DESPARTIRILE MOMENTULUI IN SHOWBIZ-UL AUTOHTON

Photo of author

By Black Lady

Se pare ca toamna debuteaza cu cateva despartiri rasunatoare printre vedetele noastre.

La sfarsitul lunii august, au aparut unele zvonuri in ceea ce o priveste pe Anna Lesko. Aceasta ar fi fost surprinsa intr-un club in tandreturi cu un alt artist, Mike Diamondz. Desi aveau o relatie de peste 8 ani, din care a rezultat si un baietel in varsta de 5 ani, partenerul cantaretei, DJ Vinnie nu a ezitat sa se desparta de aceasta, neputand ierta infidelitatea Annei. In ultimele luni cei doi nu mai fusesera vazuti impreuna pe la evenimente, dar cu toate acestea, nimic nu dadea de banuit faptul ca intre ei ar fi existat probleme. Mike Diamondz a negat apropierea de artista, insa a recunoscut ca o considera o femeie foarte frumoasa.

Un alt cuplu care a preferat sa o ia pe drumuri separate este cel format din cantaretul What’s Up si Simina. Dupa o relatie de 9 ani, dintre care 3 de casnicie, cei doi si-au spus adio. Simina era totodata managerul solistului, iar gurile rele spun ca tocmai acest fapt si-a pus amprenta asupra relatiei lor. Faptul ca erau impreuna atat acasa, cat si pe scena a dus la erodarea relatiei in timp. Gurile rele spun ca Simina era extrem de autoritara cu cantaretul, pe numele lui adevarat Marius Ivancea, in privinta contractelor incheiate, a imaginii sale, a declaratiilor pe care le oferea presei si incepuse sa fie satula de firea boema a acestuia. Romantismul si dragostea ar fi disparut de ceva timp, iar cei doi ar fi ajuns sa discute atat pe scena, cat si acasa doar despre treburile profesionale. Cu discretia care i-a caracterizat intotdeauna, ei au preferat sa nu ofere prea multe declaratii in ceea ce priveste despartirea.

Fosta partenera a Andreei Banica in trupele Sexy si Exotic, Claudia Pastrascanu, a luat pe toata lumea prin surprindere cand a facut publice problemele grave cu care se confrunta in casnicie: abuzuri emotionale, fizice, infidelitati. Dupa o relatie de 4 ani, din care au rezultat 2 copii, se pare ca artista a hotarat sa spuna lucrurilor pe nume. Apropiatii celor doi nu au parut surprinsi: se pare ca inca de la inceput aceasta relatie parea sortita pieirii. Gabi Badalau, unul din craii de Dorobanti ar fi lasat-o insarcinata pe Claudia inca din prima luna de relatie si suprinzator, a fost de acord sa isi asume atat copilul, cat si relatia cu ea. O perioada, lucrurile au mers bine intre cei doi, numai ca obiceiurile se uita greu si Gabi a revenit la vechile indeletniciri. Certurile se tineau lant intre cei doi. Claudia a sperat ca al doilea copil il va cuminti pe sotul sau. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat. La jumatatea lunii august, Claudia si-a parasit sotul, si-a luat cei doi copii si s-a refugiat la parintii sai, la Constanta.

Andreea Antonescu a confirmat si ea in sfarsit, ceea ce banuia lumea demult: a divortat de Traian Spak, cel care i-a fost partener in ultimii 8 ani. Cei doi au impreuna o fetita, pe micuta Sienna, care a ramas alaturi de mama. Se pare ca artista si-a dorit foarte mult sa-si relanseze cariera muzicala, motiv pentru care a petrecut foarte mult timp in Romania. Si cum Traian Spak este stabilit in America, unde are diverse afaceri, naveta de 10.000 km a parut dintr-odata o corvoada pentru Andreea. Zvonurile cum ca relatia dintre ei este terminata domneau de cateva luni bune, insa Andreea a preferat sa pastreze tacerea asupra acestui subiect. Se pare ca intr-un final, a recunoscut despartirea de tatal fiicei sale.

Un alt divort-surpriza a fost cel al cantaretei Elena din trupa Mandinga. Ea s-a casatorit cu tatal copilului sau, Razvan Stanciu, in martie 2018, casnicie din care a rezultat un baietel, Razvan, dar se pare ca acesta nu a fost un motiv suficient de puternic pentru a-i tine impreuna. Intr-o postare pe o retea de socializare, chiar Elena a explicat motivele despartirii. Aparent, totul in relatie s-a desfasurat pe repede inainte, fapt care nu i-a ajutat sa se cunoasca mai bine inainte de a face marele pas al casatoriei. Divortul s-a pronuntat in luna august, de comun acord.

Ultima despartire il are in vizor pe Mihai Mitoseru. Acesta a hotarat sa se desparta de cea care i-a fost partenera in ultimii 13 ani. Motivul se pare ca ar fi dorintele diferite ale celor doi: Mihai si-ar fi dorit intemeierea unei familii, pe cand Noemi a intrat in „reparatii” capitale, incepand cu un implant cu silicon in sani. Se pare ca cei doi erau despartiti in fapt de 3 luni, locuind separat. Mihai si Noemi se casatorisera civil in luna decembrie a anului 2015, dar cununia religioasa se lasa asteptata. Au planuit si amanat evenimentul de mai multe ori, din mai multe motive, ultima amanare, cea din 2017 datorandu-se pierderii pe care a suferit-o Noemi, dupa ce si-a pierdut tatal.