În rândul marilor sfinți ai lumii ortodoxe, numele Sfântului Cuvios Ioan de la Rila strălucește asemenea unei lumini neaprinse de mână omenească. El este socotit cel mai mare pustnic al Bulgariei, un înger în trup, un dascăl al curăției și al smereniei, un părinte duhovnicesc care a făcut din muntele Rila o nouă pustie sfântă.
Mutarea moaștelor sale, săvârșită cu semne minunate și cu descoperiri dumnezeiești, a devenit un prilej de întărire a credinței și de slăvire a puterii lui Dumnezeu în sfinții Săi.
Tinerețea și chemarea către viața monahală
Sfântul Ioan s-a născut în satul Scrina, aproape de cetatea Sredsca (astăzi Sofia), în vremea împăratului creștin Petru al bulgarilor și a împăratului bizantin Constantin Diogen. Părinții lui erau oameni credincioși, iubitori de Dumnezeu, care l-au crescut în frica Domnului. Încă din tinerețe, tânărul Ioan a arătat o adâncă râvnă pentru cele duhovnicești, ferindu-se de desfătările lumești și iubind mai mult liniștea rugăciunii decât bucuriile trecătoare.
După ce părinții săi au trecut la Domnul, Ioan a împărțit întreaga avere săracilor, urmând cuvintelor Mântuitorului: „Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Matei 19, 21). Apoi a primit chipul monahicesc, lepădând de la sine toate grijile lumii și îmbrăcând doar o haină de piele, asemenea pustnicilor Vechiului Testament.
Nevoințele din munte
Dorind o viață mai înaltă, s-a retras într-un munte pustiu, unde a început o aspră nevoință. Acolo a trăit în post și rugăciune, hrănindu-se cu plante sălbatice și petrecând nopțile în lacrimi, cerând mila lui Dumnezeu. Vicleanul diavol, neputând răbda sfințenia vieții sale, a ridicat asupra lui o ceată de tâlhari care l-au bătut și l-au izgonit din locul acela. Dar Sfântul, neputând fi biruit, a primit loviturile cu răbdare, ca pe o încercare venită spre întărirea sufletului.
Părăsind acel loc, Cuviosul Ioan s-a așezat în pustiul Rilei, într-un loc sălbatic și plin de fiare. Acolo și-a făcut sălaș într-un copac scorburos și a petrecut ani îndelungați în liniște deplină. N-a văzut om la față vreme de zeci de ani, ci doar animalele pădurii, care se apropiau pașnic de el, simțind duhul blândeții ce-l înconjura.
Dumnezeu, văzând smerenia și răbdarea cuviosului, a făcut să răsară în apropierea lui o plantă de mazăre sălbatică, din care sfântul s-a hrănit multă vreme. Aceasta era o binecuvântare cerească, o dovadă că Domnul nu-l lasă pe cel ce se nevoiește pentru El.
Descoperirea sfântului și întemeierea mănăstirii
După mulți ani, niște păstori care rătăciseră prin munți l-au descoperit pe bătrânul pustnic și s-au minunat de chipul lui luminat și de pacea ce îl învăluia. Ei au vestit oamenilor despre acest „om al lui Dumnezeu”, iar vestea s-a răspândit cu grabă în tot ținutul. Mulți bolnavi au venit la el și au primit tămăduire prin rugăciunile sale.
Cei ce râvneau la viața cea îmbunătățită au început să se adune în jurul lui, dorind să fie ucenicii săi. Cu binecuvântarea sa, au ridicat o mică biserică într-o peșteră din apropiere, iar mai apoi o mănăstire care avea să devină una dintre cele mai vestite din întreaga lume ortodoxă: Mănăstirea Rila.
Sfântul Ioan a fost păstorul duhovnicesc al obștii sale, un povățuitor plin de dragoste și discernământ. Prin cuvânt și prin pildă, i-a învățat pe toți smerenia, răbdarea, curăția și dragostea față de aproapele.
Trecerea la Domnul și descoperirea moaștelor
Ajungând la adânci bătrâneți, Cuviosul Ioan a simțit că se apropie ceasul plecării sale către Domnul. A chemat la sine pe ucenicii săi, i-a binecuvântat și i-a sfătuit să păstreze neclintită credința și dragostea frățească. Apoi și-a dat duhul în mâinile lui Hristos, iar trupul său a fost așezat cu cinste în pământ, acolo, în locul nevoințelor sale.
