Moartea este una dintre cele mai mari taine ale existenței omenești și, în același timp, unul dintre lucrurile de care omul se teme cel mai mult.
Pentru gândirea obișnuită, moartea înseamnă sfârșit, pierdere, despărțire și întuneric. Omul se teme de ea pentru că o vede ca pe o dispariție, ca pe o încheiere a vieții și ca pe o intrare în necunoscut.
Moartea văzută prin credință
Totuși, credința ortodoxă ne descoperă o înțelegere cu totul diferită: moartea nu este sfârșitul, ci începutul; nu este dispariție, ci descoperire; nu este nimicire, ci trecere la adevărata viață.
Această învățătură nu este o idee filosofică, ci o realitate trăită de sfinți. Martirii, cuvioșii și toți cei care au iubit pe Dumnezeu nu au privit moartea ca pe o tragedie, ci ca pe o întâlnire cu Hristos. Un exemplu cutremurător este Sfântul Ignatie al Antiohiei, care, mergând spre mucenicie, a rostit cuvinte ce par paradoxale pentru mintea omenească, dar care descoperă adevărul credinței:
„Să nu voiți să mor … găsind o cale prin care să mă feriți de mucenicia pregătită mie!
Să nu mă împiedicați să trăiesc… împiedicându-mă de la a pătimi mucenicia!”
În aceste cuvinte, viața și moartea sunt inversate. Ceea ce lumea numește moarte, sfântul numește viață, iar ceea ce lumea numește viață, sfântul vede ca o piedică.
Aceste cuvinte ne descoperă o mare taină: moartea, pentru cel ce trăiește în Hristos, nu este sfârșitul, ci începutul adevăratei vieți.
Frica omului de moarte și înțelegerea lumească a sfârșitului
De la căderea lui Adam, moartea a devenit pentru om o realitate dureroasă și înfricoșătoare. Omul nu a fost creat pentru moarte, ci pentru viață veșnică, iar de aceea sufletul simte moartea ca pe ceva străin firii sale.
În viața de zi cu zi, oamenii vorbesc despre moarte ca despre o tragedie absolută. Se spune că „totul s-a terminat”, că „nu mai este nimic”, că „omul a dispărut”. Această gândire vine din faptul că omul privește doar la lumea văzută și nu vede realitatea duhovnicească.
Pentru cel care nu crede în viața veșnică, moartea este într-adevăr un sfârșit. Dar pentru cel care crede în Hristos, moartea nu poate fi sfârșit, pentru că Hristos a biruit moartea.
Sfânta Evanghelie spune:
„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 25-26)
Prin aceste cuvinte, Hristos schimbă sensul morții. Ea nu mai este o închidere definitivă, ci o trecere spre viața cea adevărată.
Sfântul Ignatie al Antiohiei, moartea ca naștere
În timp ce era dus sub pază la Roma pentru a fi martirizat, Sfântul Ignatie al Antiohiei le-a scris creștinilor de acolo rugându-i să nu încerce să-l scape de moarte. El știa că unii ar fi putut interveni pentru a-l salva, dar nu dorea aceasta.
El scrie:
„Mai bine îmi este să mor în Hristos Iisus decât să domnesc peste marginile pământului.
Pe Acela Îl caut, Care a murit pentru noi; pe Acela Îl vreau, Care a înviat pentru noi.
Nașterea mea este aproape…
Lăsați-mă să primesc lumină curată!
Ajungând acolo, voi fi om.”
Aceste cuvinte sunt de o profunzime extraordinară. Sfântul nu numește moartea sa sfârșit, ci naștere. Pentru el, mucenicia era începutul adevăratei vieți.
El spune chiar că atunci va fi cu adevărat om. Aceasta înseamnă că adevărata împlinire a omului nu se realizează deplin în viața pământească, ci în unirea cu Hristos.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la asemănare cu El. Această asemănare se împlinește deplin atunci când omul intră în viața veșnică. De aceea, moartea este momentul descoperirii adevăratei noastre stări.
Moartea ca descoperire a adevărului
În viața aceasta, multe lucruri rămân ascunse. Nu ne cunoaștem pe noi înșine pe deplin, nu înțelegem pe deplin voia lui Dumnezeu și nici nu vedem limpede realitatea duhovnicească.
Sfântul Apostol Pavel spune că acum vedem „ca prin oglindă, în ghicitură”, iar atunci vom vedea „față către față”.
Moartea este momentul în care această ceață se ridică. Atunci omul se descoperă pe sine și Îl întâlnește pe Dumnezeu. De aceea, moartea nu este doar un sfârșit biologic, ci o descoperire duhovnicească.
Sfântul Ignatie spune despre Hristos:
„Acum că Hristos este cu Tatăl, El este mai vizibil decât era înainte.”
Când Domnul umbla pe pământ, mulți nu L-au înțeles. După moartea și Învierea Sa, adevărul despre El s-a descoperit.
La fel este și cu omul. În viața aceasta, adevărul despre noi este ascuns. După moarte, el se arată în lumina lui Dumnezeu.
Pentru cei care au trăit în credință, această descoperire este lumină.
Pentru cei care au trăit fără Dumnezeu, această descoperire poate fi dureroasă.
Moartea nu este sfârșit, ci început
În credința ortodoxă, moartea este privită ca o trecere. Chiar și cuvântul folosit în slujbele Bisericii nu este „dispariție”, ci „mutare”.
Se spune despre cei adormiți că s-au mutat la Domnul, că au trecut la viața cea veșnică, că au intrat în odihnă.
Aceasta arată că viața nu se termină, ci se schimbă.
Sfântul Ignatie spune:
„Să nu mă împiedicați să trăiesc.”
Pentru el, a trăi însemna a ajunge la Hristos. Iar drumul spre Hristos trecea prin moarte.
Aceasta este credința Bisericii:
moartea nu este un zid, ci o ușă; nu este un capăt de drum, ci începutul adevăratei călătorii.
Moartea în învățătura Bisericii
Biserica nu ne învață să iubim moartea în sine, ci să nu ne temem de ea atunci când suntem cu Hristos.
Frica adevărată nu trebuie să fie de moarte, ci de păcat.
Nu de sfârșitul vieții, ci de viața trăită fără Dumnezeu.
Sfinții au putut merge spre moarte cu pace pentru că trăiau deja în Hristos. Pentru ei, moartea nu era o ruptură, ci o continuare.
Dacă omul trăiește doar pentru lumea aceasta, moartea pare un sfârșit.
Dacă omul trăiește pentru Dumnezeu, moartea devine început.
De aceea, viața creștinului este o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Prin rugăciune, prin pocăință, prin împărtășire, prin iubire, omul se pregătește pentru clipa în care va trece din această lume.
Cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei ne descoperă adevărul credinței creștine:
„Să nu voiți să mor …
Să nu mă împiedicați să trăiesc … ”
Pentru omul credincios, moartea nu este sfârșitul, ci începutul.
Nu este dispariție, ci descoperire.
Nu este întuneric, ci lumină pentru cel ce a iubit lumina.
Prin moartea și Învierea Domnului Iisus Hristos, moartea a fost biruită și transformată din blestem în trecere spre viața veșnică.
De aceea, Biserica ne cheamă să trăim astfel încât clipa morții să nu fie pentru noi o prăbușire, ci o naștere, nu o pierdere, ci o întâlnire, nu un sfârșit, ci începutul vieții celei fără de sfârșit.