Viața omului nu este lipsită de încercări, iar una dintre cele mai grele încercări este întâlnirea cu dușmănia.
Aproape fiecare om ajunge, mai devreme sau mai târziu, să aibă pe cineva care îl nedreptățește, îl vorbește de rău, îl înșală sau îi face rău în diferite feluri. În astfel de momente, sufletul se umple de mânie, de durere și de dorință de răzbunare. Totuși, învățătura Bisericii Ortodoxe nu ne îndeamnă la răzbunare, ci la iertare, la răbdare și la dragoste chiar față de vrăjmași.
Sfinții Părinți, între care și Sfântul Ioan Gură de Aur, ne învață că atunci când avem dușmani trebuie să ne grăbim să rupem legătura urii, înainte ca ea să prindă rădăcini adânci în inimă.
Nu amâna împăcarea
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu trebuie să întârziem să tăiem frânghia care ne ține legați de dușmănie. Dacă nu facem acest lucru astăzi, mâine va fi mai greu, iar poimâine și mai greu. Ura nu rămâne niciodată mică. Ea crește, se întărește și ajunge să stăpânească sufletul.
La început, omul se supără pentru un lucru mic. Apoi începe să își amintească și alte supărări. După aceea, nu mai vede nimic bun în celălalt, ci numai rău. În cele din urmă, ajunge să nu mai poată rosti nici numele celui pe care îl urăște.
Aceasta este lucrarea vrăjmașului diavol, care se bucură când oamenii se despart prin ură. De aceea, cel care vrea să fie cu Dumnezeu trebuie să se grăbească să se împace, chiar dacă îi este greu.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune limpede:
„Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul, slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.” (Matei 5, 25).
Aceasta înseamnă că nu trebuie să lăsăm supărarea să treacă de la o zi la alta, pentru că fiecare zi adaugă o nouă povară asupra inimii.
Adu-ți aminte de blândețea lui David
Când suntem nedreptățiți, primul gând este să răspundem cu aceeași măsură. Dar Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne aducem aminte de prorocul David, care este unul dintre cele mai mari exemple de răbdare și de lipsă de răutate.
David a fost prigonit de regele Saul, deși nu făcuse nimic rău. Dimpotrivă, îl salvase de multe ori și îi fusese credincios. Cu toate acestea, Saul l-a urmărit ca să-l omoare.
Ce ar fi făcut un om obișnuit în locul lui David?
S-ar fi răzbunat.
Ar fi căutat să-l ucidă pe cel care îl urmărea.
Ar fi spus că are dreptate, pentru că viața îi era în primejdie.
Dar David nu a făcut așa. Deși a avut ocazia să-l omoare pe Saul, nu a vrut să-și ridice mâna împotriva lui. A preferat să sufere, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu.
Aceasta este adevărata măreție duhovnicească: să poți să ierți chiar și atunci când ai puterea să te răzbuni.
Nu există dușman mai rău decât Saul
De multe ori spunem:
„Nu pot să mă împac cu omul acesta. Este rău, este sucit, este de neîndreptat.”
Dar Sfântul Ioan Gură de Aur ne întreabă:
Poate fi dușmanul tău mai rău decât Saul?
Saul a încercat în repetate rânduri să-l omoare pe David.
L-a urmărit, l-a gonit, i-a întins curse.
Și totuși, David nu s-a răzbunat.
Tu de ce ești supărat?
Poate ți-a furat cineva ceva.
Poate te-a înjurat.
Poate te-a nedreptățit.
Poate te-a înșelat.
Oricât de mare ar fi nedreptatea, ea nu este mai mare decât încercarea prin care a trecut David.
Și totuși, el a ajuns la înălțimea învățăturii evanghelice, deși trăia înainte de Hristos, pe vremea legii care spunea:
„Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.”
David a trăit ca și cum ar fi auzit deja cuvintele lui Hristos:
„Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;” (Luca 6, 27).
Iertarea este mai mare decât milostenia
Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru foarte adânc:
Dacă cineva te nedreptățește și tu rabzi fără să te răzbuni, Dumnezeu îți socotește aceasta ca pe o mare faptă bună.
