După Ţara Sfântă, cel mai important loc pentru lumea creştin-ortodoxă este Sfântul Munte Athos, o peninsulă din nordul Greciei care se ridică din apele albastre ale Mării Egee ca o cetate sfântă a rugăciunii, pocăinţei şi liniştii. Având o suprafață de 339,5 km², Muntele Athos este o republică monastică unică în lume, cu autonomie administrativă în cadrul statului elen, condusă de o Comunitate a celor 20 de stareți ai mănăstirilor împărătești, în colaborare cu Patriarhia Ecumenică.
Această „Grădină a Maicii Domnului”, unde femeile nu au voie să pășească, adăpostește 20 de mănăstiri cu statut egal, fiecare având o istorie venerabilă, un tezaur duhovnicesc bogat și o contribuție inestimabilă la păstrarea Ortodoxiei. A doua ca importanță și vechime, imediat după Marea Lavră, este Mănăstirea Vatopedu, adevărata perlă a Athosului, strălucind prin istorie, sfințenie, cultură și frumusețe arhitecturală.
O vechime de peste 1600 de ani
Mănăstirea Vatopedu se află pe coasta de nord a peninsulei athonite, într-un peisaj încântător, protejată de munți și păduri, cu vedere spre livezi, vii și marea liniștită. Potrivit tradiției, prima așezare monahală pe acest loc a fost întemeiată în anul 383, în timpul împăratului Teodosie cel Mare, ale cărui danii au sprijinit apariția acestui așezământ. Numele „Vatopedu” provine, potrivit unei legende, de la salvarea miraculoasă a fiului împăratului, care, căzut în mare, a fost purtat de valuri până într-un tufiş („vato” în greacă) de unde a fost salvat („pedion”- copil).
Mănăstirea a fost distrusă de mai multe ori de invazii și cutremure, însă a renăscut de fiecare dată. În veacul al IX-lea, a fost refăcută de trei frați sfințiți prin monahism: Atanasie, Antonie și Nicolae, care au ridicat din nou biserici, chilii și ziduri de apărare, făcând din Vatopedu o cetate de credință și cultură.
În anul 1204, în timpul celei de-a patra Cruciade, mănăstirea a cunoscut o tragedie: cruciații apuseni au ucis călugări, au prădat și au profanat sfințeniile. Dar harul lui Dumnezeu a păstrat vie flacăra rugăciunii.
Ctitorii domnitorilor români
Mănăstirea Vatopedu este strâns legată de evlavia și jertfa domnitorilor români, care au susținut cu generozitate acest așezământ sfânt. Începând cu domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, care a ridicat un turn de apărare impunător, arsanaua și portul mănăstirii, contribuția voievozilor din Moldova și Țara Românească a fost continuă și binecuvântată.
Pe zidul turnului construit de Ștefan se vede și astăzi o inscripție în limba greacă și un basorelief din marmură, mărturie a dragostei și sprijinului său. Sfântul Neagoe Basarab, între anii 1512-1520, a înnoit incinta, a ridicat un paraclis închinat Brâului Maicii Domnului, a refăcut pivnița, bucătăria și acoperișul bisericii mari. Vlad Vintilă, Matei Basarab și Vasile Lupu au oferit ajutoare financiare substanțiale, achitând chiar datoriile mănăstirilor atonite către otomani. Sfântul Constantin Brâncoveanu a oferit un ajutor anual consistent de 21.000 de aspri de argint, pentru refacerea clădirilor mănăstirii.
Acești domnitori și-au legat numele de Vatopedu nu doar prin acte de mecenat, ci și printr-o legătură profund duhovnicească, văzând în Sfântul Muntele Athos un bastion al Ortodoxiei în fața valurilor potrivnice ale istoriei.
Icoane făcătoare de minuni
În bisericile și paraclisele Mănăstirii Vatopedu se păstrează mai multe icoane făcătoare de minuni, toate închinate Maicii Domnului, ocrotitoarea neadormită a acestui loc sfânt.
