În învățătura Bisericii, diavolul nu este doar o idee simbolică sau o metaforă a răului, ci o realitate duhovnicească.
Cuvântul grecesc diabolos înseamnă „dezbinătorul”, „cel care desparte”, „cel care aruncă între oameni suspiciune, ură și neîncredere”. De la începutul existenței sale căzute, scopul diavolului a fost unul singur: să-l despartă pe om de Dumnezeu și să-l îndepărteze de calea mântuirii.
Lucrarea neobosită a dezbinătorului
Tradiția duhovnicească spune un lucru cutremurător: diavolul nu doarme, nu mănâncă, nu obosește și nu ia concediu. El postește de la facerea lumii, nu se îmbolnăvește și nu moare. Nu uită și nu se oprește niciodată din lucrarea lui. Toată existența lui este concentrată într-o singură preocupare: să abată pe oameni de la facerea binelui și de la mântuire.
Într-un sens paradoxal, el este „teologul perfect” în răutatea sa. Cunoaște foarte bine adevărurile credinței, dar nu le urmează. Așa cum vedem și în Sfânta Evanghelie, diavolul poate cita Scriptura, așa a făcut atunci când L-a ispitit pe Mântuitorul în pustie, însă o folosește pentru a înșela, pentru a răstălmăci sensul adevărului.
Lucrarea nevăzută a răului
De mii de ani, diavolul și-a perfecționat metodele. El nu acționează întotdeauna direct și evident, ci lucrează subtil, prin oameni, prin gânduri, prin slăbiciuni, prin tehnologii și prin diferite împrejurări ale vieții. Scopul lui rămâne însă același: să umple iadul de oameni creați de Dumnezeu pentru Împărăția luminii.
În învățătura Sfinților Părinți se vorbește despre existența unei ierarhii demonice. Nu toți demonii lucrează în același fel. Unii sunt „soldați” ai păcatelor obișnuite, care ispitesc oamenii spre patimi trupești, spre desfrâu, spre cuvinte murdare sau spre gesturi rușinoase. Aceștia lucrează în viața de zi cu zi, schimbând treptat mintea omului, împingând-o spre ură, invidie, egoism sau spre uitarea sensului vieții.
Acești „infanteriști ai păcatului” îi conduc pe oameni spre dependențe și spre pierderea demnității umane: bârfa, raspândirea minciunilor, alcool, droguri, plăceri degradante, distracții care golesc sufletul de sens. Ei sunt cei care cultivă individualismul și egoismul, transformând omul într-o ființă izolată, fără legătură cu Dumnezeu și cu semenii.
Elita întunericului
Există însă și o lucrare mai subtilă și mai periculoasă. În această ierarhie a răului există și o „elită” demonică, un fel de stat major infernal, care nu se ocupă doar de căderea unei persoane, ci de rătăcirea unor comunități întregi, a unor popoare sau chiar a întregii omeniri.
Acești „strategi ai întunericului” lucrează asupra celor care conduc societatea. Ei caută să pervertească mintea conducătorilor, să amăgească pe cei puternici, să corupă inimile celor care iau decizii pentru milioane de oameni.
De multe ori, ispita nu mai este una simplă, ci devine o lucrare complexă: corupția, setea de putere, manipularea maselor, răspândirea minciunii și a ideologiilor care distrug valorile morale. Prin aceste mijloace, diavolul nu mai pierde doar persoane, ci societăți întregi.
Mass-media, influența culturală sau propaganda pot deveni uneori instrumente ale acestei lucrări. Scandalurile sunt exagerate, valorile sunt relativizate, iar modelele autentice sunt ridiculizate. Oamenii sunt ținuți captivi în spectacolul conflictelor și al dezbinării.
Lupta împotriva Bisericii
Una dintre cele mai mari ținte ale diavolului este Biserica. El luptă împotriva ei atât din exterior, cât și din interior.
Din exterior, atacurile se manifestă prin dispreț, ironie sau acuzații generalizate. Păcatele unor oameni sunt prezentate ca fiind păcatele întregii Biserici. În loc să fie evidențiate rugăciunea, sfințenia și lucrarea harului, sunt scoase în evidență doar slăbiciunile omenești.
Astfel, oamenii sunt îndepărtați de Biserică prin gândul: „De ce să merg acolo, dacă și acolo sunt păcate?”. Aceasta este una dintre cele mai vechi strategii ale diavolului: să folosească imperfecțiunile oamenilor pentru a discredita lucrarea lui Dumnezeu.
