Marea Caraibelor a devenit, din nou, o tablă de șah geopolitică. Imaginea distrugătoarelor și navelor de patrulare americane avansând în apele internaționale din apropierea Venezuelei nu este doar o manevră militară; este o declarație încărcată de istorie, acuzații și interese strategice.
Administrația de la Washington a anunțat o amplă operațiune „antidrog” în regiune, descrisă ca fiind una dintre cele mai mari din ultimele decenii. Ținta oficială: cartelurile de droguri care, potrivit oficialilor americani, folosesc rutele maritime din apropierea statului venezuelean (aflat în colaps economic) pentru a transporta narcotice către Statele Unite.
Însă, într-o regiune definită de decenii de intervenționism american și de doctrina Monroe, orice mișcare militară a SUA este privită cu suspiciune extremă. Pentru Caracas și aliații săi, această flotă nu vânează traficanți; ea reprezintă o încercare de blocadă navală, un act de intimidare și un pas suplimentar în campania de „presiune maximă” menită să ducă la schimbarea regimului condus de Nicolás Maduro.
Titlul acestei confruntări se scrie în două narațiuni complet opuse: este o bătălie legitimă pentru securitatea internă a SUA sau este un act modern de ambiție imperială, mascat sub pretextul unui război împotriva drogurilor?
Poziția Oficială a Washingtonului: O Problemă de Securitate Națională
Din perspectiva Statelor Unite, justificarea este clară și directă. Oficialii administrației americane susțin că există dovezi credibile conform cărora cartelurile de droguri profită de instabilitatea din Venezuela pentru a-și intensifica operațiunile. Aceștia acuză frecvent figuri de rang înalt din guvernul Maduro de complicitate directă, mergând până la acuzații de „narco-terorism”.
Desfășurarea navală, care include distrugătoare, nave de luptă litorale și aeronave de supraveghere, este prezentată publicului american ca o măsură defensivă. Argumentul este că fluxul de cocaină și alte substanțe ilicite alimentează criza de sănătate publică din SUA și finanțează organizații criminale transnaționale care destabilizează regiunea.
Prin trimiterea acestor active militare, Washingtonul semnalează că nu va tolera utilizarea apelor internaționale din „curtea sa” pentru activități ilicite care îi amenință, în cele din urmă, cetățenii. Mesajul este destinat atât cartelurilor, cât și guvernului Maduro: SUA își folosește puterea militară pentru a tăia fluxurile de bani iliciți, pe care le consideră o amenințare la adresa securității naționale.
Replica de la Caracas și Ecourile Aliaților
Pentru guvernul venezuelean, întreaga operațiune este o farsă periculoasă. Caracasul respinge vehement acuzațiile de narco-terorism, etichetându-le drept propagandă menită să justifice o agresiune.
Ministrul de Externe al Venezuelei a condamnat în repetate rânduri prezența navală americană, numind-o un „act de agresiune” și o încălcare flagrantă a suveranității naționale și a dreptului internațional. Din perspectiva lor, scopul real al SUA nu este oprirea drogurilor, ci asfixierea economică a țării – deja îngenuncheată de sancțiuni severe – și, în cele din urmă, înlăturarea guvernului socialist, un obiectiv declarat al politicii externe americane de ani de zile.
Această poziție este susținută puternic de aliații tradiționali ai Venezuelei: Rusia și Iranul.
Publicațiile controlate de statul rus au adoptat o linie critică dură. Acestea încadrează acțiunea SUA nu ca pe o operațiune antidrog, ci ca pe o „diplomație a tunurilor” (gunboat diplomacy) specifică secolului al XIX-lea. Narativul rusesc subliniază ipocrizia americană: SUA, cel mai mare consumator de droguri din lume, dă vina pe o națiune suverană pentru propria problemă internă. Moscova vede în această mișcare o tentativă de a impune unilateral voința Washingtonului într-o regiune unde Rusia însăși are interese economice și militare. Ei avertizează că astfel de provocări pot duce la o escaladare militară periculoasă.
Iranul, care a sfidat în mod direct sancțiunile americane trimițând petroliere în Venezuela, vede acțiunea navală a SUA prin prisma propriei sale confruntări cu Washingtonul. Pentru Teheran, aceasta este o altă dovadă a strategiei americane de „presiune maximă” și „bullying internațional”. Presa iraniană subliniază că SUA acționează ca un „polițist global” fără nicio autoritate legală, încălcând Carta ONU și principiul neintervenției. Ei compară o potențială blocadă a Venezuelei cu acțiunile SUA în Golful Persic, prezentând ambele ca pe niște acte de „piraterie de stat”.
