„De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Matei 12, 31-32).
Aceste cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostite în fața fariseilor care, văzând minunile Sale, au spus că le face „cu domnul demonilor”, au cutremurat de atunci conștiința creștinilor. De ce există un singur păcat care „nu se iartă nici în veacul de acum, nici în cel viitor”? Cum se face că lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi, femeii păcătoase i s-au iertat desfrânările, iar tâlharului de pe cruce i s-au iertat tâlhăriile, dar celui care hulește împotriva Duhului Sfânt nu i se iartă?
Răspunsul se află în însăși lucrarea Duhului Sfânt în lume și în inima omului
Duhul Sfânt este „Duhul Adevărului” (Ioan 14, 17; 15, 26; 16, 13) și „Dătătorul de viață”. El este Cel ce ne luminează, ne înviază sufletul, ne descoperă păcatul și ne îndeamnă la pocăință. Cel care hulește împotriva Duhului Sfânt hulește însăși lucrarea prin care ar putea fi mântuit, hulește Adevărul și Viața, refuzând singura Cale prin care se ajunge la Dumnezeu.
Ce este păcatul împotriva Duhului Sfânt
Păcatul împotriva Duhului Sfânt nu este o simplă greșeală de vorbă sau o neatenție, ci o stare de împotrivire conștientă și îndârjită față de adevăr și de lucrarea lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Hula împotriva Duhului Sfânt nu este un cuvânt rostit la întâmplare, ci o împotrivire necurmată și conștientă împotriva lucrării lui Dumnezeu, o răutate care nu se pocăiește, ci se împietrește în necredință.”
(Omilii la Matei, omilia 43)
Așadar, nu Dumnezeu refuză să ierte, ci omul refuză să se lase iertat. Dumnezeu este „mult milostiv și îndelung răbdător”, dar nu mântuiește pe nimeni cu forța. Hula împotriva Duhului Sfânt înseamnă lepădarea harului, disprețul față de adevăr, batjocorirea lucrării dumnezeiești și numirea răului bine.
Sfântul Ioan Damaschin lămurește astfel:
„Hula împotriva Duhului Sfânt este nepocăința până la moarte. Căci cel ce nu se pocăiește respinge harul și iertarea prin care se dăruiește mântuirea.”
(Dogmatica, Cartea a IV-a, cap. 9)
Acest păcat nu se iartă nu pentru că puterea lui Dumnezeu ar fi limitată, ci pentru că omul refuză să primească iertarea. Este moartea sufletului care nu mai vrea viață.
De ce se iartă celelalte păcate
Celelalte păcate, oricât de mari, se iartă pentru că în om rămâne o scânteie de rușine și de dor după Dumnezeu. Zaheu s-a rușinat de iubirea de arginți, femeia păcătoasă a plâns la picioarele Domnului, tâlharul de pe cruce L-a mărturisit cu credință. În fiecare dintre ei, harul a găsit o ușă deschisă.
La aceștia, păcatul era al slăbiciunii firii omenești, nu al urii împotriva lui Dumnezeu. Însă la cei care hulesc împotriva Duhului Sfânt nu mai este rușine, nici dor de lumină, ci dispreț și batjocură. Ei văd adevărul, dar îl numesc minciună.
Sfântul Vasile cel Mare scrie:
„A huli împotriva Duhului Sfânt înseamnă a nu primi lucrarea Lui, a socoti lumina întuneric și a numi Duhul harului duh al răutății. Iar cine a căzut într-o asemenea orbire, acela și-a închis singur calea pocăinței.”
(Omilia despre Duhul Sfânt, cap. 10)
Prin urmare, Dumnezeu nu este nedrept. El iartă orice păcat, dar nu poate ierta împotrivirea față de însăși lucrarea iertării.
Hula prin necredință și batjocură
Necredinciosul care prigonește adevărul, care râde de cele sfinte și numește lucrarea lui Dumnezeu amăgire, hulește împotriva Duhului Sfânt. Este păcatul de a confunda binele cu răul, lumina cu întunericul.
Sfântul Chiril al Alexandriei spune:
„Hulește împotriva Duhului Sfânt acela care, văzând lucrarea Lui, o pune pe seama duhului necurat. Căci aceasta este culmea necredinței, a numi lucrarea lui Dumnezeu lucrare a satanei.”
(Comentariu la Matei, cap. 12)
Tot hula împotriva Duhului Sfânt este și refuzul de a crede în iertare. Când omul deznădăjduiește și socotește că păcatele sale sunt prea mari pentru mila lui Dumnezeu, el se închide harului.