Tot din exterior sunt promovate simboluri păgâne sau ideologii care relativizează valorile creștine. În același timp, societatea este împinsă spre o cultură a plăcerii fără limite. Erotismul este exagerat și prezentat ca ideal, iar viața umană devine tot mai puțin respectată.
În multe locuri se înmulțesc locurile de distracție degradantă, consumul de alcool sau de substanțe care întunecă mintea. Toate acestea au același efect: slăbirea sufletului și îndepărtarea omului de Dumnezeu.
Dezbinarea din interior
Dacă atacurile din exterior sunt puternice, cele din interior sunt și mai periculoase. Diavolul știe că o comunitate unită este greu de învins. De aceea, el încearcă să creeze dezbinare chiar în interiorul Bisericii.
Mentalitatea de sectă apare atunci când oamenii încep să se considere mai buni decât ceilalți. În locul smereniei apare judecata: „noi suntem drepți, ceilalți sunt rătăciți”. Astfel se nasc grupări, conflicte și rupturi.
La început, aceste separări par nevinovate. Pot porni din dorința de a fi mai riguroși sau mai evlavioși. Dar, fără smerenie, ele pot duce la dispreț față de ceilalți și la distrugerea unității Bisericii.
De asemenea, diavolul încearcă să lupte împotriva preoților și duhovnicilor. Uneori îi atacă prin ispite, alteori prin calomnii, iar alteori prin suprasolicitare, astfel încât să nu mai aibă timp pentru lucrarea duhovnicească.
Scopul este același: slăbirea păstorilor și împrăștierea turmei.
Arma care îl înspăimântă pe diavol
Există însă un lucru care îl înspăimântă în mod absolut pe diavol și care îi nimicește puterea: Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie.
Trupul și Sângele lui Hristos sunt, după cuvântul Sfinților Părinți, „doctoria nemuririi”. Prin Sfânta Împărtășanie, omul se unește real cu Hristos și primește puterea de a birui păcatul.
Harul dumnezeiesc curăță mintea, întărește inima și luminează sufletul. Toată lucrarea întunericului se destramă atunci când omul se apropie cu credință și pocăință de Sfântul Potir.
Tocmai de aceea, una dintre cele mai subtile strategii ale diavolului este să-i îndepărteze pe oameni de Sfânta Împărtășanie. Uneori o face prin necredință, alteori prin indiferență, iar alteori chiar prin idei aparent religioase.
De-a lungul timpului au apărut curente care au minimalizat rolul preoției sau au negat Taina Euharistiei. Alteori, oameni zeloși, dar lipsiți de discernământ, au descurajat pe credincioși să se împărtășească.
În spatele acestor lucruri se ascunde aceeași dorință: ca oamenii să nu mai primească în ființa lor Trupul și Sângele Domnului.
Dezbinarea, arma preferată a diavolului
Cel mai mult îi place diavolului dezbinarea. Schisma, conflictul, ura și suspiciunea sunt instrumentele prin care el distruge comunități întregi.
Oamenii se pot certa din motive aparent religioase, din interpretări diferite, din idei politice sau din orgolii personale. Dar, indiferent de motiv, rezultatul este același: ruptura dintre oameni și slăbirea credinței.
Dezbinarea este lucrarea clasică a „diabolos”, adică a dezbinătorului. Atunci când oamenii se urăsc, se judecă și se separă, el nici măcar nu mai trebuie să lucreze direct. Răul se propagă singur.
Chemarea la discernământ și unitate
Pentru creștinul adevărat, lupta duhovnicească nu este o luptă împotriva oamenilor, ci împotriva duhurilor răutății. De aceea, Biserica ne cheamă la discernământ, la rugăciune și la unitate.
Acolo unde există smerenie, dragoste și împărtășire cu Hristos, puterea diavolului slăbește. În schimb, acolo unde apar mândria, suspiciunea și dezbinarea, răul găsește teren fertil.
De aceea, creștinul este chemat să rămână statornic în Biserică, să se spovedească, să se împărtășească și să trăiască în pace cu semenii.
Diavolul este dezbinătorul
Întreaga lui lucrare este orientată spre separarea omului de Dumnezeu și a oamenilor unii de alții. El nu obosește și nu încetează niciodată să ispitească.
Dar creștinul nu trebuie să se teamă. Puterea Domnului Iisus Hristos este infinit mai mare decât orice lucrare a întunericului. Rugăciunea, smerenia, viața în Biserică și Sfânta Împărtășanie sunt armele care zdrobesc planurile diavolului.
Acolo unde oamenii rămân uniți în credință și în iubirea lui Hristos, dezbinătorul este înfrânt, iar lumina lui Dumnezeu strălucește în lume.