George Pușcaș, pregătit pentru duelul cu Olanda

Photo of author

By Alexandru Stancu

george pușcaș euro 2024

Atacantul George Puşcaş a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, că el şi colegii săi din naţionala de fotbal a României au demonstrat pe teren în meciurile de până acum că pot să se bată de la egal la egal cu Olanda, adversara din optimile de finală ale EURO 2024.

Puşcaş a subliniat că echipa a avut evoluţii consistente şi că spiritul de echipă şi determinarea sunt elementele cheie care i-au adus în această fază a competiţiei.

„Cred că vom fi pregătiţi la ora jocului de Olanda. Am venit aici să trecem de grupe şi acum ne regăsim într-un moment istoric pentru România. Iar dacă tot am ajuns pe valul acesta incredibil al competiţiei sper să putem continua performanţa aceasta şi să fim pregătiţi pentru un meci mare. Mă simt recunoscător să ajung să joc la o asemenea competiţie cu naţionala României, cu ţara mea, şi să pot să înfrunt unii dintre cei mai buni jucători din lume. Avem încredere că putem să ne batem cu Olanda, am demonstrat asta pe teren. Eu sunt entuziasmat să fiu în teren şi să mă bat de la egal la egal cu orice adversar. Iar acum bucuria pe care o trăim consider că o merităm”, a spus el.

„În 2019, la tineret, am avut un grup la fel de frumos cum avem şi acum. Şi am plecat ca şi acum, nu prea credea nimeni că putem ieşi din grupa aceea de foc. Aşa a fost şi această grupă. Atunci nu mă gândeam că puteam să ajung în semifinale, dar sentimentul s-a construit pe parcurs, de la meci la meci. Iar după ce am realizat performanţa de la tineret mă gândeam că o să vreau să fac asta şi la echipa mare. Simţeam că la un moment dat o să vreau să joc la un European cu naţionala mare. Iar acum, după tot ce s-a întâmplat în preliminarii, credeam că vom ieşi din grupa aceasta. Şi acum sperăm şi la mai bine. Pentru că este loc de şi mai bine. Echipa dacă a demonstrat până aici, poate să demonstreze şi în continuare. Şi de ce să ne mulţumim cu ce am făcut până acum? Eu cred cu tărie că avem potenţial şi că putem produce din nou asemenea bucurii suporterilor”, a adăugat Puşcaş.

De altfel, atacantul naționalei de fotbal a României George Pușcaș mai spus: „Nu cred că acum realizăm cu adevărat ceea ce se întâmplă. Probabil că rezultatele de acum se vor simţi în anii care urmează. Şi probabil ne vom bucura de ele mai încolo, cu trecerea timpului. Calificarea aceasta nu este o palmă pentru cei care ne-au criticat înainte. Lumea iubeşte naţionala, critici şi nemulţumiri vor fi mereu. Cel mai bun răspuns pe care îl puteam da noi era pe teren prin calificarea la EURO şi acum prin această calificare în optimi. Drumul nostru trebuie să rămână constant, iar din critici trebuie doar să învăţăm.”

CITEȘTE ȘI – DUEL CRUCIAL ÎN GRUPA E: SLOVACIA VS. ROMÂNIA ÎN LUPTA PENTRU SUPRAVIEȚUIRE LA EURO 2024