În rândul sfinților mari mucenici ai Ortodoxiei, Sfântul Efrem cel Nou ocupă un loc aparte prin felul minunat în care Dumnezeu a rânduit redescoperirea vieții, pătimirii și a sfintelor sale moaște, după mai bine de cinci veacuri de tăcere istorică.
Descoperirea moaștelor sale, la 3 ianuarie 1950, nu este doar un eveniment arheologic sau istoric, ci o adevărată epifanie a lucrării dumnezeiești, prin care Dumnezeu a arătat lumii un mare tămăduitor, grabnic ajutător și mărturisitor neînfricat al credinței ortodoxe.
Tăcerea veacurilor și lucrarea Proniei dumnezeiești
După mucenicia sa din anul 1426, trupul Sfântului Efrem a fost așezat în pământ cu evlavie de câțiva creștini simpli, iar peste locul pătimirii s-a așternut tăcerea. Mănăstirea de pe „Colina Neprihăniților”, din regiunea Attica, a fost părăsită, ruinele au fost acoperite de buruieni, iar numele mucenicului a fost uitat de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Timp de peste 500 de ani, jertfa sa a rămas ascunsă, asemenea unei semințe îngropate în pământ, care aștepta ceasul rânduit pentru a rodi.
Stareța Macaria, instrument al descoperirii
În anul 1945, Pronia dumnezeiască a ales o inimă curată și smerită pentru a readuce la lumină această comoară: monahia Macaria. Ajunsă la ruinele vechii Mănăstiri a Bunei Vestiri, situată pe colina de la poalele nord-estice ale Muntelui Penteli, maica a simțit un puternic imbold lăuntric de a se așeza acolo.
A amenajat o mică chilie și a început curățarea și reconstruirea bisericii, trăind cu convingerea că acel loc fusese sfințit de viețuirea monahilor din vechime.
În rugăciunile sale, maica Macaria cerea lui Dumnezeu să-i descopere măcar un nume sau o mărturie despre cei care se nevoiseră pe acele meleaguri. Răspunsul nu a întârziat să vină.
Ziua descoperirii sfintelor moaște
La 3 ianuarie 1950, stareța a primit în chip tainic îndemnul de a săpa într-un anumit loc din incinta mănăstirii. Deși muncitorul chemat s-a împotrivit la început, în cele din urmă a acceptat. Săpătura a scos la iveală urmele unei vechi chilii monahale: un perete, o sobă dărâmată, semne clare ale unei viețuiri ascetice.
Primul lucru găsit a fost un cap de om, iar în acel moment o mireasmă plăcută s-a răspândit în jur, semn limpede al sfințeniei. După plecarea muncitorului, maica Macaria, cu lacrimi și evlavie, a îngenuncheat și a sărutat sfintele moaște. Continuând să sape cu propriile mâini, a descoperit trupul întreg al mucenicului, cu mânecile rasei păstrate neputrezite, mărturie a harului dumnezeiesc.
Prima arătare a Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
În seara aceleiași zile, în timp ce citea Vecernia, maica a auzit pași venind dinspre mormânt până la ușa bisericii. Atunci l-a văzut pentru prima dată pe Sfântul Efrem: înalt, cu barbă lungă și neagră, cu ochi rotunzi și pătrunzători, îmbrăcat în veșminte monahale. Într-o mână ținea o flacără, iar cu cealaltă binecuvânta. Sfântul i-a cerut să fie scos din locul unde se afla.
A doua zi, moaștele au fost curățate și așezate într-o raclă în katholikonul mănăstirii. În noaptea următoare, Sfântul Mucenic Efrem i s-a arătat maicii în vis, descoperindu-i numele său, viața și pătimirile cumplite prin care a trecut.
Viața și mucenicia Sfântului Efrem cel Nou
Sfântul Efrem s-a născut la 14 septembrie 1384, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Rămas orfan de tată de mic, a crescut sub grija unei mame evlavioase. La doar 14 ani, a intrat ca monah în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților.
La 14 septembrie 1425, când împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de nevoință monahală, mănăstirea a fost atacată de turci. Obștea monahală a fost decapitată, iar Sfântul Efrem a fost luat în robie. A urmat un martiriu de opt luni, în care a fost chinuit zilnic pentru a renunța la credința ortodoxă și a trece la islam.
Chinurile și slava muceniciei
Pătimirile Sfântului Mucenic Efrem au fost descoperite ulterior prin vedenii și arătări, atât maicii Macaria, cât și altor credincioși. A fost închis, flămânzit, bătut, umilit, spânzurat cu capul în jos, ars cu tăciuni aprinși și rănit cumplit.
În cele din urmă, la 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, rostind în taină: „Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu”.
Mărturiile duhovnicești vorbesc despre primirea sa în ceruri de către Îngerul Domnului, Care i-a dus sufletul înaintea lui Hristos, auzind cuvintele: „Vrednic ești, Efrem, căci pe Hristos L-ai mărturisit”.
Cinstirea și lucrarea Sfântului în zilele noastre
Astăzi, moaștele Sfântului Mucenic Efrem cel Nou se află în katholikonul Mănăstirii Bunei Vestiri din Nea Makri, izvorând bună mireasmă și săvârșind nenumărate minuni. Sfântul este cunoscut ca mare tămăduitor, apărător al celor bolnavi, al celor aflați în necazuri și al celor ce îl cheamă cu credință.
Pentru importanța descoperirii moaștelor sale, Biserica îl prăznuiește de două ori pe an: la 3 ianuarie, ziua aflării sfintelor moaște, și la 5 mai, ziua adormirii sale întru Domnul.
Sfântul Mucenic Efrem cel Nou, mângâierea celor suferinzi și chemare la statornicie
Descoperirea moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou este o puternică mărturie că Dumnezeu nu lasă nerăsplătită jertfa celor ce Îl mărturisesc până la capăt. După veacuri de uitare, Sfântul a fost readus în conștiința Bisericii ca un stâlp al credinței, o mângâiere pentru cei suferinzi și un îndemn viu la statornicie, curaj și nădejde în Hristos.
Troparul de la Slavă de la Vecernia Mare a Slujbei aflării moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
Glasul 4
Pe cel ce odinioară în Muntele celor fără de prihană lui Hristos bine a plăcut și nouă cunoscut s-a făcut la aflarea sfintelor lui moaște, pe Efrem cel între cuvioși Mucenic, și între mucenici Cuvios, mulțimile ortodocșilor cu cântări să-l cinstim. Căci în cuvioasă nevoință și mucenicească luptă, cu dumnezeiască cuviință a voinicit. Și rușinând taberele vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți, cu mucenicească diademă de mâna Domnului a fost încununat și tuturor cere de la Domnul pace și dumnezeiască milă.