În viața liturgică a Bisericii Ortodoxe, credinciosul intră în legătură permanentă cu Harul lui Dumnezeu prin diferite slujbe, rugăciuni și rânduieli sfinte.
Dintre acestea, un loc central îl ocupă Sfintele Taine și ierurgiile, care au rolul de a sfinți viața omului și întreaga creație. Deși între ele există o strânsă legătură, Biserica face o distincție clară între Taine și ierurgii, fiecare având un rost specific în economia mântuirii.
Înțelegerea corectă a acestei deosebiri ne ajută să prețuim mai profund darurile duhovnicești primite și să participăm cu mai multă conștiință la viața liturgică a Bisericii.
Asemănarea dintre Taine și ierurgii
Ierurgiile se apropie de Sfintele Taine atât prin scopul, cât și prin mijloacele și efectele lor. Atât unele, cât și celelalte urmăresc și mijlocesc, în primul rând, binecuvântarea și sfințirea credincioșilor. Ele sunt lucrări sfinte, prin care omul este pus în legătură cu Harul dumnezeiesc și cu lucrarea nevăzută a lui Dumnezeu.
Atât Tainele, cât și ierurgiile lucrează în chip tainic prin aceeași putere a Harului Sfântului Duh. Prin rugăciunile preotului și prin credința Bisericii, ele devin mijloace de împărtășire a binecuvântării dumnezeiești. De aceea, nu pot fi privite ca simple ritualuri exterioare, ci ca lucrări vii ale harului în viața credinciosului.
Rânduiala actuală a ierurgiilor se află în Molitfelnic, alături de rânduielile Sfintelor Taine. Acest lucru arată apropierea dintre ele și importanța lor în cultul ortodox. De la sfințirea apei și până la binecuvântarea diferitelor momente din viața omului, toate aceste slujbe sunt expresii ale grijii Bisericii pentru mântuirea și sfințirea credincioșilor.
Evoluția istorică a raportului dintre Taine și ierurgii
În vechime, nu exista o delimitare atât de riguroasă între Taine și ierurgii, așa cum există astăzi. Multe dintre slujbele considerate în prezent ierurgii erau privite ca Taine sau aveau un statut apropiat de acestea.
De exemplu, sfințirea apei (aghiasma), slujba înmormântării sau târnosirea bisericii erau socotite odinioară printre lucrările fundamentale ale harului, având o importanță deosebită în viața comunității. Pe măsură ce teologia și organizarea bisericească s-au dezvoltat, Biserica a simțit nevoia unei clarificări și sistematizări.
Astfel, cu timpul, Biserica a fixat numărul Sfintelor Taine la șapte, după numărul darurilor Sfântului Duh. Acestea sunt: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăința, Preoția, Cununia și Maslul. Ele au fost recunoscute ca fiind lucrările fundamentale prin care omul intră și rămâne în comuniune cu Hristos.
Ierurgiile au rămas, însă, ca lucrări sfinte de mare importanță, care completează și întăresc lucrarea Sfintelor Taine.
Deosebirile dintre Sfintele Taine și ierurgii
Deși se aseamănă prin scop și prin lucrarea harului, Sfintele Taine și ierurgiile se deosebesc din mai multe puncte de vedere esențiale.
1) Deosebirea privind instituirea și sfera de acțiune
În primul rând, Sfintele Taine sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul Iisus Hristos. Ele izvorăsc din lucrarea Sa mântuitoare și sunt legate în mod direct de viața și persoana credinciosului.
De exemplu, Botezul este întemeiat prin porunca Mântuitorului: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” (Matei 28, 19), iar Euharistia este instituită la Cina cea de Taină. Toate Tainele au ca scop sfințirea etapelor fundamentale ale vieții omului: nașterea duhovnicească, creșterea în Hristos, pocăința, căsătoria, slujirea preoțească și pregătirea pentru veșnicie.
În schimb, ierurgiile sunt rânduite în cea mai mare parte de Biserică, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ele nu se limitează doar la viața omului, ci se extind și asupra naturii și a făpturilor necuvântătoare.
