În luna decembrie a anului 2019, a văzut lumina tiparului, albumul “VISION by F.R.” sub semnătura lui Radu Corneliu Făgărășan, la Editura Muzicală din București. Autorul este cadru didactic la Universitatea “Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte.
Reporter:
Cum a luat “naștere” albumul, ce poartă titlul “VISION by F.R.” ?
Făgărășan Radu:
Precizez de la început faptul că specializarea mea este în domeniul muzică, mai exact, Interpretare Muzicală – Canto, iar artele vizuale reprezintă un hobby. Acest “plan doi” – hobby-ul, a rezonat și rezonează la aceeiași intensitate cu primul profil al meu, muzica. Dintotdeauna am avut aplecare spre tot ceea ce a fost legat de estetica frumosului, de culoare, de arta vestimentației, de artă în general.
“Vision” reprezintă propriul stil; propria abordare, despre conceptul de fashion design. Punctul de plecare pentru acest album a fost schița de modă, desene realizate de-a lungul timpului, începând cu 1994 până în 2016, lucrări ce le-am inclus în colecții distincte, pe ani, în ordine cronologică.
Reporter:
Acest talent pe care îl aveți, a fost recunoscut?
Făgărășan Radu:
Recunoașterea talentului meu, a venit în anul 2001, luna octombrie, când am câștigat concursul “Tineri designeri”, organizat de cunoscuta scenografă și creatoare de modă Doina Levintza în parteneriat cu Prima TV. Punctul meu forte a fost dat de accesorii: pălării, pantofi, poșete, genți.
Reporter:
După acest premiu, ce a urmat?
F.R.:
După acest premiu, am creat colecția ce poartă titlul “Misterioasa Doamnă” “The Mysterious Lady”, care se regăsește în albumul meu. Tema centrală a fost pălăria cu voaletă. Astfel au prins contur 7 tablouri, ce reprezintă 7 ținute unicat, haute-couture, de spectacol sau pentru evenimente tematice deosebite. Dimensiunea fiecărui tablou este de 70/35 cm. Ele nu au luat încă forma materială.
Reporter:
Ce vă inspiră în creațiile dvs.?
F.R.:
Orice mă inspiră, dar acelui “orice”, întotdeauna îi găsesc o expresie artistică originală, care să-i surprindă de fiecare dată, pe cei care intră în contact cu arta mea. Pot spune că mă inspiră tot ceea ce nu-i lumesc și este dincolo de iluzie…
Reporter:
Că ați pomenit de iluzie, albumul poartă un motto:
“What is life? It’s just an illusion.”
Ce semnificație are?
F.R.:
Este o reflecție asupa vieții, mai mult un simbol. Motto-ul este însoțit pe verso, de o reprezentare grafică, de fapt tot o viziune, pe numele ei, QUEEN FÄKH, dintr-o altă lume. Este un personaj fictiv pe care l-am creat în vara anului 1998 și apare în trei lucrări semnate de mine. Queen Fäkh este o combinație între plantă, sirenă și om. Ea se poate transforma în toate cele trei forme, pe rând și simultan. În prezentul album, Regina deschide “drumul” și tot ea îl închide, printr-o ilustrație, un portret pe pânză, având titlu: “Queen Fäkh, the End of the Days, Alpha and Omega” .
Reporter:
Ați mai avut și alte proiecte, colaborări?
F.R.:
Da. Încă din facultate, în anul III (1998), am fost angajat timp de 2 ani, colaborator la Teatrul Liric din Brașov, unde m-am ocupat de machiajul corector de scenă, al artiștilor interpreți. În 1999 am primit propunerea de a crea machiaje de compoziție pentru un spectacol de copii, o feerie “Fata Moșului cea Cuminte” de Florin Comișel, în regia sopranei Florența Nicoleta Marinescu. Acest spectacol face parte din repertoriul teatrului și se joacă la ora actuală, după mai bine de 20 de ani, cu mare succes. Concret, am realizat machiaje de scenă, ale personajelor, precum: vulpea, motanul, capra, lupul, ursul, copacul, zâna.
Am creat costumele și machiajul producției de Licență a absolvenților programului de Studii Interpretare Muzicală-Canto, 2006. Spectacolul pus în scenă a fost Le nozze di Figaro de W.A. Mozart, în regia sopranei Florența Nicoleta Marinescu. A urmat în 2007, producția de licență a absolvenților aceluiași program de studii, cu spectacolul Così fan tutte de W.A. Mozart, în regia sopranei Florența Nicoleta Marinescu, unde am creat costumele, machiajul și am interpretat rolul Don Alfonso. Cele două producții Le nozze di Figaro și Così fan tutte, au avut loc pe scena Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța, prin parteneriatul încheiat între Universitatea “Ovidius” și Teatrul de Operă. Rezultatul a fost unul de excepție, iar asta nu o spun doar eu, ci membrii comisiei de licență și publicul prezent.
Reporter:
Ce alte proiecte de viitor aveți?
F.R.:
Conceptul scenografic, decoruri și costume pentru spectacolul “Don Quijote”, în scenariul și regia lui Cristian Mitescu.
Reporter:
Când și unde va avea loc lansarea oficială “VISION by F.R.” ?
F.R.:
La sfârșitul lunii august 2020, în cadrul Festivalului “Puppets Occupy Street” ediția “Masquerade”, Craiova. Lansarea va fi însoțită de o expoziție personală, ce va cuprinde schițele și tablourile originale, ce se regăsesc în albumul “VISION by F.R.”, precum și schițele de costume și decoruri din proiectul “Don Quijote”, 2020. Expozitia va cuprinde peste 70 lucrari.
Reporter:
Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare!
F.R.: Sunt recunoscător și le transmit toată gratitudinea mea, tuturor celor care m-au susținut și mi-au dat posibilitatea să mă exprim altfel, prin intermediul artelor frumoase.