„Cu cât te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaimă, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc”. – Sfântul Maxim Mărturisitorul
În viața duhovnicească, una dintre cele mai grele încercări prin care trece omul este lupta cu vorbirea de rău a semenilor și cu slava deșartă din propria inimă.
Două patimi care tulbură sufletul: clevetirea și slava deșartă
Aceste două patimi, deși par diferite, sunt strâns legate între ele, deoarece vorbirea de rău naște tulburare, mânie și întristare, iar slava deșartă hrănește egoismul și dorința de a fi lăudat de oameni.
Sfinții Părinți ne învață că izbăvirea de aceste patimi nu se face prin puterea omului, ci prin harul lui Dumnezeu, dobândit prin rugăciune, smerenie și lucrarea virtuților în ascuns.
Astăzi, creștinul se întâlnește tot mai des cu clevetirea, cu judecata și cu vorbirea de rău. Oamenii se grăbesc să vorbească despre alții, să-i critice și să-i osândească, fără să cunoască adevărul.
Această patimă nu este nouă, ci a existat din cele mai vechi timpuri, iar Sfinții Părinți au lăsat învățături clare despre cum poate omul să se izbăvească de ea.
Rugăciunea, cea mai puternică armă împotriva clevetirii
De această patimă cumplită ne putem izbăvi mai ales prin sfânta rugăciune. Rugăciunea nu numai că liniștește sufletul celui nedreptățit, dar schimbă și inimile celor care vorbesc de rău. Dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul spune:
„Cu cât te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaimă, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc” (Filocalia, vol. II, cap. 89).
Aceste cuvinte arată că nu trebuie să răspundem la rău cu rău, nici la defăimare cu defăimare, ci cu rugăciune. Omul care se roagă pentru cel ce îl vorbește de rău se aseamănă cu Hristos, Care pe cruce S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit, zicând: „Părinte, iartă-i, că nu știu ce fac”.
Rugăciunea are puterea de a închide gura celui nedrept și de a descoperi adevărul.
Sfântul Isaac Sirul spune:
„Gura nedreaptă, prin rugăciune se astupă” (Filocalia, vol. X, p. 52).
De aceea, atunci când suntem vorbiți de rău, nu trebuie să ne tulburăm, ci să ne rugăm mai mult. Rugăciunea aduce pace în suflet și ne păzește de mânie, iar Dumnezeu Se îngrijește de dreptatea noastră.
Primejdia osândirii și a clevetirii
Vorbirea de rău nu este doar o greșeală a celui care o face, ci și o încercare pentru cel care o suferă. Dacă omul se tulbură, se mânie și începe să răspundă la fel, atunci cade și el în aceeași patimă. De aceea, Sfinții Părinți ne învață că trebuie să ne păzim nu numai de a vorbi de rău, ci și de a asculta cu plăcere vorbirea de rău.
Clevetirea aduce mânia lui Dumnezeu, pentru că distruge dragostea dintre oameni. Unde este vorbire de rău, acolo nu mai este pace, nu mai este unitate și nu mai este har. De aceea, trebuie să ne rugăm mai mult, ca să ne izbăvim de clevetire, de osândire și de mânia lui Dumnezeu.
Cel care rabdă vorbirea de rău cu smerenie dobândește mare folos duhovnicesc. Dumnezeu vede răbdarea lui și îl întărește, iar în cele din urmă adevărul iese la lumină. Sfinții spun că defăimarea răbdată cu smerenie spală multe păcate și aduce mare răsplată înaintea lui Dumnezeu.
Legătura dintre vorbirea de rău și slava deșartă
De multe ori, vorbirea de rău vine din slava deșartă. Omul care vrea să fie lăudat încearcă să-i micșoreze pe alții, ca să pară el mai bun. De aceea, nu putem birui clevetirea dacă nu luptăm și cu slava deșartă.
Slava deșartă este dorința de a fi apreciat, admirat și lăudat de oameni. Ea se ascunde chiar și în faptele bune. Omul poate face milostenie, poate posti, poate merge la biserică, dar dacă face toate acestea pentru a fi văzut de oameni, atunci cade în slava deșartă.
