Minune a milei dumnezeiești și mărturie a iubirii fără hotare a Născătoarei de Dumnezeu
În istoria Bisericii Ortodoxe, minunile săvârșite prin rugăciunile Maicii Domnului sunt nenumărate și străbat veacurile ca dovezi vii ale milei lui Dumnezeu față de oameni.
Ele nu sunt simple întâmplări extraordinare, ci semne ale prezenței lucrătoare a harului divin în lume, chemări la credință, la pocăință și la recunoștință. Una dintre aceste minuni, de o profundă încărcătură duhovnicească, s-a petrecut în Siria, în apropierea Damascului, și ne arată limpede că iubirea Maicii Domnului nu cunoaște granițe confesionale sau etnice.
O mănăstire a Maicii Domnului, izvor de mângâiere
Undeva, în afara Damascului, capitala Siriei, se află o mănăstire ortodoxă de maici, zidită în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În această mănăstire se păstrează o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, înaintea căreia, de-a lungul timpului, mulți credincioși au aflat alinare, vindecare și întărire în necazuri. Rugăciunea smerită și credința vie au făcut din acest loc un adevărat liman duhovnicesc pentru sufletele încercate.
În anul 1983, la porțile acestei mănăstiri a ajuns o femeie musulmană, săracă și profund îndurerată. Copilul ei era demonizat, iar suferința îl chinuia atât pe el, cât și pe mama sa.
Femeia își purtase copilul pe la toate geamiile din regiune, căutând ajutor și eliberare, însă nimeni nu reușise să-i aline durerea. Într-un moment de disperare, o creștină din Damasc a sfătuit-o să meargă la mănăstirea Maicii Domnului, spunându-i că acolo se săvârșesc mari minuni.
Întâlnirea cu harul Domnului Iisus Hristos
Deși aparținea altei credințe, femeia musulmană nu a ezitat. Dragostea de mamă a biruit orice teamă sau prejudecată. Ajunsă la mănăstire, ea și-a pus nădejdea în mila lui Dumnezeu și în ajutorul Maicii Domnului. Părinții slujitori ai mănăstirii au primit-o cu dragoste și compasiune, fără a face vreo deosebire, și au început pentru copil o lucrare duhovnicească stăruitoare.
Timp de șapte zile la rând, s-a săvârșit slujba Sfântului Maslu, iar asupra copilului au fost citite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, rânduieli deosebit de puternice ale Bisericii, prin care se cere alungarea duhurilor necurate și vindecarea omului prin harul lui Hristos. Rugăciunea, postul și chemarea Numelui Domnului au fost însoțite de mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
În a șaptea zi, prin harul Domnului Iisus Hristos, prin rugăciunile Maicii Domnului și prin Sfintele Taine ale Bisericii, copilul s-a vindecat deplin. Demonul l-a părăsit, iar liniștea și lumina s-au întors în viața lui și a mamei sale. Minunea era deplină și de necontestat.
Recunoștința unei mame
Copleșită de bucurie și recunoștință, femeia musulmană a întrebat-o pe cea care o îndrumase la mănăstire ce dar ar putea aduce Maicii Domnului, ca semn de mulțumire pentru vindecarea copilului ei. Răspunsul a fost simplu și plin de înțelepciune: să nu ducă nimic altceva decât o sticlă de ulei. Era un dar modest, dar izvorât din inimă curată.
În duminica următoare, femeia a pornit din nou spre mănăstire, ținând cu grijă sticla de ulei. Ajunsă la biserică, a început să urce scările. Deodată, a alunecat și a căzut. Sticla s-a spart, iar uleiul s-a vărsat pe treptele bisericii. În acel moment, femeia a început să plângă cu amar, nu pentru că se rănise, ci pentru că simțea că nu mai putea aduce darul promis Maicii Domnului.
Într-un gest de disperare și iubire, a încercat să adune uleiul cu năframa și să curețe treptele. Atunci a observat ceva cu totul neobișnuit și cutremurător: din uleiul vărsat se formase, în chip foarte limpede, imaginea Maicii Domnului, stând în picioare. Oricât a încercat, chipul nu putea fi șters cu nimic.
Pecetea minunii
Această arătare minunată a fost primită ca o confirmare cerească a faptului că Maica Domnului a primit darul femeii și i-a primit recunoștința. Astăzi, forma chipului Maicii Domnului este protejată de un chenar de fier și rămâne ca mărturie vie a minunii săvârșite, spre întărirea credinței celor care o văd.
Prin această minune, Născătoarea de Dumnezeu ne arată că nu valoarea materială a darului este cea care contează, ci dragostea și sinceritatea inimii. Recunoștința femeii musulmane, născută dintr-o durere adâncă și dintr-o credință simplă, a fost bineplăcută lui Dumnezeu.
O mărturie consemnată cu grijă
Această istorisire a fost consemnată în data de 24 aprilie 1988, fiind relatată de părintele Sofian, starețul Mănăstirii Antim din București, un mare duhovnic și pictor bisericesc. El a povestit această minune cu prilejul unei vizite la care au participat doi ierarhi români: Episcopul Epifanie al Buzăului și Episcopul Gherasim de la Râmnicu-Vâlcea. Relatarea se păstrează ca o mărturie autentică, transmisă cu responsabilitate și evlavie.
Minunea este amintită și de părintele Damaschin Grigoriatul, care subliniază faptul că asemenea întâmplări sunt mărturii vii ale dreptei credințe și ale lucrării neîncetate a lui Dumnezeu în lume.
Mesajul duhovnicesc al minunii
Această întâmplare ne învață că Maica Domnului este grabnic ajutătoare tuturor celor aflați în necaz, indiferent de credința din care provin, atunci când aceștia vin cu inimă smerită și cu nădejde curată. Ea este Maica iubirii și a milei, cea care îl aduce pe om mai aproape de Hristos, Izvorul adevăratei vindecări.
De asemenea, minunea ne cheamă la recunoștință sinceră față de Dumnezeu. Mulțumirea nu este un simplu gest exterior, ci o stare a inimii care recunoaște darul primit și se smerește înaintea Celui ce l-a dăruit.
O mărturie a iubirii fără margini
Minunea vindecării copilului demonizat al unei femei musulmane rămâne o lecție vie despre puterea credinței, despre iubirea fără margini a Maicii Domnului și despre lucrarea harului lui Dumnezeu în lume. Ea ne amintește că, acolo unde există durere, nădejde și smerenie, Dumnezeu răspunde, iar Maica Sa Preacurată mijlocește cu dragoste pentru fiecare suflet.
Într-o lume marcată de dezbinări și neînțelegeri, această minune strălucește ca un semn al unității în iubire și al adevărului că mila dumnezeiască se revarsă peste toți cei care o caută cu inimă curată.