Istoria mântuirii, așa cum este descoperită în Biblia și în viața Bisericii, ne arată un adevăr profund: Dumnezeu nu caută oameni perfecți, ci inimi smerite și deschise.
De-a lungul veacurilor, El a ales oameni simpli, uneori slabi, uneori temători, dar dispuși să-I răspundă chemării. Prin aceștia, a săvârșit lucruri minunate, care depășesc înțelegerea omenească.
Această realitate este o mare mângâiere pentru fiecare dintre noi. Nu trebuie să fim extraordinari pentru a fi folosiți de Dumnezeu. Este suficient să fim credincioși.
În cele ce urmează, vom vedea cum Dumnezeu a lucrat prin oameni obișnuiți, transformându-i în instrumente ale voii Sale.
Chemarea lui Dumnezeu: nu după merite, ci după har
Dumnezeu nu alege oamenii după criteriile lumii. El nu caută putere, bogăție sau înțelepciune lumească, ci inimă curată și disponibilitate.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;”(1 Corinteni 1, 27)
Această alegere dumnezeiască este o taină a harului. Dumnezeu vede potențialul duhovnicesc al omului, nu limitele lui exterioare. De aceea, cei pe care lumea îi consideră neînsemnați devin, în planul lui Dumnezeu, lucrători ai mântuirii.
Moise, omul temător, devenit conducător
Moise este unul dintre cele mai grăitoare exemple. La început, el nu era un mare conducător, ci un om care se considera nevrednic și incapabil.
Când Dumnezeu îl cheamă, Moise răspunde:
„Atunci Moise a zis către Domnul: «O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea şi limba mea sunt anevoioase».”(Ieșirea 4, 10)
Cu toate acestea, Dumnezeu îl alege să conducă poporul Israel și să-l scoată din robia Egiptului. Nu pentru că era desăvârșit, ci pentru că a acceptat să asculte.
Prin Moise vedem că Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci ascultare. Slăbiciunea omului devine locul în care se manifestă puterea lui Dumnezeu.
David, păstorul ales împărat
David era un simplu păstor, cel mai mic dintre fiii lui Iesei. Când prorocul Samuel a venit să ungă un nou rege în Israel, David nici măcar nu a fost chemat la început, fiind considerat prea neînsemnat.
Văzându-l pe Eliab, fratele mai mare, Samuel a crezut că acesta este alesul Domnului.
Însă Dumnezeu i-a spus:
„Dar Domnul a zis către Samuel: «Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă».”(1 Regi 16, 7)
După ce toți frații lui David au trecut pe dinaintea prorocului și niciunul nu a fost ales, Samuel a întrebat dacă mai este vreun fiu. Atunci a fost adus David de la pășune.
Și Domnul a zis:
„Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci Domnul a zis: «Scoală de-l unge, căci acesta este!».”(1 Regi 16, 12)
David nu avea rang, nici experiență politică. Era doar un tânăr păstor, dar avea credință vie, curaj și o inimă smerită. Tocmai aceste daruri l-au făcut plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Viața lui David ne arată limpede că Dumnezeu nu caută aparențele exterioare, ci sinceritatea inimii și iubirea curată față de El.
Apostolii, pescari deveniți vestitori ai lumii
Domnul nostru Iisus Hristos nu a ales oameni învățați sau influenți pentru a răspândi Evanghelia. A ales pescari, vameși și oameni simpli.
Despre apostoli se spune:
„Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus;”(Faptele Sfinților Apostoli 4, 13)
Acești oameni obișnuiți au devenit stâlpii Bisericii. Prin harul Duhului Sfânt, au propovăduit Evanghelia până la marginile lumii.
Aceasta ne arată că lucrarea lui Dumnezeu nu depinde de pregătirea omenească, ci de deschiderea față de har.
Maica Domnului, smerenia care a schimbat lumea
Cel mai înalt exemplu de om ales de Dumnezeu este Maica Domnului. Era o tânără simplă, necunoscută lumii, dar plină de smerenie și curăție.
Răspunsul ei la chemarea dumnezeiască este model pentru toți:
„Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.”(Luca 1, 38)
Prin această ascultare desăvârșită, ea a devenit Născătoare de Dumnezeu:
,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”
Nu statutul social sau puterea au făcut-o mare, ci smerenia și credința.
Dumnezeu lucrează prin slăbiciunea omului
Un principiu fundamental al vieții duhovnicești este acesta: Dumnezeu lucrează cel mai puternic prin slăbiciunea omului.
Sfântul Apostol Pavel mărturisește:
„Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.”(2 Corinteni 12, 9)
Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne descurajăm de limitele noastre. Dimpotrivă, ele pot deveni locul în care Dumnezeu Se arată.
Când omul se smerește și recunoaște că are nevoie de Dumnezeu, atunci harul lucrează cu putere.
Chemarea personală a fiecăruia
Nu doar personajele biblice sunt chemate la lucruri mari. Fiecare creștin are o chemare unică.
Poate nu suntem chemați să conducem popoare sau să propovăduim în lume, dar suntem chemați la sfințenie.
Domnul spune:
„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”(Matei 5, 48)
Această chemare se împlinește în lucrurile simple ale vieții: în familie, în muncă, în relațiile cu ceilalți.
Un cuvânt bun, o faptă de milostenie, o rugăciune sinceră – toate acestea sunt lucruri „mici” care devin mari înaintea lui Dumnezeu.
Obstacolele care ne împiedică să răspundem chemării
De multe ori, nu Dumnezeu întârzie, ci noi ne împotrivim chemării Sale. Există câteva piedici frecvente:
- Frica, asemenea lui Moise, ne temem că nu suntem capabili,
- Mândria, dorim să fim noi în centrul atenției,
- Îndoiala, nu credem că Dumnezeu poate lucra prin noi,
- Comoditatea, evităm responsabilitatea duhovnicească.
Toate acestea pot fi depășite prin credință și rugăciune.
Exemple din viața sfinților
Istoria Bisericii este plină de oameni simpli deveniți sfinți. Mulți dintre ei au fost:
- păstori,
- țărani,
- monahi necunoscuți,
- femei simple, dar credincioase.
Aceștia nu au căutat slava lumii, ci pe Dumnezeu. Și tocmai de aceea au fost înălțați.
Sfinții nu sunt oameni „extraordinari” prin natură, ci prin harul care a lucrat în ei.
Ce înseamnă să fii ales de Dumnezeu?
A fi ales de Dumnezeu nu înseamnă succes sau faimă, ci responsabilitate și jertfă.
Înseamnă:
- să asculți voia Lui,
- să te smerești,
- să rabzi încercările,
- să iubești chiar și pe vrăjmași.
Este un drum al crucii, dar și al bucuriei duhovnicești.
Dumnezeu continuă să lucreze și astăzi prin oameni obișnuiți
Nu caută perfecțiune, ci inimă deschisă. Fiecare dintre noi poate deveni un instrument al voii Sale, dacă spune, asemenea Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul Tău”.
Nu trebuie să așteptăm să devenim „mai buni” pentru a începe. Dumnezeu ne cheamă așa cum suntem, pentru a ne transforma.
Adevărata măreție nu stă în ceea ce suntem noi, ci în ceea ce Dumnezeu poate face prin noi.
Să avem, așadar, curajul credinței, smerenia inimii și nădejdea că, chiar și prin viața noastră simplă, Dumnezeu poate lucra lucruri extraordinare.