Postul Sfintelor Paști reprezintă cea mai importantă perioadă de nevoință duhovnicească din anul bisericesc, un timp de pocăință, curățire și pregătire pentru întâmpinarea luminoasei Învieri a Domnului.
Biserica Ortodoxă a rânduit postul nu ca pe o simplă regulă alimentară, ci ca pe o cale de înnoire a vieții, de întărire a sufletului și de disciplinare a trupului. Totuși, în rânduiala ei înțeleaptă și plină de dragoste, Biserica recunoaște că nu toți credincioșii pot ține postul în aceeași măsură. De aceea, există situații în care postul poate fi ținut mai ușor sau chiar redus, cu binecuvântare.
Rostul postului în viața creștină
Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu constituie scopul vieții omenești. Omul nu trăiește doar pentru a mânca, ci pentru a se uni cu Dumnezeu. De aceea, trupul trebuie îngrijit prin cumpătare, prin restricții alimentare și prin exercițiul postului, care îl ajută să nu devină stăpân peste suflet.
Postul nu urmărește slăbirea trupului până la ruină, ci întărirea lui prin disciplină și echilibru. În același timp, el reprezintă o armă duhovnicească puternică împotriva patimilor. Sfânta Scriptură, viețile sfinților și întreaga experiență a Bisericii mărturisesc că fără nevoință și fără asceză nu se poate concepe viață creștină autentică.
Înfrânarea, numită în limbaj patristic „ἐγκράτεια”, nu se limitează la alimentație, ci cuprinde întreaga luptă a credinciosului pentru eliberarea de păcat, pentru lepădarea de sine și pentru urmarea voii lui Dumnezeu.
Rânduiala veche a postului
Postul este o rânduială foarte veche. Chiar înainte de creștinism, el exista la multe popoare, fiind considerat mijloc de purificare și apropiere de divinitate. În creștinism însă, postul capătă sens deplin, devenind parte a vieții în Hristos.
Inițial, termenul grec pentru post însemna renunțarea totală la hrană și băutură. Cu timpul, rânduiala s-a adaptat, iar postul a început să însemne mai ales renunțarea la anumite alimente și consumul altora, considerate mâncăruri de post, precum: pâinea, legumele și fructele, spre deosebire de mâncărurile „de dulce”.
Biserica a stabilit reguli precise privind postul, iar canonul 56 al Sinodului Trulan (din anul 692) interzicea, sub pedeapsă severă, consumul de produse animale în Postul Mare. Această asprime arată cât de serios era privit postul în vechime.
Canoanele nu sunt dogme
Cu toate acestea, trebuie înțeles un lucru esențial: rânduielile privind postul sunt norme moral-disciplinare, nu dogme imuabile. Ele au fost formulate pentru credincioșii din epocile respective, în condiții sociale, medicale și de viață diferite de cele de astăzi.
Biserica nu urmărește formalismul rigid, ci mântuirea oamenilor. De aceea, ea are dreptul și datoria de a aplica pogorământ (iconomie) atunci când situațiile concrete o cer.
Hotărârea Sfântului Sinod privind pogorămintele
Ținând cont de aceste realități, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 27 februarie 1956, a stabilit anumite derogări privind respectarea posturilor, inclusiv a Postului Paștilor.
Potrivit acestei hotărâri:
– Copiii sub 7 ani sunt dezlegați complet de post și pot consuma orice alimente pe tot parcursul anului, inclusiv în Postul Mare. Biserica recunoaște că organismul lor este în creștere și nu trebuie supus restricțiilor severe.
– Copiii între 7 și 12 ani, precum și
- credincioșii bolnavi sau slăbiți,
- cei care urmează regim alimentar special,
- femeile însărcinate,
- mamele care alăptează
sunt datori să postească miercurile și vinerile din an și prima și ultima săptămână din Postul Mare. În restul zilelor din Postul Sfintelor Paști, ei pot primi dezlegare la pește, icre, ouă, lapte și brânză.
Această rânduială arată limpede că Biserica pune pe primul loc sănătatea omului și echilibrul vieții lui.
De ce există aceste dezlegări
Postul nu trebuie să devină pricină de boală sau de suferință fizică gravă. Dacă un medic recomandă anumite alimente necesare pentru tratamentul unei afecțiuni, refuzul lor strict din dorința de a respecta formal postul nu este virtute, ci poate deveni lipsă de discernământ.
A cere unui bolnav să renunțe la hrana necesară ar însemna absurditate și neînțelegere a scopului postului. Dumnezeu nu cere jertfe care distrug omul, ci jertfe care îl vindecă.
Rolul duhovnicului
În toate situațiile particulare, criteriul decisiv rămâne sfatul duhovnicului. Fiecare credincios trebuie să-și cunoască măsura și să ceară binecuvântare atunci când nu poate ține postul integral.
Duhovnicul, cunoscând viața, sănătatea și puterile sufletești ale fiecăruia, poate acorda dezlegare și în alte cazuri decât cele enumerate oficial, urmărind două scopuri:
- zidirea sufletească a credinciosului
- evitarea suferinței trupești inutile
Ascultarea de duhovnic valorează mai mult decât respectarea mecanică a unei reguli.
Pericolul formalismului
În zilele noastre există două extreme:
Unii creștini minimalizează postul și nu îl țin deloc, considerându-l neimportant.
Alții îl țin doar la nivel alimentar, dar fără rugăciune, fără pocăință și fără schimbare lăuntrică.
În ambele situații se pierde sensul profund al postului. El nu este o dietă, nici o simplă tradiție culturală, ci o lucrare duhovnicească.
Postul fără credință devine formalism.
Postul fără iubire devine mândrie.
Postul fără discernământ devine povară.
Sensul adevărat al postului
Adevăratul post înseamnă:
- înfrânarea limbii de la judecată,
- înfrânarea ochilor de la lucruri păcătoase,
- oprirea mâinilor de la nedreptate,
- curățirea inimii de ură,
- sporirea rugăciunii,
- milostenie față de cei nevoiași.
Hrana este doar începutul, nu finalul postului.
Un om bolnav care postește după putere, dar se roagă și se pocăiește, postește mai adevărat decât unul sănătos care ține dieta strict, dar rămâne nepăsător sufletește.
Cine poate posti mai puțin
Prin urmare, pot posti mai puțin în Postul Sfintelor Paști:
- copiii mici,
- copiii în creștere,
- bolnavii,
- cei foarte slăbiți,
- femeile însărcinate,
- mamele care alăptează,
- persoanele cu tratamente sau regimuri medicale speciale,
- orice credincios care, cu binecuvântarea duhovnicului, nu are putere pentru post aspru.
Aceasta nu este o scutire de viața duhovnicească, ci o adaptare a nevoinței la realitatea fiecăruia.
Postul Sfintelor Paști rămâne una dintre cele mai sfinte rânduieli ale Bisericii, o școală a pocăinței și a libertății interioare
El nu este impus pentru a zdrobi trupul, ci pentru a curăți sufletul și a-l ajuta pe om să trăiască mai deplin în Hristos.
Biserica, ca mamă iubitoare, nu cere tuturor aceeași măsură, ci oferă fiecăruia calea potrivită puterilor sale. Important nu este cât de aspru postește cineva, ci cât de sincer se întoarce către Dumnezeu.
Adevăratul post nu începe în farfurie, ci în inimă. Iar cel care postește cu smerenie, cu discernământ și cu binecuvântare, acela se pregătește cu adevărat să întâmpine bucuria Învierii Domnului.