În învățătura Bisericii Ortodoxe, una dintre cele mai mari ispite ale vieții duhovnicești este preocuparea de greșelile, păcatele și neputințele aproapelui, în timp ce păcatele proprii rămân neexaminate și neîndreptate.
Sfântul Ioan Gură de Aur, mare păstor al sufletelor și fin cunoscător al adâncurilor omenești, atrage atenția asupra acestui obicei vătămător, care poate distruge pacea inimii și poate aduce osândă în ziua Judecății. El arată limpede că omul care își îndreaptă atenția spre sine, către faptele și gândurile sale, și își osândește zilnic răutățile, își pregătește sufletul pentru întâlnirea cu Dumnezeu și Îl va avea blând pe Judecătorul cel drept.
Judecata de sine, temelia pocăinței
Sfântul Apostol Pavel subliniază același adevăr esențial pentru mântuire: „Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.” (I Corinteni 11, 31). Prin aceste cuvinte, Apostolul ne descoperă că judecata de sine nu este o formă de autocritică exagerată sau o stare de vinovăție bolnăvicioasă, ci o lucrare duhovnicească prin care omul își vede păcatul, îl recunoaște, îl mărturisește și îl aduce înaintea lui Dumnezeu spre vindecare.
În această privință, Părinții Bisericii spun că nimic nu este mai puternic decât ochiul lăuntric care se vede pe sine fără menajamente, fără scuze și fără justificări. Omul care se judecă pe sine cu dreptate se află pe calea pocăinței, iar pocăința este temelia mântuirii.
Să ne întoarcem limba către vorba bună
Un aspect fundamental al luptei pentru curățirea inimii este atenția la cuvânt. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă să ne întoarcem limba către vorba bună, adică să deprindem acel mod de vorbire care nu rănește, nu judecă, nu osândește și nu denigrează pe nimeni. Cuvântul rostit are putere. El poate vindeca sau poate răni, poate zidi sau poate dărâma, poate aduce bucurie sau poate stârni tulburare. De aceea, controlul limbii este un semn al maturității duhovnicești.
Judecarea celorlalți, bârfirea, clevetirea și interpretarea răutăcioasă a faptelor aproapelui apar de cele mai multe ori acolo unde lipsește atenția la viața proprie. Cine este atent la gândurile și la mișcările sufletului său nu mai are timp să scruteze viața altora, pentru că își vede propriile neputințe și propriile neajunsuri.
Pericolul de a judeca pe alții și orbirea față de propriile păcate
Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să nu ne mai îngăduim a judeca viața altora ca și cum am ști cu exactitate tainele lor.” Căci nimeni dintre oameni nu poate pătrunde adâncul inimii celuilalt. Numai Dumnezeu știe circumstanțele, luptele lăuntrice, slăbiciunile, rănile și contextul fiecărui suflet.
Dimpotrivă, atunci când omul se preocupă de păcatele care nu sunt ale lui, el pierde șansa de a-și vedea propriile greșeli. Cei care se obișnuiesc să vadă răul în alții devin orbi la răul din ei înșiși. Iar această orbire sufletească este una dintre cele mai mari piedici în calea mântuirii.
Cine își cercetează păcatele scapă de osânda cea veșnică
Sfântul Ioan Gură de Aur arată limpede că există o legătură directă între atenția la propriile păcate și îndurarea lui Dumnezeu în ziua Judecății. „Cei care vor cugeta mereu la răutățile lor și le vor osândi în fiecare zi, neîndreptățindu-se pe ei înșiși, Îl vor avea blând în ziua Judecății pe Judecător.” Aceasta nu este o simplă afirmație morală, ci o realitate duhovnicească: omul care trăiește cu pocăința în inimă simte iertarea lui Dumnezeu încă din această viață și se pregătește pentru întâlnirea cu El.
Judecata de sine este o formă de smerenie, iar smerenia atrage harul. Harul, la rândul său, luminează mintea și întărește voința pentru a face binele. Astfel, cel care se judecă cu sinceritate pe sine ajunge treptat să-și curețe viața, să-și îndrepte comportamentul și să se asemene tot mai mult cu Hristos. Pe de altă parte, cine se ocupă cu păcatele altora se îndepărtează de Dumnezeu, pentru că se pune într-o poziție de judecător, rol care nu-i aparține.
Tocmai de aceea, Părinții spun că judecarea aproapelui poate fi mai grea decât păcatul însuși pe care îl observăm. Mântuitorul ne-a poruncit fără echivoc: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Matei 7, 1).
Iar Sfântul Apostol Pavel reia aceeași idee: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Romani 14, 4). Așadar, cel care se abține de la a căuta greșeli în viața altora și se concentrează pe îndreptarea sa se află pe calea cea bună.
Să lăsăm toate ale celorlalți și să ne îngrijim de viața noastră
Sfântul Ioan Gură de Aur oferă un îndemn direct: „Să lăsăm toate ale celorlalți și să ne îngrijim de viața noastră.” Aceasta este cheia unui parcurs duhovnicesc sănătos. Fiecare om are o poveste de viață unică, cu provocări, slăbiciuni și lupte interioare cunoscute doar de Dumnezeu.
A ne ocupa de viața altuia înseamnă a ne încărca cu o povară care nu ne aparține. Pe de altă parte, a ne preocupa de viața proprie înseamnă a ne lua în serios mântuirea.
În această lucrare a atenției la sine, omul este chemat să „pedepsească gândurile ce îl conving să păcătuiască.” Cu alte cuvinte, să nu-și permită niciun gând care-l îndeamnă la rău, la lenevire, la mândrie, la invidie, la judecarea altora sau la orice formă de păcat. Gândul este începutul faptei. De aceea, atunci când gândul este oprit din fașă, fapta nu mai are loc. O conștiință trează și încordată în lupta cu răul este semnul unui suflet care își ia în serios viața duhovnicească.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne mai îndeamnă să ne „străpungem conștiința” și să ne cerem socoteală pentru toate cele înfăptuite. Aceasta înseamnă să evaluăm zilnic felul în care am trăit, ce am făcut, ce am spus, cum am gândit și în ce fel am rănit pe cineva sau L-am supărat pe Dumnezeu. Această lucrare de introspecție nu este una chinuitoare, ci o metodă de vindecare sufletească. Prin ea, omul își dă seama de propriile greșeli și cere iertare, pregătindu-se astfel pentru Taina Spovedaniei.
Răsplata celor care se judecă pe sine
Cel care își examinează atent viața și își asumă responsabilitatea pentru propriile păcate va primi de la Dumnezeu iertare și vindecare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că astfel „vom putea să facem ușoară povara păcatelor noastre și să ne bucurăm de multă iertare.”
Păcatul mărturisit și regretat devine mai ușor, iar sufletul găsește liniște. Mai mult, omul care trăiește astfel „va petrece viața aceasta cu bucurie” și „va avea parte de bunătățile ce au să fie.”
Această promisiune nu este doar pentru viața viitoare, ci și pentru cea prezentă. Cine trăiește cu conștiință curată și cu atenție la sine dobândește pacea inimii, liniștea gândurilor și bucuria duhovnicească pe care lumea nu o poate da. El nu mai este tulburat de viața altora, nu mai este rănit de greșelile lor și nu mai este împovărat de propriile sale patimi, pentru că le-a adus înaintea lui Dumnezeu.
Toată această lucrare se face „cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”, Cel Care este Judecător drept, dar și Doctor milostiv al sufletelor. El ne dă puterea să ne vedem păcatele, să le mărturisim, să ne îndreptăm și să intrăm pe calea mântuirii.