Într-o țară în care curajul de a gândi și a acționa diferit este pedepsit cu dispreț, denigrare și izolare, cazul medicului Flavia Groșan rămâne un exemplu cutremurător despre cum sistemul își pedepsește propriii eroi. Iar acum, în ultimele clipe ale vieții sale sau poate doar într-o nouă etapă a luptei ei, „slugile sistemului” – așa cum mulți le numesc – nu încetează să arunce cu noroi în cel care a salvat vieți, dar nu a respectat „protocoalele”.
Flavia Groșan a devenit un simbol al rezistenței în timpul pandemiei de COVID-19. Într-un peisaj medical sufocat de ordine, reglementări impuse de sus și o tăcere complice, ea a ales să trateze pacienții altfel: cu umanitate, cu empatie și, cel mai important, cu rezultate. Mii de oameni i-au mulțumit public pentru că i-a salvat, pentru că a refuzat să urmeze protocoale pe care ea însăși le-a numit „criminale” – reguli care, spune ea, mai degrabă trimiteau oamenii spre ATI decât îi tratau în stadii timpurii.
Pentru acest curaj, sistemul nu a avut iertare. Consilii de disciplină, anchete, campanii de presă denigratoare – toate au fost puse în mișcare pentru a o discredita, pentru a o reduce la tăcere. Nu a fost sancționată pentru greșeli medicale dovedite, ci pentru că a avut îndrăzneala de a contesta autoritatea absolută a unei structuri birocratice și deseori inumane.
Astăzi, când sănătatea ei este șubredă, când ar merita respectul și liniștea unui om care a salvat vieți, se continuă asaltul. Canale de presă o „analizează” cu o răceală cinică, reducând-o la o caricatură a ceea ce a fost, insistând pe controverse și ignorând vocile celor cateva mii de pacienți salvați. În loc de recunoștință, i se oferă o ultimă rundă de umilințe.
Aceasta este România care nu își iartă vizionarii. România care nu are spațiu pentru disidenți. România în care un medic este hulit pentru că a ales să pună viața pacienților mai presus de ordinele venite de sus. Iar cei care o denigrează acum, în momentele ei cele mai grele, nu sunt decât niște executanți obedienți ai unui sistem care nu suportă să fie pus sub semnul întrebării.
Dar, dincolo de toată această ură, rămâne ceva ce nu poate fi șters: viețile salvate, încrederea redată, speranța oferită într-un moment în care totul părea pierdut.
Cu siguranta, istoria nu va fi scrisă de cei care azi o atacă. Poate că, într-o zi, curajul va fi din nou respectat. Iar numele Flavia Groșan va fi amintit nu pentru controversele fabricate, ci pentru inimile pe care le-a ajutat să bată mai departe.