Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice este o sărbătoare importantă a Bisericii Ortodoxe, care se prăznuiește în a noua duminică după Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). În această zi, Biserica îi cinstește pe marii ierarhi, teologi și mărturisitori ai credinței care, călăuziți de Duhul Sfânt, au participat la primele șase Sinoade Ecumenice.
Acești Sfinți Părinți au apărat cu jertfelnicie adevărul de credință, păstrând nealterată învățătura Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. Ei au formulat, în chip limpede și fără echivoc, dogmele fundamentale ale Ortodoxiei, dând răspunsuri hotărâte rătăcirilor și ereziilor care amenințau unitatea Bisericii.
Importanța Sfinților Părinți și a Sinoadelor Ecumenice
Sinoadele Ecumenice au fost adunări solemne ale episcopilor din întreaga lume creștină, convocate pentru a rezolva probleme majore de credință și de disciplină bisericească. Ceea ce le deosebește de sinoadele locale este caracterul lor universal și autoritatea lor dogmatică recunoscută de întreaga Biserică.
În lupta împotriva ereziilor, Părinții participanți nu au vorbit în nume personal, ci au lucrat sub inspirația Duhului Sfânt, cercetând Sfintele Scripturi și tradiția vie a Bisericii. Hotărârile lor nu au fost simple opinii teologice, ci adevăruri de credință obligatorii pentru toți creștinii ortodocși.
Astfel, prin munca, rugăciunea și jertfa acestor Sfinți Părinți, Biserica a rămas statornică în adevărul descoperit de Domnul Iisus Hristos, iar unitatea credinței a fost păstrată.
Cele șase Sinoade Ecumenice
Sinodul I Ecumenic, Niceea (325 d.Hr.)
Convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, acest Sinod a condamnat erezia lui Arie, care învăța că Fiul lui Dumnezeu nu este de o ființă cu Tatăl, ci este o creatură superioară. Părinții au afirmat dumnezeirea deplină a Domnului Iisus Hristos, formulând primele articole din Crezul pe care îl rostim astăzi în fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie.
De asemenea, Sinodul I Ecumenic a stabilit data prăznuirii Sfintelor Paști și a emis 20 de canoane privind disciplina bisericească.
Sinodul al II-lea Ecumenic, Constantinopol (381 d.Hr.)
Acest Sinod a completat Crezul de la Niceea, adăugând articolele referitoare la dumnezeirea Sfântului Duh, combătând ereziile lui Macedonie, care nega acest adevăr, și pe cele ale lui Apolinarie, care deforma învățătura despre omenitatea lui Hristos.
Prin hotărârile sale, Sinodul al II-lea Ecumenic a întărit învățătura despre Sfânta Treime, arătând că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt de aceeași ființă și vrednici de aceeași cinstire.
Sinodul al III-lea Ecumenic, Efes (431 d.Hr.)
Convocat împotriva ereziei lui Nestorie, care refuza să o numească pe Fecioara Maria „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), acest Sinod a mărturisit unitatea Persoanei Domnului Iisus Hristos: una și aceeași Persoană este și Dumnezeu adevărat, și om adevărat.
Prin urmare, Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru că L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu făcut om. Această hotărâre a apărat credința Bisericii și evlavia creștinilor față de Preasfânta Fecioară.
Sinodul al IV-lea Ecumenic, Calcedon (451 d.Hr.)
Aici, Părinții au combătut erezia lui Eutihie și Dioscor, care susțineau că în Domnul Iisus Hristos există o singură fire, cea divină, umanitatea fiind absorbită.
Sinodul a definit dogma celor două firi ale Domnului Iisus Hristos: divină și umană, unite „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit” într-o singură Persoană. Această formulare a rămas până astăzi un pilon al teologiei ortodoxe.
Sinodul al V-lea Ecumenic, Constantinopol (553 d.Hr.)
Acest Sinod a condamnat învățăturile lui Origen și ale altor învățători care se abătuseră de la credința ortodoxă, precum și „Cele trei capitole”, adică scrierile unor teologi suspectați de nestorianism.
Prin hotărârile sale, Sinodul a apărat integritatea dogmei hristologice formulate la Calcedon și a lămurit unele expresii teologice controversate.
Sinodul al VI-lea Ecumenic, Constantinopol (680-681 d.Hr.)
Acest Sinod a condamnat erezia monothelitismului, care susținea că în Domnul Iisus Hristos există o singură voință. Părinții au învățat că Mântuitorul are două voințe și două lucrări (energii): una dumnezeiască și una omenească, în armonie desăvârșită, corespunzătoare celor două firi ale Sale.
Această mărturisire a apărat adevărul deplin al Întrupării: Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, trăind și lucrând ca om fără a înceta să fie Dumnezeu.
Chemare la statornicie în credință
Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice nu este doar o comemorare istorică. Ea este o chemare la fidelitate față de adevărul de credință pe care acești mari Părinți l-au apărat cu prețul vieții lor.
Într-o lume în care relativismul și confuzia spirituală sunt tot mai răspândite, exemplul lor ne arată că adevărul nu se negociază și nu se adaptează după moda vremii. Credința ortodoxă este aceeași „ieri, azi și în veci”, pentru că izvorăște din Persoana neschimbată a Domnului nostru Iisus Hristos.
Legătura dintre Sinoade și viața credincioșilor de astăzi
Deși hotărârile Sinoadelor par uneori îndepărtate de viața de zi cu zi a credincioșilor, ele stau la temelia credinței pe care o mărturisim. Crezul rostit la Sfânta Liturghie, rugăciunile, cântările și întreaga noastră teologie liturgică poartă pecetea acestor decizii.
Dacă astăzi știm că Domnul Iisus Hristos este și Dumnezeu, și Om, că Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat, că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, este pentru că Sfinții Părinți au stat neclintiți în fața minciunii și au apărat Adevărul.
Chemarea la unitate și statornicie
Sinoadele Ecumenice au fost momente de criză, dar și de biruință a Bisericii. Ele ne învață că unitatea credinței este mai importantă decât orice interes personal sau ambiție lumească.
Credincioșii de astăzi sunt chemați să păstreze și să trăiască această unitate, nu doar prin cuvinte, ci prin fapte: participarea la viața liturgică a Bisericii, cunoașterea învățăturii de credință și împlinirea poruncilor Evangheliei.
Moștenirea vie a Sfinților Părinți
Cinstirea Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice este, în esență, cinstirea lucrării Duhului Sfânt în Biserică. Ei nu au adăugat nimic la învățătura Mântuitorului, ci au păzit-o, au luminat-o și au formulat-o în cuvinte potrivite pentru a fi înțeleasă și păstrată de toate generațiile de creștini.