Nerecunoștința este una dintre cele mai întunecate patimi ale omului, o stare a sufletului care trădează lipsa iubirii, a smereniei și a milostivirii. Sfântul Luca al Crimeei, în cuvântul său din 9 septembrie 1945, a arătat cu mare putere duhovnicească ce înseamnă acest păcat și cât de adânc rănește el inima omenească.
Pornind de la pilda datornicului nemilostiv din Sfânta Evanghelie:
,,De aceea, asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând, deci, cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate .… (Matei 18, 23-35), ierarhul ne descoperă oglinda în care fiecare dintre noi este chemat să se privească.
Pilda datornicului nemilostiv, chipul nerecunoștinței omenești
Domnul Iisus Hristos ne-a lăsat o pildă cutremurătoare: un slujitor căruia stăpânul i-a iertat o datorie imensă de zece mii de talanți, sumă imposibil de plătit, nu a vrut să arate aceeași milă față de un semen al său care îi datora doar o sută de dinari. În loc să-l ierte, l-a apucat de gât, l-a batjocorit și l-a aruncat în închisoare.
Ce poate fi mai cumplit și mai revoltător decât să uiți, într-o clipă, bunătatea pe care ai primit-o și să devii aspru, crud și nemilos față de altul? Aceasta este imaginea cea mai clară a nerecunoștinței, păcatul de a primi iertare și binefaceri de la Dumnezeu, dar a refuza să le oferi aproapelui.
Sfântul Luca al Crimeei subliniază că această pildă nu este doar o povestire menită să ne uimească, ci o oglindă a sufletului nostru. Mulți dintre noi așteptăm iertare de la Dumnezeu, dar suntem aspri și lipsiți de răbdare cu cei care ne greșesc.
Sabia ascunsă în limbă
Proorocul David a spus: „Trimis-a Dumnezeu mila Sa și adevărul Său și a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fiii oamenilor, dinții lor sunt arme și săgeți și limba lor sabie ascuțită.” (Psalmul 56, 5-6). Sfântul Luca arată că aceste cuvinte nu se referă doar la ucigași sau răufăcători, ci și la noi, oamenii obișnuiți.
De câte ori nu străpungem inima aproapelui nostru cu cuvintele noastre? Când defăimăm, când batjocorim, când judecăm, noi săvârșim o ucidere duhovnicească. Limba devine sabie, iar sufletul celuilalt este rănit.
Este ușor să ne indignăm de păcatele altora, dar greu să vedem propriile noastre păcate. Domnul Iisus Hristos a spus limpede că privirea pătimașă este deja adulter în inimă. Ceea ce ne scandalizează la alții sălășluiește, într-o formă sau alta, și în noi.
Sfântul Tihon de Zadonsk a spus un cuvânt de mare profunzime: „Ce păcate vedem noi în oameni, pe acelea le avem și noi”. Aceasta ne arată cât de ușor judecăm, dar cât de greu ne vedem pe noi înșine.
Amintirea păcatelor proprii, calea spre pocăință
Sfântul Luca al Crimeei compară atenția față de mișcările inimii cu lucrarea seismologilor care urmăresc cutremurele pământului. Așa cum ei veghează permanent la schimbările din scoarța terestră, tot așa și noi suntem chemați să urmărim cutremurele lăuntrice: gândurile, poftele, dorințele, pornirile inimii.
Dacă vom fi atenți la inimile noastre, vom descoperi acolo urme de egoism, de iubire de sine, de iubire de arginți. Nu trebuie să ne închipuim că suntem scutiți de păcatele pe care le vedem la alții. De aceea, când vedem răul în aproapele, să ne întrebăm: „Nu se află și în mine același păcat?”
Aceasta este singura cale spre pocăință și spre adevărata smerenie: să nu uităm că am primit mult de la Dumnezeu și că, de aceea, suntem datori să arătăm milă altora.
Egoismul, izvorul nerecunoștinței
De ce s-a purtat atât de crud datornicul nemilostiv? Sfântul Luca al Crimeei spune limpede: din egoism și iubire de sine. El nu s-a gândit decât la propria fericire, la propriile câștiguri. Uitat-a de darul imens al iertării pe care îl primise și s-a agățat cu lăcomie de o sumă neînsemnată.
Cât de mult se aseamănă această imagine cu viața noastră de zi cu zi! Dumnezeu ne iartă nenumărate păcate, ne rabdă ani întregi, ne dăruiește sănătate, aer, hrană, lumină, și totuși noi ne înverșunăm pentru lucruri mici, ne supărăm pe frații noștri pentru vorbe sau fapte mărunte, refuzăm să iertăm, refuzăm să arătăm milă.
Sfântul Luca al Crimeei ne pune înainte întrebarea: câți dintre noi împlinesc porunca Domnului Iisus Hristos „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”? Puțini, foarte puțini. Egoismul ne împiedică să ne gândim la celălalt.
Lipsa milostivirii atrage judecata
Sfântul Apostol Iacov ne avertizează: „Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii. ” (Iacov 2, 13). Aceasta este legea duhovnicească pe care o vedem și în pilda datornicului nemilostiv. Cel care nu a arătat milă a fost dat pe mâna chinuitorilor.
Domnul Iisus Hristos a spus:
„Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.” (Matei 18, 35). Iertarea pe care o cerem lui Dumnezeu este legată de iertarea pe care o dăm altora. „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, acestea sunt cuvintele pe care le rostim zilnic în Rugăciunea Domnească.
Cât de grav este, așadar, să cerem iertare de la Dumnezeu, dar să refuzăm să iertăm! Aceasta înseamnă să trăim în contradicție cu rugăciunea noastră, să fim asemenea datornicului crud care a uitat binefacerea primită.
Iertarea din toată inima
Sfântul Luca al Crimeei atrage atenția asupra unui pericol subtil: există o iertare doar de formă, în cuvinte, dar nu în inimă. Uneori spunem „te-am iertat”, dar în suflet păstrăm încă amărăciune, ură sau dorință de răzbunare. Aceasta nu este iertarea adevărată.
Domnul cere o iertare „din toată inima”, o iertare care curăță sufletul de resentimente și care seamănă cu iubirea Tatălui ceresc. „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. ” (Luca 6, 36).
Doar atunci când iertăm deplin, fără să păstrăm răul în inimă, putem spera la iertarea lui Dumnezeu. Numai așa putem scăpa de osânda pe care a primit-o datornicul nemilostiv.
Chemare la veghe duhovnicească
Sfântul Luca al Crimeei ne arată că nerecunoștința este strâns legată de egoism, de lipsa milostivirii și de uitarea binefacerilor primite de la Dumnezeu. Pilda datornicului nemilostiv nu este doar o istorisire, ci o lecție de viață pentru fiecare dintre noi.
Suntem chemați să veghem asupra inimilor noastre așa cum seismologii veghează asupra mișcărilor pământului. Să nu lăsăm să treacă neobservate mișcările subtile ale păcatului, pornirile egoiste, gândurile rele. Să învățăm să privim în noi înșine și să nu judecăm cu ușurință pe alții.
Să nu uităm niciodată cuvântul Sfântului Apostol Pavel:
„Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos. ” (Efeseni 4, 32).
Numai așa, prin recunoștință, prin iertare și prin iubire, ne vom face vrednici de milostivirea lui Dumnezeu. Iar atunci rugăciunea pe care o rostim zilnic „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, va fi nu doar cuvânt, ci viață și adevăr.