În viața duhovnicească există o mare primejdie despre care Sfinții Părinți au vorbit mereu cu multă grijă: înșelarea duhovnicească.
Aceasta nu este doar o simplă greșeală sau o rătăcire a minții, ci o stare a sufletului în care omul ajunge să creadă minciuna drept adevăr.
De aceea, Biserica ne îndeamnă mereu la trezvie, la atenție și la păzirea inimii, pentru ca să nu fim înșelați de gândurile și de cursele vrăjmașului.
Sfânta Tradiție ne învață că diavolul nu lucrează întotdeauna prin lucruri văzute și evidente. De multe ori el se ascunde sub chipul binelui, al adevărului sau chiar al sfințeniei. Apostolul Pavel spune că „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (2 Corinteni 11, 14). De aceea, cel mai mare pericol nu este răul vădit, ci răul care se ascunde sub aparența binelui.
Pilda călugărului înșelat
Patericul și scrierile Sfinților Părinți ne oferă multe exemple despre înșelarea duhovnicească. Una dintre ele vorbește despre un călugăr care trăia într-o peșteră și se nevoia în singurătate. La început, el părea că duce o viață aspră și plină de nevoință, însă, neavând discernământ și necerând sfat, a căzut în amăgire.
Într-o zi, un om care fusese prădat de tâlhari a ajuns la locul unde trăia călugărul. Diavolul, care i se arăta monahului sub chip de înger, i-a spus:
„Acest om a fost jefuit de tâlhari, iar lucrurile furate sunt ascunse într-un anumit loc. Spune-i să meargă acolo și să le ia.”
Când omul a venit și s-a închinat la peșteră, călugărul i-a spus de sus:
„Bine ai venit, frate. Știu necazul tău. Tâlharii ți-au furat cutare și cutare lucru. Dar nu te necăji, că toate sunt ascunse într-un anumit loc. Mergi acolo și le vei găsi. Roagă-te și pentru mine.”
Omul a rămas uimit. S-a dus în locul indicat și a găsit într-adevăr toate lucrurile furate. Bucuros, a început să spună tuturor:
„Călugărul din peșteră este un proroc!”
Vestea s-a răspândit repede. Mulți oameni au început să vină la el. Iar diavolul îi descoperea monahului diferite lucruri despre oameni, pe care acesta le spunea mai departe. Oamenii se minunau și credeau că au înaintea lor un om sfânt.
Astfel, încetul cu încetul, călugărul a ajuns să fie slăvit de mulțime și să creadă și el că are daruri duhovnicești. În realitate însă, toate erau lucrarea diavolului. Pentru o vreme, ticălosul monah a rămas în această înșelare, fiind înșelat de gândurile și de „vedeniile” vrăjmașului.
Această întâmplare arată cât de ușor poate cădea omul în înșelare atunci când nu are smerenie și discernământ.
Păzirea inimii
Sfinții Părinți ne învață că începutul izbăvirii de înșelare este păzirea inimii. Omul trebuie să fie atent la gândurile care vin în mintea lui, pentru că nu toate gândurile sunt de la Dumnezeu. Unele sunt de la firea noastră, iar altele sunt insuflate de vrăjmaș.
De aceea, trebuie să luăm aminte la noi înșine și cu toată grija să ne păzim inima. Gândurile rele sau mândre nu trebuie primite, ci respinse prin rugăciune și smerenie.
Vrăjmașul încearcă adesea să ne insufle gânduri de slavă deșartă, de mândrie sau de închipuire duhovnicească. Dacă omul începe să creadă că este „ales”, „deosebit” sau că are daruri speciale, atunci deja se află pe calea înșelării.
De aceea, Sfinții spun că cel mai sigur drum este smerenia. Omul smerit nu se crede vrednic de nimic și nu primește cu ușurință gândurile care îi laudă virtuțile.
