,,De aceea le vorbesc în pilde, că văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg.”(Matei 13, 13)
Evanghelia ne arată că Domnul nostru Iisus Hristos nu a predicat întotdeauna prin cuvinte directe, ci de multe ori a vorbit în pilde.
Aceste pilde sunt istorisiri simple, luate din viaţa de zi cu zi, dar care ascund în ele adevăruri duhovniceşti adânci.
De ce nu li s-a dat tuturor să înțeleagă? Taina pildelor lui Hristos
După ce Mântuitorul a rostit marea pildă a semănătorului, ucenicii L-au întrebat:
„Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?” (Matei 13, 10)
Răspunsul Domnului este unul care poate părea greu de înţeles la prima vedere:
„Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.” (Matei 13, 11-12).
Aceste cuvinte au fost tâlcuite de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, iar Sfântul Luca al Crimeii arată limpede că Domnul nu vorbea în pilde pentru a ascunde adevărul, ci pentru a-l descoperi celor care aveau inima deschisă şi pentru a-i trezi pe cei care se îndepărtaseră de Dumnezeu.
De ce vorbea Domnul în pilde?
Domnul Iisus Hristos a vorbit în pilde pentru că oamenii nu erau toţi la fel de pregătiţi să primească adevărul. Unii aveau inimă curată şi dorinţă de Dumnezeu, iar alţii aveau inimă împietrită, ocupată doar cu grijile lumii.
Mântuitorul spune limpede că oamenii văd, dar nu văd, aud, dar nu aud şi nu înţeleg. Nu pentru că nu ar avea ochi sau urechi, ci pentru că inima lor s-a învârtoşat. Omul care trăieşte numai pentru cele pământeşti nu mai poate înţelege lucrurile cereşti.
Sfântul Luca al Crimeii explică faptul că oamenii lumeşti, care nu se gândesc la Dumnezeu şi nu vor să audă despre viaţa duhovnicească, nu sunt în stare să primească adevărul dacă li se spune direct. Ei nu suportă mustrarea, nu suportă să li se vorbească despre păcat, nu vor să iasă din viaţa lor obişnuită şi comodă.
Inima lor s-a îngroşat de grijile zilnice, de dorinţa de plăceri, de dorinţa de avere, de dorinţa de slavă. Ochii lor sunt închişi faţă de cele sfinte, iar urechile lor nu vor să audă cuvântul lui Dumnezeu.
În această stare, dacă li s-ar fi descoperit direct tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, ei nu le-ar fi primit. Ar fi fost, aşa cum spune Evanghelia, ca şi cum ai arunca mărgăritare înaintea porcilor.
De aceea Domnul a ales să vorbească în pilde.
Pilda atrage atenţia. Pilda face pe om să gândească. Pilda îl provoacă pe om să caute înţelesul. Chiar şi omul cu inimă împietrită ascultă o povestire, iar dacă nu înţelege, întreabă, se gândeşte, începe să caute.
Astfel, cuvântul lui Dumnezeu pătrunde încet în inimă.
Domnul nu a vorbit în pilde pentru a ascunde adevărul, ci pentru a-l face mai uşor de primit.
„Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”
Aceste cuvinte ale Mântuitorului par grele pentru omul care le înţelege în mod lumeşte. Mulţi se întreabă: cum adică „Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”? Nu este aceasta nedreptate?
Dar Domnul nu vorbeşte despre bogăţie materială, ci despre bogăţia duhovnicească.
Cel care are dorinţă de Dumnezeu, cel care are credinţă, chiar dacă este mică, aceluia Dumnezeu îi dă mai mult har. Celui care îşi deschide inima spre Hristos, Dumnezeu îi luminează mintea, îi întăreşte voinţa, îi curăţeşte inima şi îi înmulţeşte darurile.
Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât primeşte mai multă lumină.
Dar cel care nu are dorinţă de Dumnezeu, cel care nu vrea să asculte, cel care respinge adevărul, pierde chiar şi puţinul pe care îl avea.
Omul care nu se roagă îşi pierde credinţa.
Omul care nu caută adevărul îşi pierde şi înţelegerea.
Omul care trăieşte numai pentru trup îşi pierde şi pacea sufletului.
Aceasta este legea duhovnicească pe care o descoperă Domnul: harul creşte în cel care îl primeşte şi se stinge în cel care îl respinge.
