Crucea este semnul cel mai adânc și mai cuprinzător al credinței creștine.
Ea nu este doar un simbol exterior, ci o realitate teologică, duhovnicească și istorică, prin care s-a lucrat mântuirea lumii. În viața Bisericii Ortodoxe, Crucea este prezentă pretutindeni: în slujbe, în icoane, în semnul pe care credinciosul îl face zilnic, în necazurile și încercările vieții, dar și în biruința asupra păcatului și a morții.
Potrivit învățăturii Sfintei Scripturi și tâlcuirii Sfinților Părinți, Crucea are mai multe înțelesuri, însă, în linii generale, ea se cuprinde în două mari dimensiuni: Crucea duhovnicească și Crucea materială.
Crucea în înțeles duhovnicesc
Înțelesul duhovnicesc al Crucii se descoperă atunci când ne aducem aminte de toate suferințele, patimile și moartea pe Cruce ale Domnului nostru Iisus Hristos. El a primit de bunăvoie Crucea, nu ca pe o înfrângere, ci ca pe o jertfă de iubire pentru mântuirea neamului omenesc.
Crucea, în acest sens, este taina ascultării desăvârșite față de voia Tatălui și a iubirii până la capăt. Mântuitorul a purtat crucea suferinței până la moarte și încă moarte de cruce, arătând că prin smerenie, răbdare și jertfă se ajunge la slavă și înviere.
Acest înțeles este întărit de cuvintele Evangheliei:
„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34).
A-ți lua crucea înseamnă a-ți asuma, cu credință și nădejde, toate încercările vieții: boala, sărăcia, nedreptatea, neputințele trupești și sufletești, lupta cu patimile, dar și responsabilitățile zilnice. Crucea duhovnicească nu este o pedeapsă, ci o cale de vindecare și de îndumnezeire, prin care omul se curățește de egoism și se apropie de Dumnezeu.
Crucea ca mod de viață creștin
Crucea duhovnicească nu se limitează la suferințele inevitabile, ci cuprinde și lepădarea de sine. Creștinul este chemat să-și răstignească patimile, mândria, iubirea de sine și voia proprie, pentru a trăi după poruncile Domnului Iisus Hristos.
Astfel, Crucea devine un mod de viață. Ea este prezentă în post, în rugăciune, în iertarea aproapelui, în răbdarea insultelor și în jertfa pentru ceilalți. A trăi sub semnul Crucii înseamnă a accepta că adevărata biruință nu este succesul lumesc, ci unirea cu Dumnezeu.
Crucea în înțeles material
Pe lângă dimensiunea duhovnicească, Crucea are și un înțeles material, concret, istoric. Este vorba despre crucea de lemn pe care Mântuitorul a purtat-o pe umeri până la Golgota.
Sfânta Evanghelie spune limpede:
„Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.” (Ioan 19, 17-18).
Aceasta este crucea reală, palpabilă, pe care S-a săvârșit Jertfa supremă. Tot despre această cruce vorbește Evanghelia atunci când spune:
„Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.” (Ioan 19, 25).
Crucea materială nu este o idee simbolică, ci un obiect istoric, martor al pătimirilor lui Hristos și al iubirii Sale nemărginite.
Crucea materială în viața Bisericii
Din această cruce istorică se nasc toate crucile materiale pe care le folosim astăzi: crucile de pe biserici, crucile purtate la gât, crucile de binecuvântare, crucile din casele credincioșilor.
Ele pot fi făcute din lemn, din argint, din aur sau din alte materiale. Însă Biserica învață limpede că nu materia este obiectul închinării, ci semnul Crucii, ca simbol al Jertfei lui Hristos.
Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica:
„Măcar din aur sau din pietre scumpe de ar fi făcută crucea după chipul ei, anatema celui ce s-ar închina la acea materie.”
Această învățătură arată clar că respectul și cinstirea Crucii nu se îndreaptă spre material, ci spre realitatea duhovnicească pe care aceasta o reprezintă.
Închinarea la Cruce
Creștinul ortodox se închină Crucii pentru că ea este semnul Fiului Omului și instrumentul prin care s-a realizat mântuirea lumii. Cinstirea Crucii este, de fapt, cinstirea lui Hristos Cel răstignit și înviat.
De aceea, Biserica a rânduit sărbători speciale dedicate Crucii, slujbe de închinare, cântări și rugăciuni care subliniază puterea ei mântuitoare. Crucea este numită „armă asupra diavolului”, „pază a toată lumea” și „scară către cer”.
Crucea, legătura dintre cer și pământ
Crucea unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul, suferința cu slava, moartea cu învierea. Prin ea, blestemul păcatului a fost prefăcut în binecuvântare, iar moartea în viață veșnică.
Așa cum învață și Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Crucea este cheia înțelegerii vieții creștine. Fără Cruce nu există mântuire, dar nici Crucea fără Hristos nu are sens. De aceea, creștinul este chemat nu doar să poarte o cruce la gât, ci să poarte Crucea în inimă și în fapte.
Crucea este, în esență, de două feluri: duhovnicească și materială
Crucea duhovnicească înseamnă asumarea suferințelor și lepădarea de sine pentru Împărăția lui Dumnezeu. Crucea materială este semnul vizibil al Jertfei lui Hristos, obiect de cinstire și de binecuvântare, dar nu de adorare a materiei.
Ambele se completează și se susțin reciproc. Crucea materială ne amintește de Crucea duhovnicească, iar Crucea duhovnicească dă sens adevărat celei materiale. Prin Cruce, creștinul învață să moară păcatului și să trăiască pentru Dumnezeu, așteptând nu doar suferința, ci și slava Învierii.