Intervenție sau Abuz? Contestarea Legalității
Dincolo de disputa politică, se ridică întrebări juridice serioase cu privire la legitimitatea acțiunilor SUA, atât la nivel internațional, cât și intern.
Principiul Suveranității: Piatra de temelie a dreptului internațional modern, consacrată în Carta Națiunilor Unite, este principiul neintervenției în afacerile interne ale altui stat. Criticii susțin că, deși operațiunea are loc (tehnic) în ape internaționale, țintirea explicită a Venezuelei și utilizarea puterii militare pentru a exercita presiune politică reprezintă o încălcare clară a acestui principiu. Este o linie fină între interzicerea traficului de droguri (o activitate ilegală la nivel internațional) și utilizarea acestei interdicții ca pretext pentru a amenința un guvern suveran.
Controversa Legală din SUA (Analiza lui Bruce Fein): Chiar și în interiorul Statelor Unite, acțiunea este contestată din punct de vedere constituțional.
Expertul în drept constituțional Bruce Fein a oferit o analiză tăioasă pentru Al Jazeera, subliniind că administrația ar putea acționa în afara legii. Fein a declarat că, dacă SUA își trimite navele în apele venezuelene (sau acționează într-un mod care provoacă un răspuns militar), atunci aceasta reprezintă „o încălcare a Rezoluției privind puterile de război din 1973”.
Să explicăm: Rezoluția privind puterile de război (War Powers Resolution) este o lege federală care limitează drastic puterea președintelui de a angaja forțele armate în ostilități fără aprobarea explicită a Congresului. Legea stipulează că președintele trebuie să informeze Congresul în termen de 48 de ore de la acțiunea militară. Fein subliniază că provocarea Venezuelei să atace Marina SUA este „un act de beligeranță pe care numai Congresul îl poate autoriza constituțional”. La momentul unor astfel de declarații, Congresul nu a organizat niciun vot pe această temă.
Mai mult, Fein contestă însăși premisa legală a operațiunii, legată de desemnarea cartelurilor drept „organizații teroriste străine” (FTO).
Fein a adăugat că desemnarea cartelurilor de către administrație drept organizații teroriste străine este „ilegală deoarece este contrară standardelor legale pentru a se califica drept organizație teroristă străină”. Aceste standarde sunt stabilite clar în Secțiunea 1189 din Titlul 8 al Legii SUA. Conform acestei legi, o organizație trebuie să se implice în activități teroriste care amenință securitatea cetățenilor americani sau securitatea națională a SUA.
Argumentul lui Fein este că, deși cartelurile sunt violente și criminale, ele nu se încadrează în definiția legală a terorismului.
„Cartelurile drogurilor există de mai bine de 50 de ani. Procedura lor standard de operare a rămas aceeași. Sunt aceleași ca în timpul primului mandat al lui Trump”, a spus Fein. El explică astfel de ce cartelurile nu reprezintă, în sensul legal strict, o amenințare teroristă la adresa securității naționale a SUA.
În cele din urmă, Fein lovește în centrul ipocriziei percepute a războiului împotriva drogurilor: „Amenințarea vine din partea cererii, nu din partea ofertei. Iar SUA furnizează cererea.
Concluzie
Navele de război americane din Caraibe navighează în ape tulburi, atât literal, cât și metaforic. Pentru Washington, este o demonstrație necesară de forță împotriva unor rețele criminale care îi otrăvesc cetățenii. Pentru Caracas, Moscova și Teheran, este un act de imperialism neîngrădit, un abuz de putere care folosește pretextul drogurilor pentru a urmări agenda politică a schimbării de regim.
Argumentele juridice, așa cum sunt prezentate de experți precum Bruce Fein, sugerează că administrația americană acționează pe un teren constituțional șubred, riscând un conflict neautorizat și manipulând definițiile legale pentru a-și justifica acțiunile.
Indiferent dacă scopul este oprirea cocainei sau căderea lui Maduro, un lucru este cert: distincția dintre o operațiune de poliție internațională și un act de război este periculos de neclară. Iar în această ceață geopolitică, riscul unui calcul greșit – o scânteie care aprinde butoiul cu pulbere – este la fel de real ca navele care patrulează acum coastele Venezuelei.