Inima împietrită nu poate primi adevărul
Sfântul Luca al Crimeii spune că oamenii lumeşti sunt asemenea unei păsări care s-a îngrăşat atât de mult încât nu mai poate zbura.
Tot aşa şi omul care se umple de grijile vieţii, de dorinţe şi de plăceri, nu mai poate să se ridice la Dumnezeu.
Inima lui devine grea.
Mintea lui devine întunecată.
Sufletul lui nu mai simte dorul de cer.
Un astfel de om nu mai înţelege cuvintele duhovniceşti.
Nu pentru că nu ar fi destul de inteligent, ci pentru că nu are inimă curată.
Domnul spune că adevărul nu se primeşte doar cu mintea, ci mai ales cu inima.
Numai inima curată poate înţelege lucrurile lui Dumnezeu.
Numai inima smerită poate primi harul.
Numai inima care caută adevărul îl poate găsi.
De aceea Domnul vorbea în pilde, ca să trezească inima, nu doar mintea.
Pilda face inima să se mişte.
Pilda face conştiinţa să lucreze.
Pilda face pe om să se întrebe: ce înseamnă aceasta pentru mine?
Şi din această întrebare începe lucrarea lui Dumnezeu în suflet.
Pilda, mijloc de vindecare a sufletului
Domnul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor. El ştia că oamenii sunt bolnavi sufleteşte şi că nu pot primi dintr-o dată adevărul deplin.
De aceea le vorbea în pilde, aşa cum medicul dă medicamentul potrivit pentru fiecare bolnav.
Unii aveau nevoie de cuvânt direct, şi Domnul le vorbea direct.
Alţii aveau nevoie de mustrare, şi Domnul îi mustra.
Alţii aveau nevoie de încurajare, şi Domnul îi mângâia.
Iar celor împietriţi le vorbea în pilde, ca să-i trezească.
Pilda era o uşă.
Cine voia, intra.
Cine nu voia, rămânea afară.
Domnul nu sileşte pe nimeni.
El cheamă, dar nu obligă.
El arată, dar nu forţează.
El luminează, dar nu deschide cu sila ochii celui care nu vrea să vadă.
De aceea pildele sunt pline de iubire şi de înţelepciune.
Ele nu sunt doar povestiri, ci sunt chemări la pocăinţă.
Cum trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu
Sfântul Luca al Crimeii ne îndeamnă să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu, ca să putem înţelege cuvintele Lui.
Nu este de ajuns să auzim Evanghelia.
Trebuie să o primim.
Trebuie să o dorim.
Trebuie să vrem să ne schimbăm viaţa.
Când omul ascultă cu dorinţă, Dumnezeu îi dă înţelegere.
Când omul ascultă cu smerenie, Dumnezeu îi dă har.
Când omul ascultă cu credinţă, Dumnezeu îi dă putere.
Atunci se împlinesc cuvintele Mântuitorului:
„Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”.
Cel care are puţină credinţă va primi mai multă.
Cel care are puţină dragoste va primi mai multă.
Cel care are dorinţă de Dumnezeu va primi luminare.
Dar cel care nu vrea să asculte, care nu vrea să se schimbe, care nu vrea să se pocăiască, pierde chiar şi ceea ce avea.
Aceasta nu este pedeapsă, ci este urmarea alegerii lui.
Dumnezeu dă tuturor lumină, dar nu toţi o primesc.
Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit în pilde nu pentru a ascunde adevărul, ci pentru a-l face accesibil celor care aveau inimă deschisă şi pentru a-i trezi pe cei care se îndepărtaseră de Dumnezeu
Pildele sunt chemări la pocăinţă, la trezire, la curăţirea inimii.
Ele ne arată că adevărul nu se descoperă celor mândri, ci celor smeriţi.
Nu celor nepăsători, ci celor care caută.
Nu celor împietriţi, ci celor care doresc să se schimbe.
Să ne deschidem şi noi inimile înaintea lui Dumnezeu, să dorim cuvântul Lui, să căutăm înţelesul Evangheliei şi să ne rugăm ca Domnul să înmulţească în noi comoara harului.
Atunci se vor împlini şi pentru noi cuvintele Mântuitorului:
„Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”
Să ne dăruiască Domnul inimă curată, minte luminată şi dor nestins după adevăr, ca să putem înţelege cuvintele Lui şi să dobândim Împărăţia cerurilor. Amin.