Puterea lui Dumnezeu se arată mai ales prin faptul că nimic din ceea ce există nu poate ieși de sub voia Sa, nici chiar diavolul, potrivnicul cel mai mare al omului. Așadar „ Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită,” (1 Petru 5:8), totuși el rămâne o creatură căzută, lipsită de putere asupra celor care stau aproape de Dumnezeu. Slăbiciunea diavolului se descoperă tocmai prin încercările pe care le aduce: ceea ce el gândește spre pierzanie, Dumnezeu întoarce spre biruință și slavă.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată limpede acest adevăr: „De te întreabă cineva de ce l-a lăsat Dumnezeu pe diavol pe pământ, aşa să-i răspunzi: că pe cei treji şi veghetori nu numai că nu i-a vătămat vreodată, ba chiar le-a fost de folos, nu voind el, desigur, fiindcă e viclean, ci datorită curajului lor, pentru că s-au folosit cum trebuie de viclenia lui.”
Așadar, Dumnezeu a îngăduit existența și lucrarea celui rău nu pentru a înfrânge omenirea, ci pentru ca omul să-și poată dovedi credința, bărbăția și statornicia în lupta duhovnicească.
Diavolul, potrivnic, dar limitat
Scriptura îl descrie pe diavol ca pe „pârâșul fraților” ,,Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi Împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.” (Apocalipsa 12:10), ca pe „hoțul” care vine să fure, să prăpădească și să ucidă ,, Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug să aibă.” (Ioan 10:10), ca pe un „leu care răcnește” căutând pe cine să înghită ,, Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită,” (1 Petru 5:8). Toate aceste imagini scot în evidență o realitate dramatică: diavolul este un dușman nevăzut al sufletelor noastre, care nu se odihnește nici zi, nici noapte.
Dar, în același timp, puterea lui este limitată. Sfântul Apostol Pavel ne asigură: „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!” (Romani 16:20). Nici o lucrare a celui rău nu este mai puternică decât voia lui Dumnezeu. Iov este dovada clară că diavolul nu se poate atinge de un om fără îngăduința divină și că orice încercare este spre întărirea credinței.
Diavolul nu vrea să știm adevărul despre el
Un prim motiv pentru care Dumnezeu îngăduie existența diavolului este tocmai acela de a ne învăța discernământul. Apostolul Iacov ne spune: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7).
Diavolul vrea să ne înfricoșeze, dar Scriptura ne arată limpede că frica nu-și are rostul pentru cei credincioși: „Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei proroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4).
El nu vrea să știm că nu avem de ce să ne temem de el. El se hrănește din neștiința și frica noastră. Dar Domnul spune: „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini.” (Isaia 41:10).
Puterea la care avem acces
Un alt adevăr pe care diavolul nu vrea să-l cunoaștem este puterea la care avem acces prin Hristos. Apostolul Pavel întreabă retoric: „Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8:31).
Harul lui Dumnezeu este cel care întărește slăbiciunile noastre: „Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.” (2 Corinteni 12:9). Această întărire ne dă curajul de a răbda ispitele, știind că „Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13).
Diavolul dorește să ne facă să uităm că avem o armă puternică în Hristos: credința lucrătoare prin dragoste. „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13).
Făgăduințele lui Dumnezeu, motivul speranței
Dumnezeu a lăsat ca diavolul să existe pe pământ, dar a dăruit credincioșilor promisiuni nestrămutate. ,, El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului iubirii Sale,” (Coloseni 1:13).Prin Hristos, avem iertarea păcatelor și viața veșnică.
Diavolul nu vrea ca noi să știm aceste promisiuni. El ne aruncă în deznădejde, ca și cum păcatul ar fi de neiertat. Dar Psaltirea ne liniștește: „Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat‑a de la noi fărădelegile noastre.” (Psalm 102:12).
Mântuirea nu se primește automat, ci prin credință și viață trăită în Hristos: „ Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” (Romani 10:9).
Condițiile biruinței
Un alt aspect esențial este că mântuirea nu se dă celor leneși, ci celor care împlinesc voia lui Dumnezeu. „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne!, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21).
Dumnezeu a îngăduit pe diavolul ca să ne trezească la realitate: viața creștină nu este o simplă declarație, ci o luptă. „Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.” (Iacov 1:22).
Așadar, diavolul îi biruie doar pe cei care aleg să rămână în slăbiciune și păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede: „Pe mulţi, vei spune, îi biruie. Îi biruie, desigur, dar numai din pricina propriei lor slăbiciuni şi nu prin puterea sa.”
Secerișul faptelor noastre
O altă taină pe care diavolul nu vrea s-o cunoaștem este aceea a judecății și a răsplătirii. „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7).
Păcatul nu rămâne fără urmări: „Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.” (Iacov 1:15).
Dumnezeu l-a îngăduit pe diavol ca să ne amintească necontenit că avem de ales: între moarte și viață, între păcat și virtute, între întuneric și lumină.
Viitorul nostru este în mâna Domnului
Diavolul vrea să ne fure nădejdea. El ne șoptește că viitorul e sumbru, că nu există scăpare. Dar profetul Ieremia transmite altceva: „Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea.” (Ieremia 29:11).
Chiar dacă suntem căzuți, avem speranță: „ Nu te bucura de mine, vrăjmaşa mea, căci dacă eu cad, mă scol, iar când stau în întuneric, Domnul este lumina mea.” (Miheia 7:8). Dumnezeu lucrează necontenit pentru mântuirea noastră, iar lucrarea începută în noi El o va duce la bun sfârșit ,,Sunt încredinţat de aceasta, că cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus, (Filipeni 1:6).
De ce l-a îngăduit Dumnezeu pe diavol?
Dumnezeu nu l-a îngăduit pe diavol ca să ne piardă, ci ca să ne întărească. El este „tâlharul și tiranul” de care vorbea Sfântul Ioan Gură de Aur, dar nu poate face nimic celui care este unit cu Hristos.
Prezența diavolului în lume nu este o dovadă a slăbiciunii lui Dumnezeu, ci a pedagogiei divine: prin ispită, prin luptă, prin încercare, omul își descoperă libertatea și dragostea față de Creator.
Dumnezeu ne-a înarmat cu toate mijloacele de biruință: Cuvântul Său, harul Duhului Sfânt, Biserica și Sfintele Taine. „ Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.” (1 Petru 5:9), și el va fugi de la voi.
Astfel, diavolul, deși viclean, devine fără voie un instrument prin care se arată adevărata slavă a celor credincioși. Iov, Apostolii, mucenicii și sfinții sunt dovada că biruința este întotdeauna a celor ce se încred în Dumnezeu.
Să nu uităm, așadar:
,, Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei proroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. ” (1 Ioan 4:4).