Sfântul Munte Athos rămâne, peste veacuri, inima vie a monahismului ortodox, locul unde rugăciunea neîncetată se împletește cu asceza, tradiția și lucrarea harului.
Între mănăstirile sale, fiecare cu o istorie impresionantă și un duh aparte, Mănăstirea Simonos Petra ocupă un loc cu totul special. Așezată pe o stâncă abruptă, suspendată parcă între cer și mare, ea este nu doar o minune arhitectonică, ci și un simbol viu al credinței neclintite și al jertfei monahale.
Părintele Cleopa la Athos: Simonos Petra, teologie trăită și rugăciune vie
Pelerinajul Părintelui Cleopa Ilie la Athos, consemnat cu emoție și profunzime duhovnicească de Protosinghelul Ioanichie Bălan, ne oferă o mărturie deosebită despre viața de obște, despre renașterea duhovnicească a acestei mănăstiri și despre legătura tainică dintre monahismul românesc și cel athonit. Vizita la Simonos Petra nu este doar o etapă geografică a pelerinajului, ci o adevărată lecție de teologie trăită, de rugăciune și smerenie.
Drumul spre Simonos Petra, între furtună și nădejde
Pelerinajul începe din portul Dafne, poarta maritimă a Athosului. De aici, drumul pe jos, de-a lungul țărmului mării, spre răsărit și către vârful Athosului, capătă o semnificație profund simbolică. Norii grei se adună pe cer, tunetele răsună amenințător, iar ploaia pare gata să se dezlănțuie. Natura însăși pare să încerce sufletul pelerinului, pregătindu-l pentru întâlnirea cu o realitate duhovnicească înaltă.
După mai bine de o oră și jumătate de mers, din depărtare se ivește silueta impresionantă a Mănăstirii Simonos Petra. Ridicată pe vârful unei stânci uriașe, deasupra unei prăpăstii de sute de metri, mănăstirea provoacă în același timp teamă și uimire. Privirea este atrasă în jos, spre adâncul mării, dar și în sus, spre cer, acolo unde Domnul Iisus Hristos este „piatra din capul unghiului” și temelia vieții.
O arhitectură unică, mănăstirea suspendată în mâna lui Dumnezeu
Simonos Petra impresionează prin cea mai ingenioasă arhitectură din Sfântul Munte Athos. Construită pe o stâncă abruptă, la aproximativ 300 de metri deasupra mării, mănăstirea pare suspendată în aer, asemenea unui cuib de vultur. Intrarea se face printr-un culoar îngust de piatră, care conduce în incinta restrânsă și apoi spre arhondaric.
Părintele Cleopa și însoțitorii săi sunt întâmpinați de un grup de monahi tineri, senini și plini de bunăvoință. Întreaga mănăstire dă impresia că se află sub ocrotirea directă a lui Dumnezeu, asemenea altor așezăminte ridicate pe înălțimi amețitoare: Meteora din Grecia, Sfântul Sava și Sfântul Gheorghe Hozevitul din Palestina sau Carantania.
Această alegere a locului nu este întâmplătoare. În tradiția ortodoxă, înălțimea simbolizează apropierea de Dumnezeu, depărtarea de lume și lupta cu propriile patimi. Simonos Petra nu este doar o construcție din piatră, ci o mărturie vie a dorinței omului de a se ridica, prin nevoință, către cer.
Întemeierea mănăstirii, „Piatra lui Simon” sau „Noul Betleem”
Mănăstirea Simonos Petra este a treisprezecea în ierarhia athonită și are hramul „Nașterea Domnului”. Tradiția spune că începuturile ei se leagă de secolul al XIII-lea și de viața unui cuvios sihastru, Sfântul Simon Izvorâtorul de Mir (†1257), care se nevoia într-o peșteră din apropiere.
Cu câteva zile înainte de Praznicul Nașterii Domnului, Sfântul Simon a avut o vedenie: o stea coborând din cer și oprindu-se deasupra stâncii din fața peșterii sale. Maica Domnului i-a poruncit să zidească o mănăstire pe acea stâncă, motiv pentru care cuviosul a numit-o „Noul Betleem”. Numele nu s-a păstrat, dar mănăstirea a primit, după obiceiul athonit, numele ctitorului său: Simonos Petra – „Piatra lui Simon”.
Tradiția mai spune că un înger al Domnului, împreună cu Sfântul Simon, a înconjurat stânca cu o funie și i-a retezat vârful ascuțit, pentru a face posibilă zidirea mănăstirii. Această relatare subliniază caracterul minunat al întemeierii și legătura profundă dintre cer și pământ.