Dacă cineva îți ia bani și tu nu te răzbuni, ci rabzi cu credință, este ca și cum ai fi dat acei bani milostenie.
De ce?
Pentru că ai pierdut ceva pentru Dumnezeu.
Dacă înduri nedreptatea cu răbdare, sufletul tău se curățește de mândrie și de răutate.
Dacă ierți, te faci asemenea lui Hristos.
Domnul pe cruce S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau:
„Părinte, iartă-i, că nu știu ce fac.”
Cine poate spune că are dușmani mai răi decât cei care L-au răstignit pe Hristos?
Și totuși, El i-a iertat.
Cel care rabdă nedreptatea primește cunună
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că dacă cineva îți face rău și tu te rogi pentru el, Dumnezeu te socotește ca pe un mucenic.
Nu pentru că ai murit cu trupul, ci pentru că ai murit față de patimile tale.
David, deși nu a fost ucis de Saul, a fost ca și ucis de multe ori, pentru că trăia mereu în primejdie.
Și pentru fiecare răbdare a primit cunună.
Apostolul Pavel spune:
„Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.” (I Corinteni 15, 31).
Așa moare și creștinul care rabdă, care iartă, care nu se răzbună.
Moare față de mândrie.
Moare față de ură.
Moare față de dorința de răzbunare.
Și tocmai prin această moarte dobândește viața cea adevărată.
Îmbrățișarea care schimbă inimile
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mare bucurie este atunci când un om merge la dușmanul său, îl îmbrățișează și îl sărută cu lacrimi.
Chiar dacă celălalt ar fi ca o fiară, purtarea bună îl poate îmblânzi.
Ura se stinge prin iubire. Răutatea se topește prin blândețe. Mânia se biruie prin smerenie.
Cel care face primul pas nu pierde nimic, ci câștigă mult. Scapă de păcat. Îl câștigă pe fratele său. Îl bucură pe Dumnezeu.
De ce este atât de grea iertarea?
Pentru că mândria nu ne lasă.
Ne gândim:
„De ce să merg eu primul?”
„De ce să cer eu iertare?”
„El a greșit, nu eu.”
Dar creștinul nu se gândește cine are dreptate, ci cine poate să se smerească.
În Împărăția lui Dumnezeu nu intră cel care a avut dreptate, ci cel care a avut dragoste.
Sfinții nu au fost fără nedreptăți, dar au fost fără răzbunare.
Cum să biruim dușmănia
Sfinții Părinți ne arată câteva căi:
– să ne rugăm pentru cel care ne supără,
– să ne aducem aminte de păcatele noastre,
– să ne gândim la răbdarea lui Hristos,
– să ne aducem aminte de David,
– să nu lăsăm supărarea să treacă de la o zi la alta.
Dacă facem acestea, ura nu va mai avea putere asupra noastră.
Pacea este mai mare decât dreptatea
Uneori omul spune:
„Am dreptate, nu pot să-l iert.”
Dar ce folos să ai dreptate și să pierzi pacea sufletului?
Ce folos să câștigi o ceartă și să pierzi harul lui Dumnezeu?
Dumnezeu nu ne va întreba cine a avut dreptate,
ci dacă am iertat.
Pentru că El ne iartă în fiecare zi.
Și ne spune:
„Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”
Dacă nu iertăm, nici noi nu putem primi iertare.
Când ai dușmani, nu te grăbi să te răzbuni, ci grăbește-te să te împaci
Nu lăsa ura să crească în inimă. Adu-ți aminte de David, care nu s-a răzbunat nici pe cel care voia să-l omoare.
Adu-ți aminte de Hristos, care S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit.
Cel care iartă este mai tare decât cel care lovește. Cel care rabdă este mai mare decât cel care se răzbună. Cel care iubește pe vrăjmași este cu adevărat ucenic al lui Hristos.
De aceea, să nu întârziem să tăiem frânghia dușmăniei, pentru ca inima noastră să rămână liberă, iar sufletul nostru să fie plin de pace, de dragoste și de harul lui Dumnezeu.