Hristos, Judecătorul cel Drept și Milostiv, venirea întru slavă

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.” (Matei 25, 31)

Aceste cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos nu sunt doar o profeție, ci o revelație a celor ce vor fi la sfârșitul veacurilor. Ele nu lasă loc de îndoială: venirea Fiului Omului întru slavă nu este un simbol, ci o realitate de neocolit.

Domnul îi pregătește pe ucenici și, prin ei, pe toți credincioșii din toate timpurile, pentru înțelegerea momentului culminant al istoriei: Judecata de Apoi, când El Se va arăta ca Judecător al lumii întregi.

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest verset, arată că Domnul Iisus Hristos îi duce pe ascultătorii Săi „la o cunoștință înaltă, aducându-le înaintea ochilor scaunul de judecată, cu toată lumea adunată în jurul Său.” După ce, prin pilde, a arătat chipuri de pocăință, de nepăsare și de răsplată, acum vorbește deschis, fără învăluiri, despre ceea ce se va petrece cu adevărat. Nu mai spune: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…”, ci rostește cuvinte pline de putere și de autoritate, descoperindu-Se ca Fiul Omului întru slavă, înconjurat de cetele îngerilor, șezând pe tronul slavei Sale.

Din smerenie la slavă

Până la acel moment, Domnul Iisus Hristos Se arătase oamenilor în smerenie: născut într-o iesle, trăind în ascultare, purtând pe umeri ocara lumii, batjocura și suferința. A fost răstignit între tâlhari și a murit ca un osândit. Dar în toate acestea era ascunsă slava Sa. Crucea, deși părea un semn de rușine, era în realitate începutul biruinței. De aceea, Domnul pomenește de slavă chiar înainte de Patima Sa, pentru ca ucenicii să nu se smintescă văzându-L pe Cel Atotputernic batjocorit și răstignit.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Iisus Hristos „pomenește fără încetare despre slavă deoarece crucea Sa era aproape, un lucru care părea a fi unul de ocară.” Prin aceasta, Domnul vrea să arate că după umilință urmează înălțarea, după suferință: slava, după moarte: învierea. Astfel, cel ce crede în El nu trebuie să se teamă de necazuri și de prigoană, ci să privească mai departe, spre ziua în care Hristos va veni întru slava Sa.

Judecătorul cel Drept și Milostiv

Când Domnul va veni, El nu va mai fi Mielul blând adus la junghiere, ci Judecătorul înfricoșător, Care „va ședea pe tronul slavei Sale.” În jurul Lui vor fi toate neamurile, din toate timpurile, iar nimeni nu va putea fugi de privirea Sa. Totuși, această venire nu este doar o arătare de putere, ci și de dreptate și milă.

Hristos nu judecă după aparențe, nici după cuvinte, ci după faptele oamenilor. „Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.”(Matei 25, 32). Criteriul Judecății este dragostea concretă, lucrătoare. Cel care a hrănit pe cel flămând, a adăpat pe cel însetat, a cercetat pe cel bolnav și întemnițat, a arătat milă și compasiune, acela a slujit, fără să știe, lui Hristos Însuși.

De aceea, Domnul zice celor drepți: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” Iar celor nepăsători și nemilostivi le spune cu durere: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic.” Aici se arată taina libertății omului: Dumnezeu nu silește pe nimeni să-L iubească, ci fiecare își alege locul prin felul cum trăiește.

Slava Sa și slava lumii

Tronul slavei lui Hristos nu este asemenea tronurilor lumii acesteia. În vreme ce împărații pământului își arată puterea prin bogății, armate și strălucire, slava lui Hristos este slava sfințeniei, a adevărului și a iubirii jertfelnice. Îngerii care-L înconjoară nu sunt o oaste pentru război, ci slujitori ai luminii, cântând neîncetat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot!”

Atunci se va vedea că slava lumii este deșertăciune, iar cei ce s-au încrezut în puterea și bogăția lor vor fi rușinați. Căci nimic nu poate sta înaintea ochilor lui Dumnezeu afară de curăția inimii. De aceea, Părinții Bisericii ne îndeamnă să trăim ca și cum Hristos ar veni astăzi, să fim totdeauna pregătiți, pentru că nu știm „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. ” (Matei 25, 13).

Cunoașterea înaltă, vederea duhovnicească

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul „îi duce pe ascultătorii Săi la o cunoștință înaltă”. Această cunoștință nu este una lumească, ci duhovnicească, o înțelegere luminată de har. Cel care privește cu ochii credinței către scaunul de judecată nu se înspăimântă, ci se smerește și se pocăiește. El știe că timpul vieții este darul prin care se poate pregăti pentru veșnicie.