Icoana „Ctitorița” este cea mai veche și se află în Sfântul Altar. Pe timpul năvălirilor arabe, a fost ascunsă într-o fântână sub Sfânta Masă, împreună cu o lumânare aprinsă. După 72 de ani, icoana a fost găsită nevătămată, iar lumânarea ardea încă, fapt considerat o minune evidentă.
„Izvorâtoarea de mir” este o altă icoană făcătoare de minuni, care în timpul unei foamete a izvorât untdelemn, salvând astfel comunitatea.
Icoana „Junghiata” păstrează urmele unei întâmplări tragice. Un diacon, ispitit de diavol, a lovit în obraz icoana Maicii Domnului. A curs sânge, iar mâna diaconului s-a uscat pe loc. Aceasta este păstrată sub icoană ca avertisment duhovnicesc.
Icoana „Izbăvitoarea de barbari” înfățișează un moment unic: Maica Domnului se roagă Mântuitorului pentru salvarea mănăstirii de pirați, iar Pruncul Iisus pune mâna pe gura Ei ca să nu se roage. Pe icoană se vede gestul Domnului. Este o lecție duhovnicească adâncă despre dreptatea și milostivirea divină.
Sfinte moaște și odoare
Mănăstirea Vatopedu adăpostește un tezaur de neprețuit de sfinte moaște, printre care:
- Capul Sfântului Grigorie Teologul,
- Craniul cu urechea neputrezită a Sfântului Ioan Gură de Aur,
- Lemn din Sfânta Cruce,
- Brâul Maicii Domnului, cinstit în întreaga lume ortodoxă,
- Moaștele Cuviosului Evdochim de la Vatopedu,
- Craniile sfinților Modest, Andrei al Candiei și Iacob Persul,
- Piciorul Sfântului Mucenic Pantelimon.
Aceste vestigii sunt cinstite de pelerini și monahi cu mare evlavie, fiind izvor de vindecare și întărire duhovnicească.
Biblioteca și cultura
Mănăstirea Vatopedu are cea mai bogată bibliotecă din întreg Sfântul Munte Athos. Păstrează peste 1700 de manuscrise, inclusiv 150 de manuscrise muzicale, 625 de pergamente rare și 25 de suluri datate din secolele IX-XIV. Biblioteca conține și peste 10.000 de cărți tipărite, unele unicat, inclusiv cărți românești de cult scrise în alfabetul chirilic.
Tezaurul mănăstirii include veșminte brodate cu fir de aur, sfinte vase, evanghelii bizantine, broderii rare și daruri de preț din epoca de glorie a Imperiului Bizantin și a domnitorilor ortodocși.
Viața monahală
În prezent, Mănăstirea Vatopedu numără 115 viețuitori, fiind una dintre cele mai numeroase comunități athonite. Dintre aceștia, 18 sunt iconomi, ceea ce denotă o activitate organizatorică amplă și riguroasă. Starețul mănăstirii este părintele Efrem Vatopedinul, o personalitate cunoscută în lumea ortodoxă, apreciat pentru râvna sa duhovnicească și pentru promovarea valorilor tradiționale.
Sub păstorirea sa, Vatopedu cunoaște o renaștere spirituală autentică, atrăgând numeroși pelerini, călugări începători și oameni aflați în căutarea liniștii sufletești. Rugăciunea de obște, pravila strictă, slujbele de o frumusețe copleșitoare și legătura vie cu Dumnezeu fac din această mănăstire un model de viețuire monahală.
Mănăstirea Vatopedu, O Glorie Duhovnicească de Veacuri
Mănăstirea Vatopedu nu este doar o bijuterie arhitectonică a Sfântului Munte Athos, ci și un simbol viu al credinței, al jertfei, al sfințeniei și al legăturii tainice dintre cer și pământ. Prin icoanele sale făcătoare de minuni, prin sfintele moaște, prin evlavia viețuitorilor și prin istoria sa glorioasă, Mănăstirea Vatopedu rămâne o perlă duhovnicească ce strălucește în inima Ortodoxiei.