Pomenirea preaslăvitei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail din Colose (Frigia) adună în sine, ca într-un sinopsis luminos, lucrarea lui Dumnezeu prin îngerul Său, dar și credința poporului care primește, păzește și transmite amintirea faptelor minunate.
În Herotop, aproape de cetatea Colose, darul dumnezeiesc a izvorât în chip văzut: un izvor cu apă făcătoare de minuni, deasupra căruia s-a ridicat o biserică închinată Arhistrategului Mihail. Acolo, bolnavii aflau tămăduire „mai mult decât la scăldătoarea Siloamului”, căci nu se aștepta o singură tulburare a apei la vreme anume, ci pururea se simțea lucrarea celui „începător de cete îngerești”. Toți cei care se apropiau cu credință „și cei dintâi, și cei de pe urmă”, primeau sănătate trupească și luminare sufletească.
Începuturile izvorului făcător de minuni
În vremea când întunericul idolilor acoperea pământul, iar oamenii se închinau făpturii și nu Făcătorului, în Ierapole se cinstise cu orbire o viperă mare, ținută într-o casă zidită „în cinstea ei”, hrănită cu jertfe și înșelăciuni. Dar „Singurul Dumnezeu adevărat”, Care voiește luminarea tuturor, a trimis pe Sfinții Săi Apostoli să vestească Evanghelia.
Doi dintre ei, Sfântul Ioan Teologul în Efes și Sfântul Apostol Filip în Ierapole, împreună, la un timp, cu Sfântul Apostol Bartolomeu și cu sora lui Filip, Mariami, au biruit prin „sabia cuvântului” idolatria. Sfântul Ioan a dărâmat capiștea Artemisiei la Efes cu puterea numelui lui Hristos, iar în Herotop, împreună cu ceilalți apostoli, a prorocit cercetarea locului de către Sfântul Arhanghel Mihail și revărsarea harului prin minuni.
După această prorocie, când Apostolii s-au împrăștiat iarăși la propovăduire, din locul acela a țâșnit un izvor făcător de minuni, împlinind cuvântul profetic: „S-a vărsat apă în pustie și vale în pământul cel însetat… și acolo va fi cale curată și cale sfântă se va numi”. A început să vină popor mult, credincioși și necredincioși, chemat de minuni „ca de o trâmbiță cu glas mare”. Cei care beau sau se spălau cu credință primeau tămăduiri, iar mulți se botezau în numele Sfintei Treimi.
Între cei binefăcuți a fost un elin din Laodiceea, a cărui fiică era mută din naștere. Arhanghelul i s-a arătat în vis, trimițându-l la izvor. Tatăl a venit, a chemat Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și a invocat ajutorul Arhanghelului: îndată limba fetei s-a dezlegat spre slava lui Dumnezeu. Drept mulțumire, bărbatul a zidit deasupra izvorului o biserică închinată Sfântului Mihail și s-a botezat cu toată casa lui.
Cuviosul Arhip, slujitorul locului și vasul răbdării
După nouăzeci de ani de la zidirea bisericii, un tânăr de zece ani, Arhip, născut din părinți creștini, s-a așezat lângă izvor și a început o viață aspră, curată, îngerească la vedere. Slujea la altar, postea, dormea pe pietre ascuțite, bea puțină apă, mânca verdețuri fără sare o dată pe săptămână, veghind în rugăciune și lacrimi. Prin această nevoință și prin grija de a întoarce pe mulți la Hristos, a devenit ținta urii păgânilor, care l-au batjocorit și l-au lovit, încercând în multe rânduri să-l alunge.
Văzând că nu izbutesc, necredincioșii s-au hotărât să lovească locul însuși. Mai întâi au căutat să abată asupra bisericii râul numit Hristos, ca izvorul să-și piardă puterea în amestecul apelor. Dar cu porunca lui Dumnezeu, râul și-a schimbat cursul, curgând pe dreapta bisericii.
Umiliți, dar neîmpăcați, au născocit o răutate mai mare: au unit două râuri puternice, Licocaper și Kufos, care se izbeau de un munte și coborau vijelios, pregătind o albie largă și adâncă, vreme de zece zile, ca să prăvale torentele peste biserică, izvor și peste Cuviosul Arhip. Locul era prielnic pentru pieire omenească, biserica aflându-se mai jos de înălțimea apelor.