Prin ierurgii sunt binecuvântate casele, câmpurile, apele, animalele, obiectele, alimentele și diferite împrejurări ale vieții. Astfel, întreaga creație este adusă sub lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu.
2) Deosebirea din punct de vedere soteriologic
Din perspectiva mântuirii, Sfintele Taine au un caracter fundamental și indispensabil. Unele dintre ele sunt absolut necesare pentru mântuire, cum sunt Botezul, Mirungerea, Pocăința și Sfânta Euharistie.
Prin Botez, omul se naște din nou în Hristos. Prin Mirungere primește pecetea Duhului Sfânt. Prin Spovedanie se curățește de păcate, iar prin Împărtășanie se unește cu Trupul și Sângele Domnului. Fără aceste Taine, viața duhovnicească nu poate fi deplină.
Ierurgiile, chiar și atunci când se referă direct la viața omului, nu au acest caracter de necesitate absolută. Lipsa lor nu duce automat la pierderea mântuirii. Ele nu sunt condiții obligatorii pentru dobândirea vieții veșnice.
Totuși, prezența lor sporește și întărește Harul primit prin Taine. Ele susțin credinciosul în lupta duhovnicească, îl ajută să rămână în comuniune cu Dumnezeu și să sfințească fiecare aspect al existenței sale.
3) Deosebirea privind modul de lucrare a harului
O altă deosebire importantă privește eficacitatea lucrării harului.
Sfintele Taine lucrează în chip necesar, adică prin ele însele. Harul se transmite în mod obiectiv, prin lucrarea Duhului Sfânt, independent de vrednicia personală a preotului sau a celui care le primește. Desigur, roadele lor sunt mai bogate atunci când există credință și pocăință, dar validitatea Tainei nu depinde de acestea.
De exemplu, un Botez sau o Liturghie săvârșită canonic este valabilă, chiar dacă slujitorul sau primitorul nu se află la un nivel spiritual înalt.
În schimb, efectul ierurgiilor depinde într-o măsură mai mare de credința și de dispoziția sufletească a celor pentru care se săvârșesc. Rugăciunea pentru sănătate, binecuvântarea casei sau sfințirea unor lucruri își arată roadele mai ales atunci când sunt primite cu credință, smerenie și viață curată.
Astfel, ierurgiile presupun o cooperare mai accentuată între harul lui Dumnezeu și libertatea omului.
Importanța Tainei și a ierurgiei în viața credinciosului
Sfintele Taine și ierurgiile nu se exclud, ci se completează reciproc. Tainele constituie temelia vieții duhovnicești, iar ierurgiile o susțin și o înfrumusețează.
Prin Taine, credinciosul este unit ontologic cu Domnul Iisus Hristos și introdus în viața Bisericii. Prin ierurgii, el își sfințește viața cotidiană, casa, munca și relațiile cu ceilalți. Astfel, întreaga existență devine o liturghie neîntreruptă.
Biserica nu separă viața spirituală de cea practică. Prin slujbele ei, arată că Dumnezeu este prezent în toate momentele vieții, de la naștere până la moarte și dincolo de aceasta.
Deosebirea dintre Sfintele Taine și ierurgii este una teologică, liturgică și duhovnicească, menită să evidențieze rolul specific al fiecărei lucrări sfinte în viața Bisericii
Tainele sunt instituite de Domnul Iisus Hristos, fundamentale pentru mântuire și lucrătoare prin ele însele. Ierurgiile sunt rânduite de Biserică, au o sferă mai largă de acțiune și întăresc harul primit prin Taine.
Înțelegând această deosebire, credinciosul este chemat să participe cu mai multă responsabilitate la Sfintele Taine și să primească cu evlavie ierurgiile, ca pe daruri ale iubirii lui Dumnezeu. Prin ele, omul este călăuzit spre sfințenie, comuniune și mântuire, în sânul Bisericii lui Hristos.