Klaus Iohannis reacționează la inundațiile severe care au afectat o mare parte din țară

Photo of author

By Alexandru Stancu

klaus iohannis ucraina / Zilei Românilor de Pretutindeni / 165 ani / 15 august / inundații / Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului / salariu minim european

Pe 14 septembrie, efectele severe ale vremii au fost resimțite în șapte localități din șase județe (Argeș, Bacău, Galați, Ialomița, Neamț, Vaslui). Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit pentru salvarea a 95 de persoane, dintre care 87 în județul Galați și 8 în județul Vaslui. Operațiunile au inclus și evacuarea apei din mai multe gospodării afectate de inundații. Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să acorde asistență acolo unde este necesar.

Imaginile dramatice filmate de ISU Galați cu ajutorul unei drone ilustrează amploarea distrugerilor provocate de ploile abundente din ultimele 24 de ore în județul Galați. În urma acestor fenomene meteo extreme, au fost raportate patru decese în județul Galați: o persoană în localitatea Pechea, una în Drăgușeni, alta în Costache Negri și încă una în Corod.

„Aşteptăm, în noaptea aceasta o să mai plouă, nu cum s-a întâmplat noaptea trecută. În momentul în care se retrag apele, se va interveni. Trebuie o discuţie foarte serioasă, şi am început-o deja cu ministrul Mediului, pentru că este a treia oară când se întâmplă în această zonă(inundații puternice -n.r.) şi este solicitarea Prefecturii şi Consiliului Judeţean să vedem cum (…) vom funcţiona după o intervenţie, părerea mea, va fi o intervenţie de fond, ca acest lucru să nu se mai întâmple. Trebuie, cumva, să venim cu un act normativ, să dislocăm Galaţiul şi această zonă de Iaşi, chiar dacă conexiunea este foarte clară ca şi circulaţie a apelor, dar cred că s-a pierdut deja mult prea mult timp”, a spus Ciolacu.

La scurt timp după aceste dezastre, Klaus Iohannis a reacționat și el.

„Inundațiile severe care au afectat o mare parte din țară au dus la pierderi de vieți și la daune semnificative. Ne confruntăm din nou cu efectele schimbărilor climatice, prezente tot mai des pe întregul continent european, cu consecințe dramatice asupra oamenilor.

Transmit condoleanțe familiilor îndoliate care au pierdut pe cineva drag și un mesaj de solidaritate cu toți cei afectați de această calamitate.

În aceste momente dificile, autoritățile centrale și locale împreună cu echipele de salvare au mobilizat toate resursele disponibile pentru a interveni rapid și eficient. Sunt în permanentă legătură cu cei responsabili să coordoneze intervențiile pentru a ne asigura că sinistrații primesc cât mai rapid asistența necesară, adăpost, hrană și îngrijiri medicale. Operațiunile de salvare și evaluare a pagubelor trebuie să se desfășoare neîntrerupt în zonele cele mai afectate, până când situația revine sub control și viețile oamenilor nu mai sunt puse în pericol. Pe termen mediu și lung, trebuie să sprijinim reconstrucția comunităților afectate și să luăm măsuri adiționale de adaptare a infrastructurii la inundații și viituri.

Din păcate, schimbările climatice cresc riscul asociat fenomenelor ciclonice și al inundațiilor pe care le provoacă. Având în vedere creșterea frecvenței acestor fenomene, este obligatoriu să accelerăm proiectele de infrastructură critică, menite să reducă riscurile dezastrelor provocate de inundațiile severe.

Totodată, trebuie să continuăm să întărim capacitatea de a anticipa fenomenele meteorologice extreme, de a alerta populația și de a răspunde eficient la aceste fenomene amplificate de schimbările climatice. În egală măsură, este foarte important ca cetățenii să urmărească și să respecte avertizările emise de meteorologi, care pot preveni pierderile de vieți omenești și pagubele materiale semnificative”, a transmis Klaus Iohannis.

VEZI ȘI – Cum perturbă zahărul microbiota?