Perioada comunistă a fost una dintre cele mai grele încercări prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în istoria sa. Numeroși preoți, monahi și credincioși au fost persecutați, anchetați și aruncați în închisorile regimului ateu pentru simplul fapt că au apărat credința, libertatea sufletului și demnitatea neamului. Între acești mărturisitori ai lui Hristos se numără și Părintele Dumitru Șerban, un slujitor al altarului care, prin verticalitatea și curajul său, a ajuns să fie condamnat și întemnițat pe nedrept.
Tinerețea și formarea teologică
Părintele Dumitru Șerban s-a născut la 1 iunie 1908, în localitatea Siliștea, județul Neamț, într-o familie de oameni simpli, dar credincioși. Încă din copilărie s-a arătat atras de slujbele bisericești și de cântarea liturgică, ceea ce l-a îndemnat să urmeze calea slujirii preoțești.
În anul 1927 a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, o instituție cu tradiție în formarea clericilor și cântăreților bisericești. Dorința de a-și adânci pregătirea teologică l-a condus apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pe care a absolvit-o în anul 1931, și la Seminarul Pedagogic din cadrul Facultății de Litere și Filozofie din Iași, în anul 1933. Această pregătire complexă avea să-l recomande pentru o carieră atât didactică, cât și pastorală.
La 21 mai 1932, tânărul teolog a fost hirotonit diacon de către Episcopul Lucian Triteanu al Romanului, fiind repartizat la Centrul Eparhial. Era începutul unei slujiri îndelungate, marcată de dăruire, muncă și, mai târziu, de suferință.
Profesor și director al Școlii de cântăreți din Roman
O mare parte din activitatea Părintelui Dumitru Șerban s-a desfășurat în domeniul educației religioase. Între anii 1932 și 1949, el a fost director și profesor al Școlii de cântăreți bisericești din Roman, instituție esențială pentru formarea celor care urmau să sprijine viața liturgică din parohii.
În această perioadă, părintele nu a fost doar un dascăl al muzicii bisericești, ci și un formator de caractere, insuflând elevilor săi dragoste pentru Biserică și pentru tradiția ortodoxă. Între anii 1947 și 1949 a activat, de asemenea, ca profesor la Seminarul Teologic și la Școala de fete din Roman, aducând o contribuție semnificativă la educația religioasă a tinerei generații.
În slujirea parohiilor
După anul 1949, Părintele Dumitru Șerban a primit misiunea de a păstori mai multe parohii. Mai întâi a fost preot la Parohia Crucea, județul Suceava, apoi, din anul 1951, la Cristești, județul Iași. Între anii 1956 și 1957 a slujit la parohiile Oșlobeni și Agapia, ambele din județul Neamț.
Păstorirea acestor comunități nu a fost lipsită de încercări. În perioada instalării regimului comunist, Biserica a devenit o țintă constantă a autorităților, iar preoții care dădeau dovadă de fermitate în apărarea credincioșilor erau imediat supuși presiunilor.
Conflictul cu Sfatul Popular și primele anchete
La Cristești, Părintele Dumitru Șerban a intrat în conflict cu Sfatul Popular din localitate, deoarece autoritățile ocupaseră abuziv o parte din casa parohială. Apărând drepturile Bisericii, părintele a atras asupra sa atenția Securității.
În urma unei anchete realizate de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Mitropoliei și ai Ministerului Cultelor, el a fost transferat la o altă parohie. Aceasta era o practică frecventă a regimului: preoții incomozi erau mutați, marginalizați sau persecutați pentru a slăbi rezistența Bisericii.
Arestarea și condamnarea
La 8 iunie 1961, Părintele Dumitru Șerban a fost reținut de Securitate. După luni de anchete dure și presiuni psihice, prin Sentința nr. 202 din 21 decembrie 1961 a Tribunalului Militar Iași, a fost condamnat la 5 ani de închisoare corecțională pentru presupusul delict de „uneltire contra ordinii sociale”.
De fapt, motivul real al condamnării era atitudinea sa considerată „antidemocratică” încă din perioada în care fusese director la Școala de cântăreți bisericești din Roman. Adevărata „vină” a părintelui a fost aceea de a apăra valorile credinței și de a forma tineri care să slujească Biserica, într-o epocă în care regimul comunist dorea să reducă influența religiei în societate.
Suferința în temnițele comuniste
După condamnare, Părintele Dumitru Șerban a fost închis în mai multe locuri de detenție, printre care și la Formațiunea 0334 Hârșova. Închisorile comuniste erau locuri de teroare, unde deținuții politici și cei condamnați pentru credință erau supuși la bătăi, foamete, frig și muncă silnică.
Mărturiile celor care au trecut prin asemenea încercări arată că mulți preoți au continuat să fie slujitori ai Domnului Iisus Hristos chiar și în spatele gratiilor. Rugăciunea, spovedania și împărtășirea tainică au rămas izvoare de putere și mângâiere. Deși nu avem detalii precise despre modul în care Părintele Dumitru Șerban a trăit această perioadă, putem fi siguri că el a rămas statornic în credință, asemenea celorlalți mărturisitori ai temnițelor.
După trei ani și jumătate de detenție, pe 2 decembrie 1964, părintele a fost eliberat în urma decretului general de grațiere a deținuților politici. Ieșea din închisoare slăbit, dar cu sufletul întărit de suferință și de credință.
Revenirea în slujire
După eliberare, regimul nu i-a permis imediat să revină la parohiile unde slujise înainte. Totuși, a fost reintegrat în slujire la Parohia Hoisești, județul Neamț. Aici și-a continuat activitatea pastorală cu aceeași dăruire, având grijă de credincioși și de nevoile lor sufletești.
Deși era permanent supravegheat de autorități, părintele a reușit să-și ducă până la capăt misiunea preoțească, fiind alături de credincioși în momente de bucurie și de încercare. În anul 1985, după o viață întreagă de slujire, a ieșit la pensie.
Mărturisitor al credinței
Viața Părintelui Dumitru Șerban este un exemplu de statornicie în fața prigoanei. El nu a fost un simplu preot condamnat pe nedrept, ci un adevărat mărturisitor al lui Hristos, care a suferit pentru apărarea credinței și a Bisericii.
Experiența sa reflectă drama multor clerici din acea vreme: oameni care, deși dăruiseră tinerețea și energia lor formării generațiilor de slujitori ai Bisericii, au fost umiliți, arestați și întemnițați pentru simplul fapt că au refuzat să facă compromisuri cu regimul ateu.
Părintele Dumitru Șerban a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un om de o rară verticalitate morală, un dascăl devotat și un preot iubitor de Dumnezeu și de oameni. Jertfa lui se adaugă la șirul lung al celor care au suferit în temnițele comuniste, devenind parte din tezaurul de credință și demnitate al neamului românesc.
Astăzi, când avem libertatea de a ne mărturisi credința, datoria noastră este să nu uităm pe cei care au plătit cu suferință și cu ani de temniță prețul libertății religioase
Părintele Dumitru Șerban se înscrie între acești martori ai adevărului, iar viața lui este o lecție de curaj, perseverență și credincioșie.
Amintirea lui nu trebuie să rămână doar în paginile de istorie, ci să fie vie în conștiința noastră, inspirându-ne să trăim credința cu demnitate și curaj. Mărturisitorii din temnițele comuniste sunt, pentru Biserica noastră, adevărate lumini în întunericul unei epoci de prigoană, iar Părintele Dumitru Șerban este unul dintre acești slujitori luminați de harul lui Hristos.