Sfinții Părinți spun că slava deșartă este foarte greu de biruit, pentru că se strecoară în toate lucrările omului. Ea poate să apară chiar și atunci când omul se roagă sau face binele.
Cum alungăm slava deșartă din inimă
Sfinții ne învață că slava deșartă este alungată prin lucrarea faptelor bune în ascuns. Când omul face binele fără să știe nimeni, atunci nu mai are de la cine să primească laudă, iar inima se curățește.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că slava deșartă este alungată prin lucrarea faptelor bune în ascuns, iar mândria prin punerea tuturor faptelor pe seama lui Dumnezeu. Dacă omul crede că el singur a făcut binele, cade în mândrie; dacă recunoaște că totul este darul lui Dumnezeu, atunci dobândește smerenie.
Același sfânt părinte spune:
„Nu mică luptă se cere pentru a se izbăvi cineva de slava deșartă, și se izbăvește de aceasta prin lucrarea în ascuns a virtuților și prin deasa rugăciune. Iar semnul izbăvirii de ea este a nu mai ține minte răul făcut de cel ce te-a defăimat sau te defăimează”.
Aceste cuvinte arată că slava deșartă și ținerea minte a răului sunt legate. Omul care vrea să fie lăudat se supără când este vorbit de rău. Dar omul smerit nu se tulbură, pentru că nu caută slava oamenilor.
Semnul smereniei adevărate
Semnul că omul s-a izbăvit de slava deșartă este acela că nu mai ține minte răul. Când cineva ne defaimă și noi nu ne mai tulburăm, nu ne mai mâniem și nu mai dorim să ne răzbunăm, atunci înseamnă că în inimă a început să lucreze smerenia.
Smerenia nu înseamnă slăbiciune, ci putere duhovnicească. Omul smerit nu se teme de vorbirea de rău, pentru că știe că Dumnezeu vede adevărul. El nu caută lauda oamenilor, ci caută să placă lui Dumnezeu.
Sfinții spun că cel ce iubește slava oamenilor pierde slava lui Dumnezeu, iar cel ce fuge de slava oamenilor primește slava cea de sus.
Folosul duhovnicesc al defăimării
Deși pare greu de înțeles, defăimarea poate deveni un mare folos pentru suflet. Ea ne smerește, ne arată slăbiciunile și ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu.
Mulți sfinți au fost vorbiți de rău, batjocoriți și nedreptățiți, dar au răbdat cu liniște și cu rugăciune. Prin aceasta au dobândit har și s-au făcut plăcuți lui Dumnezeu.
Dacă omul primește defăimarea cu răbdare și se roagă pentru cei ce îl vorbesc de rău, atunci patima se transformă în prilej de mântuire. În loc să se tulbure, sufletul se curățește, iar inima se umple de pace.
Rugăciunea și smerenia, calea izbăvirii
Toți Sfinții Părinți sunt de acord că izbăvirea de vorbirea de rău și de slava deșartă se face prin două lucruri: rugăciune și smerenie.
Rugăciunea aduce harul lui Dumnezeu, iar smerenia îl păstrează. Fără rugăciune, omul nu poate birui patimile, iar fără smerenie, chiar și faptele bune se pierd.
De aceea, trebuie să ne rugăm pentru cei ce ne vorbesc de rău, să facem binele în ascuns, să nu căutăm lauda oamenilor și să punem toate pe seama lui Dumnezeu. Atunci sufletul se liniștește, iar Dumnezeu ne izbăvește de clevetire, de mândrie și de slava deșartă.
Izbăvirea de vorbirea de rău a altora și de slava deșartă este o luptă grea, dar necesară pentru mântuire
Cel ce se roagă pentru cei ce îl defaimă, cel ce face binele în ascuns și cel ce pune toate pe seama lui Dumnezeu dobândește pacea inimii și harul Duhului Sfânt.
Să ne rugăm mai mult, să ne smerim mai mult și să nu căutăm slava oamenilor, pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de clevetire, de osândire și de mândrie, și să ne dăruiască liniștea sufletului și bucuria cea adevărată, care vine numai din trăirea în Hristos.