„Orice opțiune e pe masă”, spune Ciucă despre o posibilă colaborare cu USR

Photo of author

By Alexandru Stancu

nicolae ciucă / usr / pnl

Nicolae Ciucă, președintele PNL, spune că este posibil orice în politică, chiar și o posibilă colaborare cu USR.

Ciucă a subliniat că, de când a intrat în politică, a învățat un lucru esențial: în politică, niciodată să nu spui niciodată. Această afirmație reflectă deschiderea PNL pentru diverse alianțe și colaborări politice în vederea stabilirii unei guvernări eficiente și stabile. Declarația vine într-un context politic dinamic, unde alianțele și parteneriatele pot evolua rapid, în funcție de circumstanțele și necesitățile politice actuale.

„Ştiţi foarte bine că orice opţiune este pe masă. Orice opţiune. Ca atare, în această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată. În profesia mea, nu era nu, da era da, aici lucrurile sunt mai nuanţate. Şi atunci, nu pot să mă pronunţ acum într-o astfel de situaţie. Vă spun să sunt toate ipotezele pe masă”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Digi24.

De altfel, tot la Digi, Ciucă a vorbit și despre o posibilă candidatură la prezidențiale.

„Am spus și voi repeta, așteptăm rezultatul alegerilor. Vedem care vor fi procentele PNL, care va fi încrederea pe care românii o acordă PNL, care va fi rezultatul pe lista comună pentru că e un demers unic în istoria alegerilor europarlamentare. Nu ține doar de vrerea unei singure persoane și este un mecanism de partid și vom comunica oficial decizia. (…) Sigur că nu suntem atât de simpli în a înțelege că nu există o intenție politică, sigur că există, toată chestiunea e asumată la nivelul PNL, ca atare, aici sunt toate explicațiile, nu e nimic de adăugat. PNL trebuie să aibă candidat la prezidențiale.

În condiția în care vom avea un scor pe măsura muncii colegilor mei, a tuturor liderilor de filială din țară și a activului de partid care be foarte unit, foarte determinat. Sunt reacții pe care le-am constatat. Eu sper într-un scor mare pentru că așa cum arată sondajele în momentul de față, PNL are un trend de creștere pentru că cetățenii au văzut foarte bine ce s-a întâmplat în administrațiile liberale, modul în care echipele noastre din administrațiile locale au reușit să atragă fonduri europene, de la bugetul de stat, să implementeze proiecte, să creeze condiții normale pentru cetățeni. E o întrebare pe care o înțeleg foarte bine, dacă ne uităm la sondaje, PNL se găsește undeva la 25% urcă și peste 25, ca atare, este un scor, dacă ne uităm la 2022, când PNL, după toate problemele care au existat, se situa undeva la 16%, avem o creștere de 70%, pe un fond de strângere a rândurilor în partid, pe un fond de organizare și mobilizare foarte bune. Toate chestiunile acestea au contat și contează. Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat. În acest moment, așa cum arată lucrurile acum, vom avea fiecare candidatul lui și e normal să fie așa. Ar fi absolut nefiresc din partea PNL să aibă o altă opțiune ținând cont de munca pe care o desfășoară liberalii în teritoriu. Candidatura se stabilește, se decide la congres, este un respect față de toți cei care fac parte din structurile de conducere. PNL are oameni, lideri care au personalitate”, a declarat Ciucă.

CITEȘTE ȘI – LIBER LA HOȚIE. NUMĂRUL INFRACȚIUNILOR DE EVAZIUNE FISCALĂ A CRESCUT CU 64%