După o vreme, sfântul s-a arătat ucenicilor săi în vis, poruncindu-le să dezgroape trupul său și să-l mute în cetatea Sredsca. Când au deschis mormântul, au aflat trupul cuviosului întreg, nestricat și izvorând bună mireasmă. Atunci au slăvit pe Dumnezeu și, luând sfintele moaște, le-au dus cu cinste în cetate, așezându-le în biserica Sfântului Evanghelist Luca.
Mai târziu, pentru mulțimea minunilor care se săvârșeau acolo, credincioșii au zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în cinstea Sfântului Ioan de la Rila, unde au așezat moaștele sale, spre închinarea tuturor.
Moaștele sfântului în țara ungurească
După trecerea mai multor ani, un crai unguresc a pornit cu oaste mare împotriva pământului grecesc, pustiind multe cetăți. Ajungând la Sredsca și auzind despre minunile Sfântului Ioan, a poruncit ca racla cu sfintele moaște să fie luată și dusă cu cinste în țara sa, la cetatea Ostrogoma.
Acolo, arhiepiscopul locului, neștiind despre viața cuviosului, nu voia să creadă în sfințenia lui, zicând că nu l-a aflat pomenit în scrierile vechi. Pentru această îndrăzneală, Dumnezeu a îngăduit să se lege limba lui și să amuțească. În clipa în care a înțeles greșeala sa, arhiepiscopul a alergat la racla sfântului, a căzut la pământ și, cu lacrimi de pocăință, a cerut iertare. Atunci, prin mijlocirea Sfântului Ioan, i s-a dezlegat limba și a vorbit din nou, mărturisind înaintea tuturor puterea lui Dumnezeu care lucrează prin sfinții Săi.
Această minune a adus multă întărire credincioșilor din acele locuri, iar Sfântul Ioan a săvârșit și alte tămăduiri minunate printre unguri, arătând că sfințenia nu are hotare și că rugăciunile drepților se ridică la Dumnezeu pentru întreaga lume.
Întoarcerea moaștelor la Sredsca
Craiul unguresc, văzând atâtea minuni și simțind frica lui Dumnezeu, a înțeles că moaștele cuviosului nu trebuie să rămână în țara sa, ci să fie înapoiate acolo unde sfântul se nevoise și se săvârșise. A împodobit racla cu argint și aur, ca semn de cinstire și de recunoștință, și le-a trimis cu mare cinste înapoi la Sredsca.
Astfel, în anul 6605 de la facerea lumii (1090 d.Hr.), moaștele Sfântului Ioan de la Rila s-au întors în sfânta sa biserică, unde au fost întâmpinate cu rugăciuni, lacrimi de bucurie și nenumărate minuni. De atunci, el a fost numit ocrotitorul poporului bulgar și mare făcător de minuni, iar mănăstirea Rila a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii din toate țările ortodoxe.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Ioan de la Rila
Viața și minunile Sfântului Ioan de la Rila ne arată puterea smereniei și a credinței neclintite. El n-a fost un teolog cu carte, ci un teolog al rugăciunii și al tăcerii. În pustia Rilei, a redescoperit frumusețea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu, dovedind că sufletul curat devine un vas al harului.
Prin viața sa aspră și prin dragostea față de aproapele, a fost un adevărat părinte al monahilor și al tuturor celor ce caută mântuirea. Moaștele sale, izvorâtoare de bună mireasmă și de tămăduiri, sunt dovada că Dumnezeu preamărește pe cei ce Îl slujesc cu inimă curată.
Astăzi, Sfântul Ioan de la Rila este cinstit nu doar în Bulgaria, ci și în toată Ortodoxia. El rămâne un stâlp al rugăciunii, un apărător al celor smeriți și un mărturisitor al puterii harului dumnezeiesc.
Mutarea moaștelor Sfântului Ioan de la Rila nu este doar un episod istoric, ci o lecție vie despre cum Dumnezeu slăvește pe robii Săi
Viața lui a fost o necontenită jertfă de dragoste, iar trupul său nestricat este o mărturie a biruinței Duhului asupra stricăciunii lumii.
Sfântul Ioan ne cheamă pe toți la liniște, la rugăciune și la lepădare de sine, arătându-ne că adevărata libertate se află în Hristos. Prin rugăciunile lui, să ne învrednicească și pe noi Domnul să umblăm pe calea smereniei și a sfințeniei, spre bucuria veșnică a Împărăției Cerurilor. Amin
Sfinte Ioane de la Rila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!
foto 1 și 2: doxologia.ro