Într-o clipă, întreaga mea existență s-a schimbat. Un infarct fulgerător mi-a oprit inima, iar creierul meu s-a cufundat în întuneric. Viața, atât de fragilă, atârna de un fir subțire. Însă Dumnezeu, în nesfârșita Sa milostivire, mi-a mai dat o șansă. Acest articol este un imn de mulțumire adus Tatălui Ceresc, o mărturisire a neputinței mele și o recunoaștere a faptului că doar în brațele Sale găsim adevărata salvare.
În fața morții – o lecție despre viață
Cine poate spune că este pregătit pentru momentul întâlnirii cu Dumnezeu? Căci eu, prins în iureșul cotidian, credeam că mai am timp. Credeam că voi putea lăsa rugăciunea pe mâine, spovedania pe altădată, faptele bune pe când voi fi mai puțin ocupat. Însă moartea nu întreabă, nu așteaptă, nu anunță. Vine și ia. Când am simțit durerea apăsătoare în piept și trupul mi s-a prăbușit sub greutatea nevăzută a morții, am înțeles cât de neputincios sunt.
Atunci am realizat că nu eram pregătit. Că sufletul meu nu era curățit prin pocăință, că inima mea era plină de griji lumești, dar lipsită de iubirea curată pentru Dumnezeu și aproapele. În acele clipe de întuneric, când timpul pământesc părea să se fi oprit pentru mine, doar un gând îmi stăruia în inimă: „Iartă-mă, Doamne, căci am greșit calea și nu eram pregătit!”
Chemarea la pocăință – o a doua șansă
Când Dumnezeu îți mai oferă o clipă de viață, o face nu pentru că o meriți, ci pentru că El este iubire și îndurare. M-am trezit ca dintr-un vis. Oamenii din jurul meu se uitau cu teamă, doctorii se străduiau să mă salveze. Însă adevărata salvare nu venea de la ei, ci de la Cel ce îngăduie și ridică suferința.
Am știut atunci că nu mai pot continua la fel. Dumnezeu mi-a dat o lecție puternică, m-a trecut prin valea umbrei morții, dar m-a întors înapoi. Nu pentru a trăi ca mai înainte, ci pentru a mă schimba. Pentru a pune început bun.
Sfântul Isaac Sirul spunea: „Calea lui Dumnezeu este o cruce de fiecare zi. Nimeni nu a urcat la cer prin confort.” Eu căutam liniștea lumească, dar uitasem de pacea sufletului. Căutam bunăstarea trupului, dar neglijasem sănătatea inimii mele duhovnicești. Acest infarct a fost un strigăt de trezire, un apel divin la pocăință.
Cum am greșit calea?
Privind în urmă, văd cum am alunecat încet, fără să îmi dau seama. Nu am fost un om rău, dar nici nu am fost un om cu adevărat bun. Mi-am neglijat sufletul, am lăsat rugăciunea să fie doar o formalitate, am alergat după lucruri efemere și am crezut că am tot timpul din lume. Dar timpul nu este al nostru. Orice zi care ni se dă este un dar și o responsabilitate.
Îmi dau seama acum că am greșit calea prin multe lucruri:
- Am uitat de Dumnezeu în vremurile de bine, deși L-am chemat în vreme de necaz.
- Am fost mai preocupat de treburile vieții decât de curățirea sufletului.
- Am amânat spovedania, deși sufletul meu striga după vindecare.
- Am judecat pe alții, dar nu mi-am cercetat propriile păcate.
- Am crezut că sunt puternic, când de fapt eram slab fără Dumnezeu.
Când am fost la un pas de moarte, toate acestea mi s-au revelat cu o claritate copleșitoare.
Mulțumirea și slava adusă lui Dumnezeu
Astăzi sunt în viață nu pentru că merit, ci pentru că Dumnezeu mi-a mai dat timp. Și cum să nu-I mulțumesc? Cum să nu ridic glas de slavă Celui ce a îngăduit să mă întorc din pragul morții? Fiecare bătaie a inimii mele este acum o mărturie a milei Sale. Fiecare zi în care deschid ochii este o binecuvântare. Și fiecare răsuflare trebuie să fie un prilej de rugăciune.
Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mulțumește lui Dumnezeu nu numai pentru lucrurile mari, ci și pentru cele mici. Și în toate dă slavă Lui!” Căci ce altceva este viața noastră dacă nu o serie de daruri divine pe care adesea nu le prețuim?
Schimbarea – o viață trăită altfel
Acum știu că nu mai pot fi același om. Nu mai pot lăsa rugăciunea să fie uitată, nu mai pot amâna spovedania, nu mai pot trăi pentru mine însumi. Vreau să îmi îndrept pașii spre Dumnezeu, să trăiesc cu mai multă iubire, să mă smeresc și să cer iertare, să fiu un mărturisitor al minunilor Lui.
Mă rog, Doamne, să mă înveți cum să prețuiesc timpul, să trăiesc fiecare clipă ca și cum ar fi ultima, să nu uit niciodată că tot ceea ce am vine de la Tine.
Astăzi, dacă citești aceste rânduri, te îndemn să nu aștepți un semnal de alarmă ca să te apropii de Dumnezeu. Nu aștepta suferința ca să îți amintești de El. Întoarce-te acum, cât inima îți bate și cât poți îndrepta lucrurile. Nu amâna rugăciunea, spovedania, iubirea, iertarea.
Căci, într-o clipă, totul se poate schimba. Și doar în Dumnezeu găsim adevărata salvare.
Slavă Ție, Doamne, pentru că mi-ai mai dat timp! Slavă Ție pentru că nu m-ai lăsat să mă pierd! Slavă Ție în vecii vecilor! Amin.