Motto: Deasupra fiecarui zacamant de petrol la care nu avem acces se afla un stat terorist – proverb american
Geopolitica reală nu funcționează după principii morale, ci pe baza controlului resurselor, independenței politice și capacității de descurajare militară.
Un stat cu resurse strategice mari, independență politică și fără descurajare militară devine extrem de vulnerabil.
Această vulnerabilitate se manifestă treptat: presiune diplomatică, economică, infiltrare politică și, dacă statul nu cedează, intervenție militară directă.
Resursele și independența politică atrag atenția
Resursele strategice oferă statelor putere economică și politică potențială. Independența politică reală – capacitatea de a spune „nu” și de a controla intern aceste resurse – creează imprevizibilitate pentru marile centre de putere. Iar imprevizibilitatea este percepută ca risc și, prin urmare, generează presiune externă.
Etapele preluării controlului
Intervenția militară directă este ultima etapă. Înainte de ea, se aplică un set de măsuri treptate:
- Presiune diplomatică – avertismente, condiționări, negocieri dezechilibrate.
- Presiune economică – sancțiuni, blocaje financiare, restricții comerciale.
- Infiltrare și influență – sprijin pentru opoziție, presiune mediatică, delegitimare.
- Destabilizare internă – proteste, conflicte sociale, tentative de lovituri de stat.
- Intervenție militară și schimbare de regim – doar dacă statul nu are descurajare militară și costurile sunt considerate acceptabile.
State precum Irak, Libia sau Venezuela au urmat în mare parte acest tipar.
State vulnerabile vs state protejate
Statele cu resurse dar fără independență reală (Canada, Norvegia, Arabia Saudită) sunt tolerate și nu atacate militar, deoarece resursele lor sunt integrate și folosite conform intereselor sistemului global.
State mari, independente, cu descurajare militară: atac indirect
Rusia, China și Iran reprezintă categoria statelor care au resurse strategice, independență politică și forță militară credibilă. În aceste cazuri, atacul direct este imposibil sau inacceptabil din punct de vedere strategic: escaladare nucleară, război global, pierderi economice majore.
În schimb, aceste state sunt vizate prin atac indirect, care include:
- sancțiuni economice masive,
- blocaje financiare și tehnologice,
- război informațional și propagandistic,
- conflicte prin intermediari (proxy wars),
- presiune politică și diplomatică globală.
Scopul nu este distrugerea statului, ci contenția și limitarea influenței, adesea prelungită pe termen lung. Ucraina, pentru Rusia, este un exemplu de teren pentru acest tip de presiune indirectă.
Astfel, aceste state nu intră în categoria vulnerabilă pentru atac direct, dar sunt constant presate și testate prin mijloace non-militare directe.
România ceaușistă: exemplu istoric
România anilor ’80 avea:
- niciun fel de datorii externe,
- control asupra industriilor și resurselor strategice,
- independență politică și economică relativă.
Această combinație ar fi făcut statul dificil de controlat prin metode obișnuite. Totuși, România a fost supusă unei „revoluții” interne orchestrate indirect, care a dus la pierderea controlului asupra economiei, la privatizări și la integrarea rapidă în sistemul extern de dependențe.
Exemplul românesc arată că vulnerabilitatea nu apare doar din cauza lipsei resurselor, ci și atunci când marile puteri consideră că un stat independent și fără descurajare militară poate fi schimbat prin metode non-militare.
Concluzie
Tiparul geopolitic este clar:
- Statele mici sau medii, independente și fără forță militară, sunt vulnerabile și atacate direct.
- Statele cu resurse dar fără independență reală sunt tolerate.
- Statele mari, independente și cu descurajare militară sunt supuse atacului indirect, conținute și presate, dar nu invadate.
Rusia, China și Iran demonstrează această realitate: nu pot fi învinse militar fără escaladare majoră, dar sistemul global caută să le limiteze influența prin presiune indirectă și conflicte proxy.
În geopolitica reală, nu intențiile morale sau retorica publică decid soarta statelor, ci combinația de resurse, independență și capacitate de descurajare militară.