pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului și la începutul vieții veșnice, atunci nu ar mai putea spune că este monotonie.
Liturghia este realitate, nu un simbol
Tot ceea ce se întâmplă la Dumnezeiasca Liturghie este realitate, nu simbol simplu. Când Biserica aduce darurile, Dumnezeu trimite harul Duhului Sfânt și preface darurile în mod real. Credincioșii sunt chemați să se împărtășească, să se sfințească, să devină părtași vieții lui Hristos.
Aceasta nu este metaforă, ci viață.
Prin Liturghie gustăm bucuria Învierii, intrăm în comuniunea Sfintei Treimi și începem să trăim încă de aici viața veșnică.
Dacă omul simte chiar și puțin această realitate, Liturghia devine pentru el cel mai iubit moment al săptămânii.
Participarea este a întregii Biserici
Preotul nu săvârșește Liturghia singur, ci împreună cu poporul. Toate rugăciunile sunt la plural: „noi”, „pe noi”, „pentru noi”.
Aceasta arată că fiecare credincios prezent participă activ, chiar dacă nu citește sau nu cântă. Simplul fapt că stă cu credință, se roagă, ascultă și răspunde face parte din slujire.
A pleca devreme fără motiv serios înseamnă a părăsi această lucrare comună înainte de final, asemenea cuiva care pleacă din mijlocul unei întâlniri cu Dumnezeu.
Cât trebuie să stăm la Sfânta Liturghie?
Răspunsul tradiției ortodoxe este limpede: credinciosul este chemat să participe la întreaga Liturghie.
Nu există o regulă spirituală care să spună câte minute să stăm. Liturghia este o unitate vie: începe cu: Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh și se încheie la otpust. Fiecare parte pregătește următoarea, iar despărțirea artificială a slujbei distruge sensul întregului.
Este ca și cum cineva ar intra la masă doar pentru aperitiv și ar pleca înainte de hrana principală.
Mai ales partea centrală : Anafora, epicleza, prefacerea darurilor, împărtășirea, reprezintă miezul întâlnirii cu Hristos.
Există totuși situații speciale?
Biserica este mamă și înțelege slăbiciunile omenești.
Bolnavii, cei foarte în vârstă, mamele cu copii mici, cei aflați în situații urgente sau oameni aflați la începutul vieții duhovnicești pot avea dificultăți reale. În aceste cazuri, Dumnezeu primește osteneala după putere.
Însă dacă cineva pleacă devreme din obișnuință, din grabă, din comoditate sau din lipsă de interes, aceasta arată o problemă duhovnicească, nu una organizatorică.
Exemplul Sfântului Munte
În mănăstirile din Sfântul Munte, Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește zilnic, după Utrenie. Călugării participă în fiecare zi la aceeași slujbă și totuși nu se plictisesc.
De ce?
Pentru că pentru ei Liturghia nu este o obligație, ci întâlnire personală cu Dumnezeul cel viu. Cuvintele slujbei devin pentru ei o ușă către această întâlnire.
Aceasta arată că problema nu este repetarea slujbei, ci starea inimii.
Cum să nu ne mai plictisim la Liturghie
Există câteva mijloace simple, dar esențiale:
– Pregătirea dinainte
Rugăciunea de acasă, citirea Sfintei Evanghelii a zilei, liniștirea minții.
– Ajungerea de la început
Când intrăm târziu, pierdem ritmul duhovnicesc și ne adaptăm greu.
– Urmărirea cu atenție a cuvintelor
Fiecare ectenie și fiecare cântare au sens profund.
– Rugăciunea personală în timpul slujbei
Spunerea în gând: „Doamne, miluiește-mă”.
– Împărtășirea regulată, cu pregătire
Când omul se pregătește pentru Sfânta Împărtășanie, Liturghia devine centrală.
Liturghia, centrul întregii vieți
Viața creștinului nu se termină la ieșirea din biserică. Întreaga existență devine o pregătire pentru Liturghie și o prelungire a ei.
Prin Liturghie îi oferim lui Dumnezeu gândurile noastre, fricile, speranțele, suferințele, munca și întreaga noastră ființă. El le primește și le transformă în viață mântuitoare.
Astfel, omul începe să „liturghisească” întreaga viață, iar viața lui devine o neîncetată doxologie.
Dacă ne plictisim la Sfânta Liturghie, nu slujba trebuie schimbată, ci inima noastră trebuie luminată
Nu există un timp minim de participare care să înlocuiască prezența deplină. Credinciosul este chemat să rămână la întreaga slujbă, nu din obligație juridică, ci din dor de întâlnire cu Hristos.
Când Liturghia devine pentru noi eveniment personal, întâlnire reală și izvor de viață, nu ne vom mai întreba cât durează. Vom simți că timpul petrecut acolo este cel mai viu timp al existenței noastre.
Atunci vom înțelege că Dumnezeiasca Liturghie nu este o parte a vieții noastre, ci însăși viața noastră în Hristos, începutul Împărăției lui Dumnezeu încă de aici, de pe pământ.