Taina Cununiei este una dintre cele mai adânci și frumoase realități ale vieții creștine, în care bărbatul și femeia, uniți prin harul lui Dumnezeu, devin „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. ” (Efeseni 5, 31). Sfântul Ioan Gură de Aur, marele dascăl al Bisericii, vede în această unire nu doar o rânduială firească a vieții omenești, ci o taină sfântă, în care soții sunt chemați la sfințenie și la îndumnezeire, asemenea tuturor membrilor Bisericii.
Căsătoria, taină în Hristos și în Biserică
În Noul Testament, căsătoria capătă o semnificație nouă: devine o taină, un act haric, o unire binecuvântată de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că, asemenea unirii dintre Domnul Iisus Hristos și Biserică, unirea dintre soț și soție este indestructibilă. „Bărbatul să-și iubească femeia cum se iubește pe sine însuși”, pentru că nu mai sunt două trupuri, ci unul singur. Această unitate nu este doar biologică, ci duhovnicească, întemeiată pe dragostea jertfelnică.
Cununia se săvârșește în Biserică, sub binecuvântarea Sfintei Treimi: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh … ”. Prin acest început liturgic, mirii sunt așezați din primul moment sub lumina Împărăției lui Dumnezeu, iar dragostea lor devine o cale de mântuire.
Unitatea și indisolubilitatea căsătoriei
Pentru Mântuitorul Iisus Hristos, cuvintele din Facere sunt normative: „Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. ” (Matei 19, 6). Sfântul Ioan Gură de Aur explică faptul că Dumnezeu a creat un singur bărbat și o singură femeie, arătând încă de la început exclusivitatea și permanența acestei legături.
Această unire trebuie să tindă spre veșnicie și spre comuniunea cu Dumnezeu. Dragostea conjugală transformă soția într-o parte lăuntrică a soțului, iar soțul devine parte lăuntrică a soției. Legătura lor este de nedesfăcut, pentru că se întemeiază pe porunca divină: „Să se lipească bărbatul de femeia sa”.
Dragostea, rădăcina sfințeniei în familie
Sfântul Ioan Gură de Aur numește dragostea „rădăcina, izvorul și mama a tot binele”. Această dragoste nu este una trecătoare, bazată pe atracție fizică, ci o iubire profundă, în care frumusețea sufletului primează. Frumusețea trupească fără virtute este trecătoare și se stinge repede, pe când frumusețea sufletului crește odată cu trecerea timpului și aprinde tot mai mult iubirea adevărată.
Domnul Iisus Hristos, prin prezența Sa la nunta din Cana Galileii, a binecuvântat și a sfințit căsătoria, arătând că aceasta este o cale de mântuire. Soții sunt chemați să transforme dragostea trupească într-o iubire duhovnicească, asemenea iubirii Treimii, în care fiecare caută binele celuilalt și mântuirea lui.
Egalitatea și respectul reciproc
În interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur, femeia este „zidită” din aceeași materie ca bărbatul, arătând egalitatea de natură. Ea nu este cu nimic mai prejos, fiind „jumătate a întregului”. Totuși, în rânduiala familiei, există o ierarhie: bărbatul este capul, iar femeia este inima, amândoi având roluri diferite, dar complementare. Respectul din partea soției și iubirea din partea soțului sunt temelia armoniei conjugale.
Stăpânirea de sine și curăția vieții
Pentru a descoperi „marea taină” a familiei, soții trebuie să evite ca plăcerea să devină scopul central al vieții lor conjugale. Plăcerea este un rod firesc al unirii, dar trebuie subordonată iubirii și procreației. Unirea trupească este o expresie a iubirii duhovnicești și o treaptă spre unirea în Hristos.
Când iubirea este fierbinte și adevărată, ea îndepărtează orice gând de desfrânare, iar soțul sau soția rămân credincioși unul altuia, chiar și în absență. Această curăție a vieții conjugale aduce har și binecuvântare asupra casei lor.
Viața de familie, școală a sfințeniei
Familia este locul unde cei doi soți se sfințesc unul pe altul, purtând împreună greutățile și bucuriile vieții. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că adevărata viață de familie nu se vede doar în momentele de fericire, ci și atunci când soții rămân uniți în primejdii.
Sfințirea vieții de familie înseamnă restaurarea omului căzut și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu. Viața de aici este o școală, în care necazurile, bolile, ispitele și lipsurile sunt prilejuri de creștere duhovnicească. Sfântul nu înțelege sfințenia doar ca lipsa desfrâului, ci ca eliberare de toate patimile: lăcomie, zavistie, slavă deșartă, ușurătate.
Virtuțile în viața de familie
Modelul Priscilei și al lui Acvila, lăudat de Sfântul Apostol Pavel, arată că familia poate fi loc de fapte bune și cucernicie. Deși își câștigau traiul printr-o muncă modestă, ei erau plini de virtute și ospitalitate, fiind gata chiar să-și riște viața pentru apostol. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că nici ocupația, nici căsătoria nu sunt piedici pentru sfințenie, ci lipsa dragostei de Hristos.
Familia creștină este chemată să fie o mică Biserică, loc al rugăciunii, al iertării și al slujirii reciproce. Biserica, „loc al îngerilor și palatul lui Dumnezeu”, este centrul vieții de familie și calea sigură spre Împărăție.
Familia ca drum spre Împărăția Cerurilor
În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, sfințenia în viața de familie nu este un ideal rezervat monahilor, ci o chemare adresată tuturor soților creștini. Prin Taina Cununiei, bărbatul și femeia primesc harul de a trăi în unitate, dragoste, respect și curăție, având mereu înainte ținta mântuirii.
Viața de familie este o cruce, dar și o coroană. Este o luptă duhovnicească purtată în doi, sub ocrotirea Domnului Iisus Hristos, în care fiecare zi poate deveni un pas spre veșnicie. Adevărata binecuvântare a căsătoriei nu constă doar în bucuriile ei pământești, ci în faptul că este o poartă către Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde dragostea soților, curățită și desăvârșită prin har, va rămâne pentru totdeauna.