Sfântul Isaac Sirul arată:
„Nu este păcat pe care să nu-l biruie pocăința, dar cel ce nu crede în iertare se desparte singur de Duhul care dă viață. Căci Duhul nu poate locui acolo unde omul se închide în necredință.”
(Cuvântul 55)
Sinuciderea, o formă de hulă împotriva Duhului Sfânt
Duhul Sfânt este Dătătorul de viață. Când omul leapădă viața, el respinge însuși darul Duhului. Sinuciderea nu este doar un păcat împotriva propriei ființe, ci o hulă împotriva Celui ce i-a dăruit viața.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„A-ți răpi singur viața este o hulă împotriva Duhului Sfânt, căci Îl respingi pe Cel ce ți-a dăruit viața. Omul care se ucide pe sine se face dușman al harului și al iubirii lui Dumnezeu.”
(Omilia 43 la Matei)
Dumnezeu poate ierta pe cel care s-a lepădat o clipă, dar se pocăiește, precum Petru. Însă celui care urăște viața și binele, celui care disprețuiește darul Duhului, nu i se poate da ceea ce el însuși refuză.
Ce înseamnă „a nu putea fi iertat”
A spune că un păcat „nu se iartă” nu înseamnă că Dumnezeu nu vrea, ci că omul nu mai vrea să fie iertat. Iertarea înseamnă primirea vieții de la Duhul Sfânt. Dar dacă omul urăște viața, Dumnezeu nu are ce-i dărui.
Sfântul Grigorie de Nyssa spune:
„Cel ce se împotrivește Duhului Sfânt își închide singur izvorul vieții. Dumnezeu voiește să-l umple de viață, dar el nu vrea să primească; și astfel, neprimind viața, rămâne în moarte. Aceasta este neiertarea.”
(Despre suflet și înviere)
Neiertarea este, așadar, o alegere a omului, nu o hotărâre arbitrară a lui Dumnezeu.
Chemare la smerenie și rugăciune
Înțelegerea acestui adevăr nu trebuie să ne ducă la frică, ci la pocăință și smerenie. Mântuitorul ne-a vorbit despre păcatul de neiertat nu pentru a ne osândi, ci pentru a ne păzi de împietrire.
Atâta vreme cât omul simte durerea păcatului, rușinea, dorul de iertare, el nu va huli împotriva Duhului Sfânt. Hula este moartea lăuntrică, refuzul total al luminii.
De aceea, Biserica ne cheamă mereu la rugăciunea către Duhul Sfânt:
„Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”
Această rugăciune rostită cu inimă smerită ne păzește de păcatul de neiertat. Căci „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Psalmul 50, 18).
Mărturii patristice despre hula împotriva Duhului Sfânt
Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Nu este lucru mai groaznic decât a numi pe Dumnezeu diavol. Cel ce face aceasta nu se mai poate pocăi, căci a surpat temelia pocăinței, cunoașterea adevărului.”
(Omilii la Matei, 43)
Sfântul Vasile cel Mare:
„Hula împotriva Duhului Sfânt este lepădarea conștientă a harului, și nu simpla necredință. Este disprețul față de darurile Duhului, batjocura față de sfințenie și învârtoșarea în rău.”
(Despre Duhul Sfânt, cap. 10)
Sfântul Ioan Damaschin:
„A huli împotriva Duhului înseamnă a stărui până la moarte în nepocăință. Aceasta este starea celor care nu vor să se întoarcă, ci se împotrivesc adevărului.”
(Dogmatica, IV, 9)
Sfântul Chiril al Alexandriei:
„Hulește împotriva Duhului acela care, văzând minunile și lucrările dumnezeiești, le atribuie puterii diavolești.”
(Comentariu la Evanghelia după Matei)
Sfântul Isaac Sirul:
„Cel care socotește că păcatul său este mai mare decât mila lui Dumnezeu cade în hula împotriva Duhului Sfânt, căci disprețuiește puterea harului.”
(Cuvântările duhovnicești, 55)
Păcatul împotriva Duhului Sfânt este cea mai înaltă formă de răzvrătire, lepădarea conștientă a adevărului și a vieții
Celelalte păcate se iartă pentru că omul, chiar căzut, mai are dor de Dumnezeu. Dar acolo unde nu mai este dor, nici pocăință, nici lacrimă, acolo harul nu mai poate lucra.
Să ne rugăm, așadar, ca Duhul Sfânt să ne păstreze în adevăr, în smerenie și în pocăință, ca să nu ne despărțim niciodată de Izvorul vieții și al iertării.
Rugăciune către Duhul Sfânt
„Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”Amin.