Una dintre marile învățături ale credinței ortodoxe este că Dumnezeu lucrează în taină în viața omului, fără să-i forțeze libertatea.
El nu constrânge, ci cheamă; nu impune, ci călăuzește cu iubire. Într-o lume plină de frică și nesiguranță, Biserica ne învață că Providența divină conduce toate, respectând deplin libertatea omului. Între atotputernicia lui Dumnezeu și voința noastră există nu contradicție, ci o tainică armonie.
Providența divină și frica omului de viitor
Omul contemporan trăiește sub presiunea viitorului. Își frământă mintea, face calcule, scenarii, își imaginează pericole, eșecuri și pierderi. De multe ori, această neliniște duce la întunecarea conștiinței și la deznădejde.
În acest context, cuvântul duhovnicesc al Bătrânului Ieronim este limpede și direct:
„Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi. Iar viitorul încredinţaţi-L Providenţei divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor, că Dumnezeu ajută”.
Acest îndemn nu este o invitație la pasivitate, ci la încredere. Creștinul nu este chemat să fie nepăsător, ci responsabil în prezent și liniștit în privința viitorului. Ziua de astăzi este spațiul în care putem lucra binele. Viitorul nu ne aparține; el se află în mâinile lui Dumnezeu.
Frica exagerată pentru ceea ce va fi arată, în adâncul ei, lipsa încrederii în purtarea de grijă divină. Dumnezeu nu ne cere să anticipăm totul, ci să ne încredințăm Lui. Ceea ce este cu voia Lui se va face.
Dumnezeu lucrează în taină
Despre această tainică lucrare vorbea cu multă finețe duhovnicească Porfirie Kavsokalivitul. El arăta că omul poate ajunge la o stare de întunecare a conștiinței atunci când vede doar „neantul” din fața sa și simte că este asediat din toate părțile. În astfel de momente apare gândul pierzării, al prăbușirii inevitabile. Dar tocmai atunci credința ortodoxă luminează mintea.
Bătrânul Porfirie spunea:
„Dumnezeu lucrează în taină şi nu vrea să influenţeze libertatea omului. El conduce evenimentele în aşa fel încât omul să călătorească încet acolo unde trebuie”.
Acest „încet” este esențial. Dumnezeu nu ne forțează maturizarea. Nu ne împinge brutal către schimbare. El îngăduie împrejurări, întâlniri, încercări, bucurii și suferințe care, în mod tainic, ne așază pe drumul mântuirii.
Adesea nu înțelegem ce ni se întâmplă. Vedem doar fragmentul, nu întregul. Însă Dumnezeu vede începutul, mijlocul și sfârșitul. El știe unde trebuie să ajungem și ne conduce fără să ne răpească libertatea.
Libertatea omului, darul care nu este anulat
Libertatea este unul dintre cele mai mari daruri oferite omului. Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, iar acest chip include libertatea voinței. Fără libertate nu există iubire autentică. O iubire impusă nu este iubire.
De aceea, Dumnezeu nu forțează conștiința omului. Nu îl obligă să creadă, să se pocăiască sau să iubească. Îl cheamă, îl luminează, îl mustră prin conștiință, dar nu îl constrânge.
Această realitate arată delicatețea dumnezeiască. El poate toate, dar nu face orice. Atotputernicia Sa este însoțită de respect față de libertatea omului. Dumnezeu poate interveni spectaculos, dar preferă să lucreze discret, pentru ca răspunsul omului să fie liber.
În această taină se află și responsabilitatea noastră. Alegerile noastre contează. Ele au consecințe. Dumnezeu nu anulează urmările libertății noastre, dar le poate transforma în prilej de îndreptare dacă ne întoarcem la El.
Logica lui Dumnezeu și logica omului
O altă perspectivă profundă ne este oferită de Epifanie Teodoropoulos, care spunea:
„Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci sau şase sau nu importă ce alt număr!”
Această afirmație arată că pedagogia divină nu se supune calculelor noastre limitate. Noi judecăm lucrurile strict matematic, previzibil. Dumnezeu însă vede adâncimea sufletului și finalitatea veșnică.
Ceea ce pentru noi pare pierdere poate deveni câștig duhovnicesc. Ceea ce considerăm eșec poate fi începutul unei renașteri interioare. Uneori Dumnezeu îngăduie situații care ne smeresc pentru a ne salva de mândrie. Alteori ne închide o ușă pentru a ne deschide alta, mai potrivită mântuirii noastre.
De aceea, nu putem judeca imediat sensul evenimentelor. Lucrarea lui Dumnezeu este adesea ascunsă ochilor noștri, dar ea există și ne conduce.
Nimic nu este în afara voii lui Dumnezeu
Antim din Chios spunea cu simplitate și tărie:
„Fără voia lui Dumnezeu o piatră nu poate fi mişcată, nici o frunză de copac nu se poate clătina ca să cadă pe pământ”.
Aceste cuvinte exprimă atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu asupra creației. Nimic nu scapă cunoașterii și îngăduinței Sale. Însă aceasta nu înseamnă fatalism.
Dumnezeu nu este autorul răului moral. Răul provine din folosirea greșită a libertății umane. Însă chiar și în fața răului, Dumnezeu rămâne Stăpânul istoriei și poate întoarce consecințele spre binele celor care se întorc la El.
A ști că nimic nu este în afara voii sau îngăduinței lui Dumnezeu aduce pace. Înseamnă că viața noastră nu este la voia întâmplării, ci se află în mâinile unui Tată iubitor.
A trăi prezentul încredințând viitorul lui Dumnezeu
Revenind la cuvântul Bătrânului Ieronim, înțelegem că viața creștină se concentrează pe prezent. „Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi.” Aceasta este chemarea concretă.
Ziua de astăzi este darul lui Dumnezeu. În ea putem ierta, ne putem ruga, putem lucra cu cinste, putem face binele. Viitorul nu este în puterea noastră. El aparține Providenței divine.
„Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor, că Dumnezeu ajută.” Acest cuvânt este o eliberare. Ne scapă de obsesia controlului. Ne așază în postura de colaboratori ai lui Dumnezeu, nu de stăpâni ai istoriei.
Când învățăm să trăim astfel, apare pacea lăuntrică. Nu pentru că dispar încercările, ci pentru că știm că ele sunt îngăduite cu un scop.
Dumnezeu lucrează în taină și nu vrea să influențeze libertatea omului
Aceasta este una dintre cele mai delicate și mai mângâietoare învățături ale Ortodoxiei. El conduce evenimentele, dar nu constrânge voința. El rânduiește, dar nu forțează. El iubește, iar iubirea Sa respectă libertatea noastră.
În fața fricii de viitor, suntem chemați la încredere. În fața necunoscutului, la credință. În fața încercărilor, la răbdare. Ceea ce este cu voia lui Dumnezeu se va face.
Să ne străduim, așadar, să trăim ziua de astăzi cu responsabilitate și credință, încredințând viitorul Providenței divine. În această tainică împreună-lucrare dintre har și libertate se află drumul nostru spre mântuire. Dumnezeu ne conduce încet, discret, dar sigur, către locul unde trebuie să ajungem, Împărăția Sa.