Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, este taina cea mai adâncă și mai sfântă a planului dumnezeiesc de mântuire a neamului omenesc. Deși Noul Testament ne oferă în mod explicit mărturii despre viața și lucrarea ei, începuturile descoperirii dumnezeiești cu privire la Sfânta Fecioară se află încă în paginile Vechiului Testament, în simboluri, prefigurări și profeții care dezvăluie, sub acoperământul tainic al revelației, rolul unic al acesteia în istoria mântuirii.
Prefigurarea Maicii Domnului în Vechiul Testament
Încă din Cartea Facerii, Dumnezeu descoperă un plan mântuitor, anunțat prin ceea ce Sfinții Părinți au numit „Protoevanghelia”: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul». ” (Facerea 3,15). Această făgăduință, rostită de Dumnezeu imediat după căderea protopărinților, prevestește venirea Mântuitorului, dar implică în mod tainic și pe Maica Lui, femeia aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu. În această sămânță a femeii care va zdrobi capul șarpelui, Biserica vede un indiciu clar spre Fecioara Maria, prin care Domnul Iisus Hristos a venit în lume pentru a birui păcatul și moartea.
Un alt text profetic de importanță majoră este cel al profetului Isaia: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. ” (Isaia 7,14). Evanghelistul Matei confirmă această profeție, identificând Fecioara cu Maica Domnului și pe Emanuel cu Iisus Hristos: ,,Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». (Matei 1,22-23). Aceasta este poate cea mai directă profeție mesianică referitoare la nașterea feciorelnică a Domnului Iisus Hristos. Isaia, inspirat de Duhul Sfânt, vede că Cel ce Se va naște va fi „cu noi Dumnezeu”, adică Dumnezeu întrupat.
La fel de grăitoare este profeția profetului Miheia: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naşte. Atunci rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israel.” (Miheia 5,1-2). Acest „până în vremea când” profetic are o dublă semnificație: indică atât locul nașterii Mântuitorului, Betleem, cât și persoana Maicii Sale, aceea care „va naște”, adică Fecioara Maria, în care se împlinește planul veșnic al lui Dumnezeu.
Pe lângă profețiile directe, Vechiul Testament este bogat în simboluri și prefigurări ale Maicii Domnului. Astfel, „Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. ”(Ieşirea 3,2) este o imagine a Fecioarei care a purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul fără a fi mistuită de focul dumnezeirii. „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.” (Facerea 28,12), prin care îngerii urcă și coboară, prefigurează unirea cerului cu pământul prin trupul Maicii Domnului, prin care Dumnezeu vine la oameni.
Un alt simbol este „poarta închisă” din cartea profetului Iezechiel: „Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi mi-a zis Domnul: «Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.” (Iezechiel 44,1-2). Tradiția patristică o vede pe Maica Domnului ca pe această poartă tainică a Întrupării, pururea închisă, semn al fecioriei sale înainte, în timpul și după Naștere.
În Psalmi regăsim o profeție plină de taină: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată. ”(Psalm 44,11). Această imagine mesianică a Maicii Domnului, așezată de-a dreapta Fiului ei în slava cerească, arată nu doar rolul ei în iconomia mântuirii, ci și locul ei în împărăția cerească.
Maica Domnului în lumina Noului Testament
Noul Testament împlinește ceea ce Vechiul Testament a prevestit. În centrul acestei împliniri stă taina întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Evanghelia după Luca ne oferă relatarea Bunei Vestiri:,,Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. ”(Luca 1, 26-38), iar vizita la Elisabeta:
,,Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul, Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa.” (Luca 1, 39-56) este un alt moment revelator. Cântarea ei, cunoscută ca „Magnificat” („Mărește sufletul meu pe Domnul”), arată adânca smerenie, dar și înalta conștiință a misiunii sale în iconomia mântuirii.
Evanghelistul Ioan oferă o altă perspectivă profund teologică asupra Maicii Domnului: ,,Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune.Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire, Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.” (Ioan 2,1-11). La cruce, în ceasul de maximă jertfă al Mântuitorului, Hristos o încredințează ucenicului iubit, zicând: „Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19,27), ceea ce Biserica a interpretat ca o încredințare a întregii umanități ocrotirii materne a Fecioarei Maria.
Sfântul Apostol Pavel, deși nu menționează des în mod explicit pe Maica Domnului, face o mărturisire esențială: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,” (Galateni 4,4). Această simplă mențiune subliniază realitatea Întrupării și confirmă rolul unic al Mariei în planul de mântuire.
În Apocalipsa, Maica Domnului apare într-o imagine cosmică: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. ” (Apocalipsa 12,1). Această viziune profetică, interpretată de Părinți atât ca icoană a Bisericii, cât și ca reprezentare a Maicii Domnului, subliniază dimensiunea eshatologică și cerească a persoanei sale.
Încununarea profețiilor: Maica Domnului – Noul Chivot
Vechiul și Noul Testament se unesc în a o revela pe Maica Domnului ca noul Chivot al Legământului. Așa cum chivotul Vechiului Testament purta tablele Legii, așa Maica Domnului poartă în sânul ei Cuvântul cel viu. Dacă în Vechiul Testament norul slavei umplea cortul mărturiei, în Noul Testament, Duhul Sfânt o umbrește pe Maria: ,,Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.” (Luca 1,35), iar în pântecele ei se întrupează Dumnezeu.
Toate aceste profeții, simboluri și împliniri nu fac decât să arate că persoana Maicii Domnului este inseparabilă de taina mântuirii. Ea nu este doar mijlocul prin care Dumnezeu Se întrupează, ci este și prima și cea mai sfântă ființă umană care a primit harul deplin al Duhului Sfânt și s-a făcut templu al Dumnezeului Celui Viu.
Taina Maicii Domnului este revelată treptat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, încă din zorii istoriei mântuirii
De la protoevanghelie și până la Apocalipsă, Maica Domnului este prezentă în mod tainic, profetic și direct, ca vas ales, ca poartă a cerului, ca împărăteasă stând de-a dreapta Împăratului.
Ea este întâia sfințită a neamului omenesc, preacurata Fecioară care a zămislit în chip suprafiresc, a născut fără de stricăciune și a rămas pururea fecioară, devenind Maica Vieții și Maica tuturor celor ce cred. În ea, întreaga Scriptură își găsește împlinirea tainică a făgăduinței, iar Biserica, mama celor mântuiți, o cinstește cu vrednicie ca pe cea mai aleasă între femei, „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”.