Arătarea Arhistrategului și „mistuirea” apelor
În ceasul întâi al nopții, când torentele s-au dezlănțuit cu vuiet „ca de tunet”, Cuviosul Arhip era în biserică, cernut în rugăciune și psalm, strigând: „Ridicat-au râurile, Doamne… Minunate sunt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul”. Atunci a auzit glas poruncindu-i să iasă. Afară s-a arătat Arhistrategul Mihail, „chip prea minunat și prea luminat”, iar Arhip, cutremurat, a căzut la pământ.
Îngerul l-a ridicat: „Îndrăznește și nu te teme! Vino și vei vedea puterea lui Dumnezeu”. În clipa aceea s-a ivit un stâlp de foc până la cer. Când apele s-au apropiat, Arhanghelul a însemnat cu semnul Sfintei Cruci peste fața apelor: „Să stați acolo!”, și îndată râurile „au stat ca un zid de piatră”. Apoi, întorcându-se la piatra uriașă de lângă altar, a lovit-o cu toiagul, însemnând crucea: piatra s-a despicat cu tunet și cutremur, deschizând o prăpastie fără fund. „Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică și să fie izbăvire celor ce vor alerga cu credință”, a rostit Sfântul Mihail. A poruncit apelor: „Intrați în strâmtoarea aceasta!”, și torentele s-au mistuit în despicătura pietrei, lăsând neatinsă biserica.
De atunci locul s-a numit Hones („mistuire”, „scufundare”), căci acolo se vede până astăzi cum apele se înghit în piatră. Păgânii au rămas încremeniți pe malul stâng, iar credincioșii au umplut locașul cu cântări de mulțumire. Cuviosul Arhip, întărit de minune, a slujit și s-a nevoit acolo până la vârsta de șaptezeci de ani, mutându-se cu pace, și a fost îngropat în același loc binecuvântat.
Alte lucrări ale Sfântului Arhanghel Mihail
Tradiția Bisericii pomenește și alte minuni mari ale Arhistrategului, ca să cunoaștem că el este grabnic ajutător al neamului creștinesc.
La muntele Gargan (Gargano), lângă cetatea Sipont
În Italia, s-a arătat episcopului că locul îi este ales lui și că acolo va ajuta celor ce vor alerga cu rugăciune. Când vrăjmașii au năvălit asupra cetății, Arhanghelul a promis ajutor „în ceasul al patrulea din zi”. Un nor s-a pogorât pe munte, cu foc, fum, tunete și fulgere, iar necredincioșii au fost zdrobiți; credincioșii au biruit, știind că ocrotitorul lor lucrează. Apoi au aflat în stâncă o biserică „nefăcută de mână”, ca o peșteră, cu Sfânta Masă acoperită, și apă curată picurând din tavan, dăruitoare de vindecări. Acolo s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie, iar rânduiala laudei s-a așezat neîncetat.
În Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Dochiaru
O minune cutremurătoare a arătat atât judecata lui Dumnezeu, cât și milostivirea Arhistrategului. Un copil descoperise, după inscrisul unui idol de pe un stâlp dintr-un ostrov, o comoară ascunsă în pământ. Chemat să mărturisească despre ea, a fost însoțit de trei monahi.
Doi dintre ei, biruiți de iubirea de aur, au încercat să tăinuiască comoara ucigând copilul: i-au legat de gât o piatră de moară și l-au aruncat în mare, noaptea. Dar Dumnezeu, „Care privește la tânguirea celor nevinovați”, a trimis pe Arhanghelul Mihail; copilul a fost luat din adânc și a fost aflat dimineața în biserică, lângă Sfânta Masă, cu hainele încă scurse de apă și cu piatra la grumaji. Răutatea a fost dată pe față, comoara adusă la mănăstire, biserica înfrumusețată, iar tânărul îmbrăcat în chip monahicesc și pus pe calea nevoinței. Astfel, Arhistrategul a arătat că izbăvește din pieire și din înșelare, întărind rânduiala mănăstirii și îndreptând pe cei rătăciți.