Evoluția istorică și încercările mănăstirii
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Simonos Petra a cunoscut perioade de înflorire, dar și mari încercări. În anul 1368, domnitorul sârb Ioan Ugleși a reconstruit și extins mănăstirea, oferindu-i danii și metoace. În Al Treilea Tipic al Sfântului Munte (1394), Simonos Petra ocupa locul al 23-lea între cele 25 de mănăstiri athonite.
Secolele următoare au adus influențe diverse: grecești, sârbești, bulgărești, reflectate inclusiv în numărul și proveniența monahilor. Odată cu ascensiunea Imperiului Otoman, mănăstirea, asemenea multor așezăminte athonite, a intrat într-o perioadă de dificultăți materiale și administrative.
Incendiile devastatoare din anii 1580, 1622 și mai ales cel din anul 1891 au lăsat urme adânci. În anul 1891, focul a mistuit Katholikonul, biblioteca și 250 de manuscrise, precum și odoare de mare preț. Reconstrucția a fost posibilă datorită ajutorului venit din Rusia, inclusiv prin contribuția Sfântului Ioan de Kronstadt.
Contribuții românești și legături duhovnicești
Legătura dintre Mănăstirea Simonos Petra și spațiul românesc este una profundă și bine documentată. După incendiul din anul 1580, egumenul Evghenie a venit în Țara Românească pentru a strânge fonduri, mănăstirea având deja metocul „Sfântul Nicolae” din București.
Mihai Viteazul a sprijinit mănăstirea între anii 1593–1601, trimițând daruri de mare valoare: o Evanghelie ferecată în argint aurit și două cruci. Aceste gesturi întăresc rolul domnitorilor români ca mari ctitori și apărători ai Ortodoxiei athonite.
Viața liturgică și duhovnicească în vremea Părintelui Cleopa
Primirea Părintelui Cleopa la Simonos Petra este marcată de dragoste frățească și ospitalitate. Pelerinii sunt invitați la Vecernie, iar după slujbă li se aduc spre închinare cinstitele moaște: mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, capetele Sfinților Modest, Pavel Mărturisitorul, Gheorghe și multe altele.
După masa de seară, Părintele Cleopa rostește un cuvânt de folos despre rugăciune și treptele ei, tradus de Părintele Gavriil Nichiforidis. Noaptea, la ora două, participă la Utrenie, iar dimineața la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Mitropolitul Ioan de Sidirocastron.
Impresionează unitatea soborului, râvna pentru Hristos, cântările psaltice și viața de obște desăvârșită. Nimeni nu are nimic al său; chiliile sunt simple, tăcerea este permanentă, iar Rugăciunea lui Iisus constituie respirația duhovnicească a obștii. De aici a pornit și un curent de înnoire a muzicii psaltice athonite, datorită unui grup de protopsalți renumiți.
Renașterea mănăstirii în epoca contemporană
După o perioadă de decădere, anul 1973 marchează un moment decisiv: stabilirea unei obști tinere venite de la Meteora, sub conducerea arhimandritului Emilianos. Această mutare a fost privită cu mari speranțe și a devenit un model de reînnoire duhovnicească, urmat și de alte comunități monahale.
În anul 2000, din motive de sănătate, Părintele Emilianos predă egumenia arhimandritului Elisei, care continuă lucrarea începută. Astăzi, mănăstirea numără aproximativ 80 de monahi de diferite naționalități, fiind una dintre cele mai vii și misionare chinovii athonite.
Priveliștea și plecarea, lecția tăcerii și a înălțimii
După Sfânta Liturghie și convorbirile duhovnicești, pelerinii admiră priveliștea impresionantă: prăpastia adâncă de sub mănăstire, marea albastră și, în zare, peninsula Sitonia. La ora două după-amiaza, își iau rămas bun, cântă troparul și condacul hramului și coboară pe poteca abruptă spre țărm.
Această despărțire nu este una definitivă. Simonos Petra rămâne în inimă ca o chemare la rugăciune, la smerenie și la statornicie în credință.
Mănăstirea Simonos Petra nu este doar un monument istoric sau o minune arhitecturală, ci o realitate vie a Ortodoxiei, unde trecutul și prezentul se întâlnesc în lumina harului
Pelerinajul Părintelui Cleopa la acest așezământ athonit ne descoperă frumusețea vieții de obște, puterea rugăciunii și lucrarea tainică a lui Dumnezeu în inimile celor ce Îl caută cu sinceritate.
Simonos Petra rămâne, astfel, o piatră de hotar în experiența duhovnicească a fiecărui pelerin: o piatră pe care se poate zidi o credință mai adâncă, mai curată și mai statornică, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletului.