Viața duhovnicească a creștinului ortodox nu poate fi concepută în afara Bisericii și a lucrării tainice a harului lui Dumnezeu, care se revarsă prin Sfintele Taine. Dintre acestea, Taina Spovedaniei are o importanță aparte, deoarece este singura în care se realizează o întâlnire directă, personală, între preot și credincios, în chip nevăzut fiind de față Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Astfel, preotul duhovnic nu este doar un martor al mărturisirii păcatelor, ci un slujitor al Domnului Iisus Hristos și un iconom al tainelor dumnezeiești ,,Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. ”( I Corinteni 4,1), prin care se lucrează mântuirea sufletului.
Rolul și chemarea duhovnicului
Duhovnicul este omul ales și chemat de Dumnezeu pentru a deveni părinte sufletesc al celor încredințați lui. El nu este un simplu funcționar religios, ci un adevărat doctor al sufletului, care, prin harul primit la hirotonie și hirotesie, are puterea de a „lega și a dezlega” păcatele credincioșilor. Această slujire însă nu se rezumă doar la rostirea unei rugăciuni sau la ascultarea formală a păcatelor, ci presupune o cunoaștere reală, profundă și iubitoare a fiilor săi duhovnicești, o implicare totală în viața și lupta lor duhovnicească.
Preotul-duhovnic trebuie să fie un om al rugăciunii, al smereniei, al bunei cuviințe și al blândeții. Nu este suficient doar să fie hirotonit și să aibă dreptul canonic de a spovedi; el trebuie să trăiască cu adevărat viața în Hristos, să fie luminat de Duhul Sfânt și să respecte rânduiala Bisericii cu evlavie. Numai astfel el va putea fi cu adevărat un părinte duhovnicesc, în fața căruia credinciosul se poate deschide fără frică, în deplină încredere și libertate.
Cum trebuie să fie duhovnicul pentru credincios
Un duhovnic adevărat este acela care își asumă responsabilitatea sufletească pentru cei pe care îi spovedește. El este acela care tratează cu seriozitate mărturisirea, oferind timp, atenție și discernământ fiecărui penitent. El caută să vindece rănile păcatului, nu să le minimizeze sau să le ignore, și oferă sfaturi duhovnicești înțelepte, potrivite cu nevoile și cu măsura fiecărui suflet.
Duhovnicul ideal este acela în fața căruia omul poate vorbi liber, fără teamă de judecată, știind că nu va fi nici disprețuit, nici respins. Este prietenul discret, tatăl iubitor, medicul atent, sprijinul în clipe de tulburare. El trebuie să fie întotdeauna un păstrător credincios al tainelor sufletului, pentru că Mântuitorul va cere de la el socoteală pentru sufletele încredințate lui.
În același timp, trebuie precizat că harul preoției este lucrător în toți preoții ortodocși, chiar dacă uneori unii credincioși, dintr-o râvnă greșit înțeleasă, caută duhovnici „cu har” sau „cu daruri speciale”, după propria lor măsură. Această căutare poate duce la amânarea pocăinței și la rătăcire duhovnicească. Harul lui Dumnezeu nu este legat de impresia personală, ci de credința sinceră și de lucrarea tainică a Duhului Sfânt în Biserică.
Alegerea și păstrarea duhovnicului
Găsirea unui duhovnic nu trebuie să fie un act superficial sau impulsiv. Descoperirea unui părinte potrivit se face prin rugăciune, post, smerenie și cercetare a inimii. Dumnezeu, care cunoaște adâncurile sufletului nostru, va rândui întâlnirea cu părintele potrivit la momentul potrivit.
Odată găsit un duhovnic bun, cu care simțim că putem avea un dialog sincer și roditor, trebuie să-l păstrăm cu recunoștință. Nu este bine să schimbăm duhovnicii după bunul plac sau în funcție de ceea ce ne place sau nu ne place să auzim. Duhovnicul este pentru suflet ceea ce este medicul pentru trup: nu ne schimbăm medicul pentru că ne dă tratamentul care ne vindecă, chiar dacă e neplăcut.
Datoria credinciosului este să se roage pentru duhovnicul său, să-l susțină duhovnicește și să păstreze o legătură constantă și sinceră cu el. Această relație este una de comuniune, nu de formalitate. Duhovnicul nu este doar pentru posturi și sărbători, ci pentru întreaga viață.
Comuniunea cu duhovnicul, o lucrare permanentă
Dialogul cu duhovnicul nu trebuie să se rezume doar la mărturisirea păcatelor, ci trebuie să cuprindă întreg parcursul vieții duhovnicești. Trebuie să-i cerem sfat în momentele grele, în deciziile importante, în ispite, în suferințe și bucurii. Comunicarea sinceră și constantă cu duhovnicul ne ajută să rămânem pe calea cea bună și să ne împlinim chemarea la sfințenie.
Este greșit să considerăm că putem să ne descurcăm singuri în viața duhovnicească. Cei care își rezolvă „în sine” propriile păcate, fără a merge la spovedanie, se înșală. Vindecarea păcatului nu vine din analiză psihologică, ci din harul dumnezeiesc care lucrează prin Taina Mărturisirii. Fără duhovnic, omul nu poate crește duhovnicește, nu poate primi iertarea deplină a păcatelor și nu se poate apropia de Sfânta Împărtășanie.
Spovedania nu trebuie făcută pe fugă, în grabă, doar din obișnuință, cum adesea se întâmplă în perioada posturilor mari. Atunci, duhovnicul este copleșit de numărul mare de credincioși, iar cei care vin doar pentru a „bifa” această rânduială nu se bucură cu adevărat de roadele acestei taine. Mărturisirea trebuie să fie sinceră, completă, făcută cu pocăință și urmată de împlinirea canonului primit. Spovedania grăbită, făcută fără dialog și fără pregătire sufletească, este neroditoare și poate duce la autosuficiență și amăgire.
Duhovnicul și Sfânta Împărtășanie
Un alt aspect important este legătura dintre Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Nu ne putem apropia de Sfântul Potir fără o pregătire temeinică, iar aceasta include și spovedania sinceră. Există, desigur, cazuri în care un duhovnic bine cunoscând viața unui credincios și având încredere în starea lui sufletească, poate hotărî o altă rânduială a spovedaniei și împărtășaniei, dar acest lucru se face numai prin dialog și ascultare duhovnicească.
Sfânta Euharistie este izvorul vieții veșnice, iar apropierea de ea fără spovedanie este o profanare a Sfintelor Taine. Totodată, spovedania fără dorința de a ne împărtăși și fără lupta de a ne îndrepta este seacă și lipsită de sens.
Duhovnicul este o binecuvântare în viața oricărui creștin
El este părinte, doctor, călăuză și prieten sufletesc. Alegerea lui trebuie făcută cu rugăciune, iar păstrarea comuniunii cu el trebuie să fie o prioritate în viața noastră duhovnicească. Fără dialog sincer, fără ascultare și rugăciune, nu putem beneficia pe deplin de harul pe care Dumnezeu ni-l oferă prin această Taină a Bisericii.
Să ne rugăm, așadar, ca Dumnezeu să ne dăruiască duhovnici buni, blânzi, înțelepți și răbdători, care să ne conducă pe calea mântuirii. Și mai ales, să ne rugăm pentru duhovnicul nostru, căci prin el ne încredințăm Domnului nostru Iisus Hristos și să păstrăm mereu vie legătura sfântă cu el, pentru ca și noi, prin ascultare și pocăință, să devenim fii ai lui Dumnezeu după har.