Sensul duhovnicesc al minunii din Colose
Minunea de la Colose nu este doar povestire de demult, ci oglindă pentru toate veacurile. Izvorul de acolo, „mai mult decât Siloamul”, simbolizează harul care curge neîncetat în Biserică. La Siloam, tămăduirea era după o tulburare anume; aici, darul lucrează „totdeauna” în cei ce se apropie cu credință. Râurile pornite împotriva bisericii sunt chipul patimilor, al ispitelor, al prigonirilor și al valurilor care lovesc în Biserică și în suflet: Arhanghelul, prin puterea Crucii, oprește și schimbă cursul apelor, deschizând în stânca inimii „o prăpastie” în care se mistuie pornirile potrivnice. De aceea, locul se numește Hones – „mistuire”: acolo se înghit apele tulburării, iar pacea liturgică rămâne neatinsă.
Cuviosul Arhip este icoana slujitorului statornic: răbdarea lui, asprimea vieții, lacrimile și psalmii lui au chemat ajutorul îngeresc. El nu a părăsit biserica, ci a zis: „Aici să mor, de va fi voia Domnului”, arătând că fidelitatea în locul ascultării este mai tare decât orice potop. Iar credincioșii au învățat să răspundă minunilor cu botez, cu mulțumire și cu zidiri, nu doar de piatră, ci de suflete. Minunea de la Gargan, ca și cea de la Dochiaru, arată că Arhistrategul Mihail este păzitor al Bisericii întregi: al cetăților încercate, al altarului, al monahilor, al tinerilor și al celor nevinovați. El întărește dreapta credință, rușinează planurile rele, înmulțește lauda lui Dumnezeu și așază rânduială acolo unde vrăjmașul seamănă răzvrătire.
Rânduiala prăznuirii și chemarea către credincioși
Biserica a așezat ca în ziua de 6 septembrie să se prăznuiască această minune, ca aducere-aminte și întărire a noastră. La biserică, cinstirea Sfântului Arhanghel Mihail se face cu cântări și rugăciuni, dar îndeosebi cu nădejde: „Să ne acoperi pe noi cu acoperământul aripilor tale, Mihail Arhistrategule, și să ne izbăvești din nevoi”.
Chemarea sa nu înlocuiește nevoința noastră, ci o întărește: precum Arhip s-a rugat și a răbdat, și noi suntem îndemnați să stăruim în credință, în curăție și în slujirea Bisericii. Apele potrivnice nu lipsesc din viețile noastre; dar „semnul Crucii” făcut de Arhistrategul lui Dumnezeu înseamnă că biruința este a Domnului.
Să învățăm a mulțumi: cel din Laodiceea, după ce fiica sa a grăit, a zidit biserică; cei din Sipont au rânduit slujbă neîncetată; la Dochiaru, comoara nu a împodobit pântecele lăcomiei, ci altarul. Mulțumirea adevărată se preface în cult, în milostenie, în dărnicie pentru cele sfinte și în viață curată. Așa se prelungește minunea în timp: harul izvorăște, iar credința sapă cămări de primire. Iar când ne simțim încolțiți, de teamă, de boală, de ispită, de nedreptate, să nu uităm cuvântul Arhistrategului către Arhip: „Îndrăznește și nu te teme!”.
Biserica nu este un loc al înecului, ci al „mistuirii apelor” care ne urmăresc. În ea, „stâlpul de foc” al harului luminează întunericul, iar „prăpastia” deschisă de Dumnezeu în stâncă primește torentele răutății, ca noi să rămânem la rugăciune, în pace.
Dumnezeului nostru slavă, Cel ce face prin sfinții Săi îngeri minuni și ne întărește pe calea mântuirii; iar pe Sfântul Arhanghel Mihail îl mărim, ca pe păzitorul și folositorul neamului creștinesc, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Condac la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose
Glasul 2
Arhanghele al lui Dumnezeu şi Slujitorule al Dumnezeieştii Măriri, apărătorul oamenilor şi mai marele celor fără de trup, cere pentru noi ce este de folos şi mare milă, cel ce eşti Voievod mai mare al celor fără de trup.
Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose
Glasul 4
Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.