De aceea, Evanghelia Judecății nu trebuie privită ca o amenințare, ci ca o chemare la trezvie și îndreptare. Hristos ne descoperă viitorul nu ca să ne înfricoșeze, ci ca să ne înțelepțească. Ne arată scaunul de judecată nu pentru a ne deznădăjdui, ci pentru a ne aduce aminte că fiecare clipă are valoare veșnică.

Semnele venirii în slavă

Scriptura vorbește în mai multe locuri despre venirea Domnului în slavă. În Apocalipsă se spune: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa! Amin.” (Apoc. 1, 7). Sfântul Apostol Pavel mărturisește că „Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,” (1 Tes. 4, 16).

Semnele acestei veniri vor fi mari și tulburătoare: întunecarea soarelui, clătinarea puterilor cerești, glasul trâmbiței îngerești și învierea tuturor morților. Dar pentru cei credincioși, acestea nu vor fi motive de groază, ci de bucurie, căci „Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” (Luca 21, 28).

Venirea în slavă a Domnului Iisus Hristos este, de fapt, încoronarea istoriei, momentul în care adevărul va fi descoperit pe deplin. Atunci se va arăta cine a iubit cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele, cine a purtat crucea vieții cu răbdare și cine a trăit doar pentru sine.

Crucea, poarta slavei

Înainte de a Se așeza pe tronul slavei, Domnul Iisus Hristos a fost așezat pe cruce. De aceea, slava Lui este inseparabilă de jertfa Sa. Cine vrea să se învrednicească de slava viitoare trebuie să-și poarte crucea zilnic, urmându-I. Crucea este treapta pe care se urcă la slavă.

De aceea, atunci când Hristos vorbește despre Judecata de Apoi, o face în contextul apropierii Pătimirii Sale. El vrea să arate că ceea ce oamenii socotesc rușine și înfrângere este, de fapt, biruință și slavă. Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 1, 18).

Cum să ne pregătim pentru venirea în slavă

Învățătura Bisericii este limpede: nimeni nu știe ziua venirii Domnului, dar fiecare trebuie să fie pregătit ca și cum ea ar fi astăzi. Pregătirea nu înseamnă frică, ci viață în Hristos: rugăciune curată, pocăință sinceră, iertare, fapte de milostenie și împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului.

Sfântul Isaac Sirul spune: „Cine se gândește la ziua Judecății își păzește inima curată.” Așadar, gândul la venirea lui Hristos nu trebuie alungat, ci primit ca un foc curățitor. El ne ajută să nu trăim în nepăsare, ci în lumină.

În fiecare Liturghie, Biserica mărturisește credința în această venire: „Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de Cruce, de Mormânt, de Învierea cea de a treia zi, de Înălțarea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și de cea de-a doua și slăvită iarăși venire…” Prin aceste cuvinte, credincioșii trăiesc deja, tainic, realitatea slavei viitoare.

Ziua cea mare și înfricoșătoare

Venirea lui Hristos întru slavă este numită în Scriptură „ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului”. Ea este înfricoșătoare pentru cei care au iubit păcatul, dar este zi de lumină pentru cei care au nădăjduit în El.

Atunci se va risipi toată minciuna, toată fățărnicia și tot răul ascuns. Nimic nu va rămâne tăinuit, căci „toate vor fi descoperite înaintea feței Celui ce este Lumină neapropiată.” Dar și cel mai mic gest de iubire, cea mai tainică lacrimă de pocăință vor fi cunoscute de Hristos și răsplătite cu îndoită slavă.

Așteptând pe Domnul

Creștinul adevărat trăiește în așteptarea venirii lui Hristos, dar nu cu neliniște, ci cu bucurie și dor. Așteptarea aceasta este însă lucrătoare: îl face mai bun, mai curat, mai atent la semenii săi. „Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.” (1 Ioan 3, 3).

Fiecare zi trăită în rugăciune, în post, în milostenie și în iubire este o pregustare a acelei slave viitoare. Căci împărăția lui Dumnezeu începe încă de aici, în inimile celor care Îl primesc pe Hristos.

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, lumea întreagă va fi adunată înaintea Lui. Nimeni nu va putea minți, nici ascunde ceva. Atunci se va arăta adevărul cel desăvârșit, și fiecare va vedea roadele propriei sale vieți.

Dar pentru cei ce L-au iubit, acea zi nu va fi zi de groază, ci de bucurie. Ei vor auzi glasul Domnului spunându-le: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu…”

De aceea, să trăim în fiecare clipă cu gândul la El, ca să fim găsiți vrednici de slava Sa „«Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia; ” (Evrei 10, 37).