Domnul Iisus Hristos nu a venit să desființeze firea omenească, nici să o condamne, ci să o vindece și să o așeze în rânduiala voită de Tatăl Ceresc.
Referitor la hrana zilnică, El a postit, dar a și mâncat; S-a retras în pustie, dar a șezut și la masă cu oamenii; a arătat puterea înfrânării, însă nu a disprețuit darurile creației.
În lumina Evangheliei putem înțelege limpede ce ne învață cu adevărat Domnul despre hrană, despre post și despre libertatea lăuntrică a omului.
Mărturia Evangheliilor
Dacă deschidem cu atenție Sfânta Scriptură, constatăm că imaginea unui Iisus vegetarian nu se susține. Dimpotrivă, Evangheliile ne oferă numeroase indicii clare.
„Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Luca 5, 30).
Este greu de imaginat că scandalul ar fi fost provocat de simplul fapt că Apostolii ar fi consumat salată crudă sau alte alimente exclusiv vegetale. Contextul arată limpede că problema era comuniunea la masă, participarea la ospăț, nu natura vegetală a hranei.
Mai mult, Mântuitorul Însuși Se prezintă prin contrast cu asceza severă a Sfântului Ioan Botezătorul. Despre Înaintemergătorul știm că avea o viață extrem de austeră.
În schimb, despre Sine, Domnul Iisus Hristos spune:
„A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.” (Matei 11, 19).
Această afirmație nu indică lăcomie, ci arată că Mântuitorul participa la viața obișnuită a oamenilor, fără a Se izola într-o asceză permanentă. El nu a respins mâncarea și nici nu a impus un regim alimentar special ucenicilor Săi, în afara postului rânduit.
Desigur, știm că Domnul a postit patruzeci de zile în pustie. Dar postul Său a fost un act ascetic liber asumat, nu expresia unei interdicții permanente asupra anumitor alimente.
Peștele fript și mierea, după Înviere
Un argument decisiv îl găsim în relatările despre arătările de după Înviere.
Pentru a-i convinge pe Apostoli că nu este o nălucă, Mântuitorul le spune:
„Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.” (Luca 24, 39).
Apoi cere de mâncare și primește „Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.” (Luca 24, 42-43).
Peștele fript nu poate fi nicidecum considerat un aliment „raw vegan”. Gestul este repetat la a doua pescuire minunată, când „Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele.” (Ioan 21, 13).
Prin aceste fapte concrete, Evanghelia infirmă categoric ideea că Hristos ar fi refuzat produsele de origine animală.
Pildele care presupun consumul de carne
Chiar și în pildele Sale, Mântuitorul face referire firească la consumul de carne.
În pilda nunții fiului de împărat spune:
„Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.” (Matei 22, 4).
În pilda fiului risipitor, tatăl „Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;.. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.” pentru a sărbători întoarcerea fiului (Luca 15, 23-30).
Dacă ar fi existat o problemă morală intrinsecă în consumul de carne, este greu de crezut că Domnul Iisus Hristos ar fi folosit astfel de imagini pentru a descrie Împărăția lui Dumnezeu sau bucuria mântuirii.
Viziunea Sfântului Apostol Petru
După Înălțarea Domnului, în cartea Faptele Apostolilor, ni se relatează viziunea Sfântului Apostol Petru la Iope.
El vede „ceva ca o față mare de pânză” în care se aflau tot felul de animale, iar glasul îi spune:
,,Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.” (Faptele Sfinților Apostoli 10, 11-15).
Această descoperire arată limpede că în Noul Legământ nu mai există interdicții alimentare de tip veterotestamentar. Dumnezeu Însuși declară curate cele ce înainte erau considerate necurate.
Învățătura Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel întărește această perspectivă.
În Epistola întâi către Corinteni, el spune:
„Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.” (I Corinteni 10, 25).
Totuși, adaugă o nuanță esențială: dacă mâncarea ar provoca sminteală cuiva sau ar fi legată de idolatrie, atunci trebuie evitată, nu pentru că ar fi rea în sine, ci pentru conștiința aproapelui.
În Epistola către Romani citim:
„Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (în credinţă).” (Romani 14, 21).
Criteriul nu este natura ontologică a cărnii, ci iubirea față de aproapele. Dragostea este mai importantă decât libertatea personală.
Postul în înțelegerea ortodoxă
În tradiția ortodoxă, postul ocupă un loc central. Biserica a rânduit numeroase perioade de post, în care credincioșii se înfrânează de la carne, lactate și alte alimente. Însă această rânduială nu pleacă de la premisa că aceste alimente ar fi „spurcate”.
Însuși Mântuitorul explică de ce ucenicii nu posteau în prezența Sa:
„Şi Iisus le-a zis: Pot oare fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.” (Matei 9, 15).
Postul este o pedagogie duhovnicească. El ne ajută să ne stăpânim patimile, să ne ușurăm trupul și să ne limpezim mintea pentru rugăciune. Nu este o condamnare a hranei, ci o disciplinare a voinței.
Asceză sau ideologie?
A nu mânca carne poate fi un act ascetic, dacă este făcut din dorința de a-L căuta mai intens pe Dumnezeu. Dar devine problematic atunci când este transformat într-o ideologie morală care judecă sau disprețuiește pe ceilalți.
A spune că este „greșit în sine” să mănânci carne înseamnă a afirma implicit că Dumnezeu ar fi creat ceva rău. Or, la creație, „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facere 1, 31).
Diferența dintre înfrânare și ideologie este esențială. Înfrânarea izvorăște din smerenie și dor de Dumnezeu. Ideologia izvorăște adesea din mândrie și din dorința de a impune altora propria măsură.
Mâncarea, mijloc de comuniune
În Evanghelii, masa este adesea loc de comuniune. Domnul Iisus Hristos mănâncă împreună cu păcătoșii, transformă apa în vin la nunta din Cana, înmulțește pâinile și peștii pentru mulțimi. Hrana devine prilej de binecuvântare și de împărtășire.
În Ortodoxie, însăși Euharistia este exprimată în limbajul mesei: Cina cea de Taină. Nu tipul de aliment ne mântuiește, ci relația cu Dumnezeu și cu aproapele.
Mâncarea ne poate apropia de Dumnezeu, dacă este primită cu mulțumire și cumpătare, sau ne poate îndepărta, dacă devine prilej de lăcomie și autosuficiență. Problema nu este carnea, ci patima.
Dorul de Dumnezeu, nu ideologia alimentară
Așadar, Mântuitorul nu a fost vegetarian în sensul ideologic pe care îl întâlnim astăzi. El a postit, dar a și mâncat; a participat la ospățuri, dar S-a și retras în pustie; a binecuvântat hrana, dar a învățat și înfrânarea.
Dacă putem renunța la carne, nu doar în zilele de post rânduite, este un lucru bun, însă nu pentru că ar exista o interdicție divină asupra cărnii, ci pentru a ne înfrâna mai mult și a ne face mai disponibili pentru rugăciune.
Nu avem nevoie de pseudo-argumente pentru a posti. Singur dorul după Dumnezeu este suficient.
Postim ca să redobândim simplitatea inimii, ca să ne desprindem de tirania poftelor, ca să devenim mai sensibili la prezența harului.
În cele din urmă, întrebarea essentială nu este dacă Mântuitorul a fost vegetarian, ci dacă noi Îl dorim pe El mai mult decât mâncarea.