Episodul 1: Lumea morților înainte de Hristos – Iadul și Sânul lui Avraam
Moartea a intrat în lume prin păcatul primilor oameni, Adam și Eva, și, odată cu ea, s-a deschis un teritoriu misterios al existenței – lumea morților. Înainte de Învierea lui Hristos, sufletele nu aveau acces direct la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Ele se aflau într-o stare intermediară, numită Șeol în Vechiul Testament și Hades în Noul Testament. Termenii nu descriu un loc unic de chin, cum s-ar putea crede, ci întreaga „lume a morților”, unde se aflau atât drepții, cât și cei păcătoși.
Iadul morților – locul așteptării
În limbajul biblic, „iadul” nu este doar locul pedepsei veșnice. În contextul Vechiului Testament, Șeol desemnează tărâmul în care merg toți cei care mor, indiferent de faptele lor. Este un loc de tăcere și de așteptare, în care sufletele nu pot trăi în comuniune deplină cu Dumnezeu, dar nici nu sunt încă judecate definitiv. Aceasta este esența „iadului morților”: o stare intermediară, necesară până la venirea lui Hristos.
În Noul Testament, termenul Hades este folosit în același sens, dar uneori cu nuanțe suplimentare. De exemplu, Luca 16 prezintă pilda bogatului și a săracului Lazăr, unde Hades este împărțit: o parte de chin pentru cei păcătoși și o parte de odihnă pentru cei drepți. Această împărțire indică faptul că în Hades există diferite stări sufletești, iar „iadul” nu trebuie confundat cu chinul veșnic, ci mai degrabă cu starea de separare de Dumnezeu.
Sânul lui Avraam – odihna și mângâierea drepților
Termenul „sânul lui Avraam” apare în pilda lui Lazăr și reprezintă locul de odihnă al celor drepți înainte de Învierea lui Hristos. Este o zonă luminoasă și fericită în cadrul Hadesului, destinată celor care au trăit în credință și dreptate, dar care nu aveau încă acces la raiul deplin. Aceasta este starea în care se aflau figuri precum Adam și Eva, Enoh sau Noe – drepți prin credință, dar nu mântuiți deplin, deoarece comuniunea totală cu Dumnezeu era încă inaccesibilă.
Este important de remarcat că termenul „sânul lui Avraam” este retroactiv și simbolic. Literal, Adam și Eva nu puteau fi „în sânul lui Avraam”, pentru că Avraam a trăit mult mai târziu. Totuși, prin acest termen, pilda evidențiază că sufletele drepților aveau o stare de odihnă și siguranță, asociată mai târziu cu părintele credinței. Avraam devine astfel reperul universal al dreptății, chiar dacă odihna drepților existase înaintea lui.
Legătura dintre iadul morților și sânul lui Avraam
Gândiți-vă la Hades ca la un mare domeniu: o lume a morților care include toate sufletele. În această lume există două regiuni: una întunecată, pentru cei păcătoși, și una luminoasă, pentru cei drepți – aceasta din urmă fiind numită „sânul lui Avraam”. Este o diferențiere a stării sufletului, nu a locului fizic. În acest context, Hristos, prin coborârea Sa la Hades după răstignire, sparge porțile morții și eliberează drepții din această odihnă intermediară, ducându-i spre rai, adică spre comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Exemple biblice și simbolism
- Adam și Eva: deși au pierdut comuniunea deplină cu Dumnezeu, ei sunt păstrați într-o stare de odihnă în Hades, până la mântuirea universală adusă de Hristos.
- Enoh și Ilie: ei nu trec prin moartea obișnuită, dar sunt păstrați pentru lucrarea lor specială la sfârșitul veacurilor.
- Abel, Noe, patriarhi și drepți ai Vechiului Testament: ei simbolizează cum credința și ascultarea aduc odihnă sufletului înainte de Hristos, dar nu mântuirea deplină.
Concluzie episod 1
Înainte de Învierea lui Hristos, sufletele drepților nu aveau acces la raiul deplin. Ele se aflau în Hades, în „lumea morților”, într-o stare de odihnă numită simbolic „sânul lui Avraam”. Aceasta nu era o mântuire deplină, ci o anticipare a comuniunii viitoare cu Dumnezeu. Iadul, pe de altă parte, cuprindea atât această stare de odihnă, cât și locul de chin pentru cei nedrepți. Această structură pregătește scena pentru episodul 2, în care vom vedea cum Hristos deschide raiul și aduce sufletele drepților mai aproape de comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Vezi si : Cele Șapte Sinoade Ecumenice – temelia hotărârilor dogmatice ortodoxe