Viața creștinului ortodox nu poate fi concepută fără rânduială, fără disciplină duhovnicească și fără o călăuză sigură care să mențină aprins focul râvnei pentru Dumnezeu. Această călăuză este pravila, numită de Sfinții Părinți „îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieții trăite întru mântuire”. Ea este temelia pe care se zidește statornicia în rugăciune, în post, în fapte bune și în toată lucrarea duhovnicească.
Necesitatea pravilei
Fără pravile, viața duhovnicească se aseamănă cu un drum părăsit, pe care călătorul se rătăcește ușor. Râvna scade, hotărârea se slăbește, iar voința se destramă. Duhul râvnitor, asemenea unei stihii, are nevoie de exercițiu constant pentru a se menține viu. Când pravila lipsește, apar „timpi morți”, momente de lenevire și opriri în lucrarea duhovnicească. În schimb, când există rânduieli bine stabilite, sufletul are întotdeauna ceva sfânt de făcut, ceva care îl ține în atenția lucrării mântuirii.
Sfântul Isaac Sirul atrage atenția că lipsa pravilei duce la întunecarea minții, la furtună lăuntrică și la neorânduială. Când omul se bizuie doar pe inspirația de moment, pe dispoziția schimbătoare a inimii, riscă să trăiască o viață duhovnicească instabilă. În schimb, pravila obligă la continuitate și la statornicie, chiar și atunci când nu există chef sau dispoziție lăuntrică.
Alcătuirea pravilei
Pravila nu este o simplă listă de reguli exterioare, ci un plan de viață bine așezat, întemeiat pe experiența Bisericii și pe sfatul duhovnicului. Sfinții Părinți arată câteva criterii esențiale în alcătuirea unei pravile:
- Ascultarea de îndrumător
Ucenicul nu-și alcătuiește singur pravila, ci o primește de la părintele său duhovnicesc. În lipsa acestuia, poate lua lumină din scrierile patristice și din viețile sfinților, dar întotdeauna cu multă prudență și smerenie.
- Potrivirea cu persoana
Nu toate pravilele se potrivesc tuturor. Vârsta, puterea trupească, educația, ocupația, contextul familial și social trebuie luate în calcul. Pravila unui monah nu poate fi identică cu a unui creștin ce trăiește în lume.
- Spiritul vieții ascetic
Esența pravilei nu este în formele exterioare, ci în duhul ei. Rugăciunea, postul, citirea Scripturii și a scrierilor sfinte, milostenia sau tăcerea nu se fac ca o obligație formală, ci ca o lucrare de strunire a trupului și de ridicare a sufletului spre Dumnezeu.
- Măsura
Pravila trebuie să fie potrivită cu puterile fiecăruia. O pravilă prea ușoară duce la lenevire, iar una prea aspră duce la descurajare și epuizare. Calea împărătească, a măsurii, este singura roditoare.
- Progresul treptat
Nevoința nu se dobândește dintr-odată. Rugăciunea, postul, privegherea sau milostenia cresc treptat, după cum se întărește și sufletul. Stagnarea este primejdioasă, la fel ca și întoarcerea înapoi.
- Experiența personală
Omul învață din practică ce i se potrivește. Cu timpul, își descoperă măsura la mâncare, la rugăciune, la muncă sau la odihnă. Pravila se așază, astfel, pe temelia trăirii, nu doar a teoriei.
- Sinceritatea și bunăvoința
Pravila nu trebuie alcătuită cu gând la înlesniri sau scurtături. Orice concesie făcută patimilor sau comodității este o înșelare. Pravila trebuie să fie anevoioasă, dar în același timp hrănitoare pentru suflet.
- Cuprinderea întregii vieți
Pravila nu privește doar partea duhovnicească, ci întreaga viață: trupul, sufletul, familia, munca și relațiile sociale. Toate trebuie să fie strunite în aceeași armonie.
- Unitatea pravilelor
Pravilele trupești se subordonează celor sufletești, iar acestea celor duhovnicești. Întregul plan trebuie să fie unitar, armonios și să conducă spre Dumnezeu.
10. Canonul vieții ascetice
Ansamblul pravilelor alcătuiește canonul personal, fie că este vorba despre viața monahală, fie despre cea de familie și de societate. În ambele cazuri, esența este nevoința pentru mântuire.
Pravila și nevoința
Lucrarea după pravile este însăși nevoința ascetică. Prin ea, creștinul se deprinde cu virtuțile, își întărește voința și își zidește sufletul pe piatra cea tare a statorniciei. Nu există viață creștină fără nevoință, fără luptă, fără jertfă. Virtuțile ascetice, dobândite prin pravilă, devin un zid de apărare împotriva ispitelor și o temelie a vieții autentice în Hristos.
Deși la început pravila poate părea grea și împovărătoare, cu timpul ea devine parte firească din viață, asemenea respirației. Ceea ce la început era o obligație se transformă treptat în bucurie și în dragoste pentru Dumnezeu.
Atitudinea față de pravile
Pentru ca pravila să rodească, este nevoie de o atitudine corectă:
- Rugăciune și smerenie
Înainte de a începe lucrarea, creștinul se roagă lui Dumnezeu să binecuvânteze pravila și să-l întărească în împlinirea ei. Trebuie respins orice gând de mândrie sau de autoînălțare.
- Statornicie
Pravila nu trebuie părăsită niciodată, oricât de greu ar părea. Mai bine să fie scurtă și constantă, decât lungă și părăsită.
- Credința că este voia lui Dumnezeu
Cel ce împlinește pravila trebuie să o vadă ca pe o lege a conștiinței, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu pentru viața sa. Orice abatere devine o cădere periculoasă.
- Lupta împotriva ispitelor
Vrăjmașul se ridică mai ales împotriva pravilelor, pentru că știe puterea lor. Împlinirea lor înseamnă biruința asupra ispitei și păstrarea sufletului treaz.
Pravila este mai mult decât o disciplină exterioară: ea este calea sigură prin care omul își păstrează atenția îndreptată spre Dumnezeu
Ea reprezintă continuitatea în lucrarea duhovnicească, trezvia permanentă și zidul de apărare împotriva patimilor și a neorânduielii.
Fără pravilă, viața duhovnicească se destramă în fragmente, se răcește și se stinge. Cu pravilă, ea devine un foc statornic, care arde în inimă și luminează calea către mântuire.
De aceea, Sfinții Părinți îndeamnă pe fiecare creștin, fie că este monah sau mirean, să-și așeze în viață o pravilă potrivită cu starea și cu puterile sale, dar întotdeauna întemeiată pe ascultare, pe măsură și pe progres treptat. Astfel, pravila devine un dar al lui Dumnezeu și o pavăză a sufletului, un drum sigur către Împărăția Cerurilor.