Motto:
Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.Ioan 10:16
Preambul
Creștinismul ortodox este adesea perceput ca o unitate monolitică, dar în realitate cuprinde mai multe tradiții distincte. Două dintre cele mai importante ramuri ale ortodoxiei sunt Ortodoxia Răsăriteană (cunoscută și ca Ortodoxia Bizantină) și Ortodoxia Coptă, parte din așa-numitele Biserici Ortodoxe Orientale. Deși împărtășesc multe aspecte fundamentale ale credinței creștine, aceste două tradiții au diferențe notabile în ceea ce privește teologia, practica liturgică, istoria și organizarea ecleziastică.
1. Originea istorică și contextul schismei
Una dintre cele mai semnificative diferențe între ortodocșii răsăriteni și ortodocșii copți își are originea în Schisma de după Conciliul de la Calcedon (451 d.Hr.). Acest conciliu a fost convocat pentru a lămuri învățăturile despre natura lui Hristos. Biserica a afirmat doctrina diofizită, conform căreia Hristos are două naturi – divină și umană – unite într-o singură persoană „fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără separare”.
Bisericile care au respins această formulare, între care și Biserica Coptă, au fost ulterior etichetate ca monofizite – o etichetă pe care ele o resping. Ortodocșii copți preferă termenul miaphizitism, care exprimă credința că Hristos are o singură natură compusă, în care umanitatea și divinitatea sunt unite fără confuzie sau separare.
Această diferență teologică a dus la separarea dintre ortodocșii răsăriteni și ortodocșii orientali (copți, sirieni, armeni, etiopieni, etc.), care s-a menținut până astăzi, deși în ultimele decenii s-au făcut pași importanți în dialogul ecumenic.
2. Structura bisericească și conducerea
Ortodoxia răsăriteană este reprezentată de Bisericile Ortodoxe autocefale, cum ar fi Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă sau Biserica Ortodoxă Română. Acestea sunt unite în credință și practică, dar nu au un lider unic suprem; fiecare biserică este guvernată de propriul Sinod și are un patriarh sau mitropolit.
De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă Coptă este o structură unitară cu sediul la Alexandria, Egipt. Aceasta este condusă de Papa și Patriarhul Alexandriei, actualmente Papa Tawadros al II-lea. Titlul de „papă” folosit de Biserica Coptă este mai vechi decât cel al papilor de la Roma și reflectă o tradiție locală a autorității spirituale.
3. Liturghia și tradițiile de cult
Diferențele dintre cele două tradiții sunt evidente și în cadrul cultului divin. Ortodocșii răsăriteni folosesc în principal Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și, în anumite ocazii, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Liturghia este oficiată în limbile locale (slavonă, greacă, română etc.), în cadrul unor ritualuri bogat simbolice și profund mistice.
Ortodocșii copți, în schimb, folosesc în principal Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (versiunea coptă), alături de Liturghia Sfântului Grigorie de Nazianz și cea a Sfântului Chiril. Slujbele sunt oficiate în limba coptă (o limbă derivată din egipteană antică, scrisă cu alfabet grec) și în arabă, iar atmosfera liturgică este una caracterizată prin muzică specifică, clopote, tobe, și o interacțiune mai directă între cler și credincioși.
De asemenea, vestimentația clericală, modul de administrare a Sfintelor Taine, perioada posturilor și sărbătorile pot diferi parțial. De exemplu, calendarul copt este distinct de cel iulian folosit de ortodocșii răsăriteni.
4. Teologie și spiritualitate
Pe lângă diferențele de natură hristologică menționate anterior, între cele două ramuri există și nuanțe distincte în ceea ce privește abordarea teologică și spiritualitatea.
Ortodoxia răsăriteană este profund influențată de teologia patristică bizantină, în special prin operele Sfinților Părinți greci și slavi, și pune accent pe îndumnezeirea omului (theosis) prin harul lui Dumnezeu.
Ortodoxia coptă, la rândul ei, este impregnată de spiritualitatea deșertului, provenită din tradiția monahală egipteană, una dintre cele mai vechi din lume. Această spiritualitate are un accent puternic pe ascetism, rugăciune și martiriu, cu un devotament intens față de suferință și jertfă în numele lui Hristos.
5. Relațiile interconfesionale și ecumenice
În ultimele decenii, s-au făcut eforturi semnificative pentru apropierea celor două tradiții. Dialogurile teologice au scos la lumină faptul că multe dintre divergențele dogmatice sunt mai degrabă chestiuni de formulare decât de substanță. În 1989 și 1990, comisiile mixte de dialog au ajuns la concluzia că ortodocșii răsăriteni și ortodocșii orientali au o înțelegere comună a hristologiei, exprimată în termeni diferiți.
Totuși, deși s-au realizat progrese semnificative în plan teologic, unitatea deplină nu a fost încă atinsă, din cauza diferențelor liturgice, canonice și de practică pastorală.
Concluzie
Ortodoxia răsăriteană și Ortodoxia Coptă împărtășesc o credință comună în Hristos, în Taine și în tradiția apostolică, dar diferențele istorice, culturale și teologice le oferă identități distincte. În ciuda separării formale care datează de peste 1500 de ani, cele două tradiții sunt unite de rădăcini comune și de dorința de a redescoperi comuniunea pierdută.