Înșelarea, o stare a întregii omeniri
Sfântul Ignatie Briancianinov explică faptul că înșelarea nu este doar o problemă a unor oameni rătăciți, ci o stare generală a omenirii căzute. El spune:
„Înșelarea este vătămarea firii omenești prin minciună.”
Această stare a apărut după căderea protopărinților Adam și Eva. De atunci, întreaga fire omenească este afectată de rătăcire și de amăgire.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune limpede:
„Cu toții suntem în înșelare.”
Conștiința acestui fapt este cea mai sigură pavăză împotriva rătăcirii. Cel care știe că poate greși și că poate fi înșelat va fi atent, va cere sfat și se va smeri. În schimb, cel care crede că este deja luminat și că nu poate greși se află deja în cea mai mare înșelare.
Sfântul Ignatie spune un cuvânt cutremurător:
„Cea mai mare înșelare este a te crede liber de înșelare.”
Adevărul care ne eliberează
În fața acestei stări dureroase, singura noastră nădejde este Domnul Iisus Hristos. El este Adevărul care ne poate scoate din minciuna și din întunericul înșelării.
Mântuitorul spune:
„Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8, 32).
Prin credința în Domnul Iisus Hristos și prin rugăciunea către El, omul poate fi eliberat de amăgirea diavolească și de înșelarea de sine.
Sfântul Ignatie Briancianinov arată că starea omului căzut este asemenea unei temnițe duhovnicești.
Psalmistul David, spune:
„Scoate din temniță sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă așteaptă drepții, până ce‑mi vei răsplăti mie.” (Psalmul 141, 7).
Viața noastră, fără Dumnezeu, este ca un pământ întunecat în care vrăjmașul a aruncat sufletul omenesc.
Apostolul Pavel numește această stare „Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.”, care duce la moarte (Romani 8, 5).
Cum ne ferim de înșelare
Sfinții Părinți ne arată câteva mijloace prin care omul se poate păzi de înșelare:
- Gândul la moarte și la judecata lui Dumnezeu. Acest gând smerește sufletul și îl face să nu se înalțe cu mintea.
- Postul. Prin post, trupul se smerește și mintea devine mai limpede. Patimile se liniștesc, iar omul poate vedea mai clar gândurile care vin asupra lui.
- Privegherea. Rugăciunea stăruitoare, mai ales în liniște și în smerenie, luminează sufletul și îl ajută să deosebească binele de rău.
- Ascultarea și sfatul duhovnicesc. Mulți s-au pierdut pentru că au crezut doar în propriile gânduri și nu au cerut sfat de la oameni încercați în viața duhovnicească.
Dar, mai presus de toate, este smerenia. Smerenia rupe mrejele diavolului. Vrăjmașul poate înșela pe cel mândru, dar nu poate birui pe cel smerit.
Domnul, izbăvitorul nostru
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că Domnul Iisus Hristos a venit în lume tocmai pentru a ne scoate din această amarnică înșelare. El ne-a adus lumina adevărului și ne-a arătat calea vieții.
„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25). Prin El moartea a fost biruită și minciuna diavolului a fost demascată.
De aceea, creștinul trebuie să rămână unit cu Hristos prin credință, prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin viața Bisericii. Numai astfel sufletul poate rămâne în adevăr.
Privind la starea noastră duhovnicească, nu putem decât să plângem și să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Dar acest plâns nu este unul fără speranță. El este începutul vindecării.
Când omul își vede neputința și strigă către Dumnezeu, atunci harul Lui vine și îl ridică.
Să luăm aminte la noi înșine și să ne păzim inima cu toată grija
Să nu primim gândurile pe care vrăjmașul le aruncă în mintea noastră, ci să le respingem prin rugăciune, post și smerenie.
Să ne amintim mereu că putem fi înșelați și să cerem ajutorul lui Dumnezeu în toate. Să ne apropiem de Adevărul care este Domnul Iisus Hristos și să strigăm către El din adâncul inimii.
El ne poate scoate din prăpastia amăgirii și ne poate dărui lumina vieții celei adevărate.